Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #49523 SC OLTCHIM SA PROPUNE MODIFICAREA PLANULUI DE REORGANIZARE PENTRU PREGATIREA PRIVATIZARII (2)2017-02-27 12:54CONDUCEREA SC OLTCHIM SA PROPUNE MODIFICAREA PLANULUI DE REORGANIZARE PENTRU PREGATIREA PRIVATIZARII (2) IMPACT REAL Procedura de vânzare va avea în vedere discontinuitatea economică
Potrivit prevederilor din proiectul de modificare a planului de reorganizare a SC Oltchim SA, în luna aprilie 2016, Comisia Europeană a demarat o procedură de investigare formală, reglementată de art. 108 alin. 3 din tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, împotriva anumitor măsuri adoptate de creditorii bugetari ai SC Oltchim SA (în special, anularea obligaţiilor, alocarea de noi datorii şi continuarea furnizării de servicii). La sfârşitul acestei proceduri de investigare, care s-ar putea extinde pe încă o perioadă de 6-12 luni sau mai mult, Comisia Europeană poate adopta o decizie de recuperare, în sensul obligării SC Oltchim SA la plata ajutorului de stat acordat, pretins a fi nelegal. În această ipoteză, beneficiarul ajutorului de stat are obligaţia de a-l returna. În mod obişnuit este vorba despre compania care a obţinut fonduri din partea statului, de exemplu SC Oltchim SA. În orice caz, în ipoteza în care se va emite o decizie de recuperare, aceasta va privi beneficiarul ajutorului de stat. Beneficiarul poate fi considerat SC Oltchim SA, iar dacă acesta procedează la valorificarea tuturor sau doar a unei părţi dintre activele sale, Comisia Europeană poate extinde decizia de recuperare şi asupra cumpărătorului activelor, dacă există o continuitate, din punct de vedere economic, între acesta şi societate. În această situaţie, în primul rând, în şedinţa Comitetului creditorilor SC Oltchim SA din 22 decembrie 2016 a fost desemnat consultantul juridic White & Case pentru reprezentarea SC Oltchim SA în procedura investigaţiei ajutorului de stat. Pe de altă parte, faţă de riscul existent în ceea ce priveşte emiterea de către Comisia Europeană a unei decizii prin care să se constate că, în cauză, este vorba despre ajutor de stat, este necesară stabilirea unei proceduri de vânzare care să creeze premisele discontinuităţii economice, cu scopul eliminării riscului extinderii recuperării sumelor cu titlu de ajutor de stat de la potenţialii cumpărători şi, astfel, eliminarea unui impediment considerabil în procedura de valorificare a activelor SC Oltchim SA. Pentru evaluarea continuităţii economice, Comisia Europeană aplică următoarele criterii care, în opinia acesteia, nu trebuie întrunite cumulativ în vederea stabilirii existenţei acestei continuităţi: domeniul transferului (active şi pasive, continuitatea forţei de muncă, pachetele de active, etc.); preţul de vânzare; identitatea acţionarilor sau a deţinătorilor firmei dobânditoare şi a firmei iniţiale; momentul la care transferul a avut loc (după demararea investigaţiei preliminare, iniţierea procedurii investigaţiei formale sau a deciziei finale); raţionamentul economic al tranzacţiei. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
1468 Creat: 2024-11-27
Și eu susțin GEOGRAFIA!
15669 Creat: 2023-05-13
O a doua sansa: Gratiere 2025
3453 Creat: 2025-02-03
Majorare pret apa si canalizare anul 2025
478 Creat: 2025-02-11
Susține Educația Teatrală și disciplina ARTE în licee!🎭
1175 Creat: 2025-02-04
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
4860 Creat: 2025-02-06
Reintroducerea trenurilor pentru navetiști
261 Creat: 2025-02-10
3 ore de Limba și literatura română în Trunchiul Comun
478 Creat: 2025-02-08
Cerem soluționarea urgentă a problemei câinilor fără stăpân din orașul Dondușeni!
81 Creat: 2025-02-11
Poziția Facultăților de Istorie din România față de noile planuri-cadru. Memoriu
7224 Creat: 2025-02-05
Fizica este disciplină fundamentală care trebuie menținută în trunchiul comun la toate clasele
597 Creat: 2025-02-05
Petitie impotriva TAXEI PENTRU ILUMINAT PUBLIC IN FOCSANI
1389 Creat: 2025-01-10
Fii ANTREPRENOR!
352 Creat: 2025-02-07
Petiție împotriva polițistei Oana Melinte care a abuzat pe cetățeanul Mihalescul Sorin și luarea de măsuri urgente pentru remedierea și îmbunătățirea serviciilor publice la Direcția de Înmatriculări
522 Creat: 2025-02-06
Vrei să nu mai vezi câini abandonați pe strazile din Piatra Neamt? Semnează acum petiția noastră!
80 Creat: 2025-02-08
STOP desființării liceelor economice
5189 Creat: 2022-11-02
Alegeri libere
24552 Creat: 2024-12-06
Excluderea din Parlamentul European al d-nei Diana Iovanovici-Șoșoacă
992 Creat: 2025-01-29
PETIȚIE pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor Internatului și Sălii de festivități,din cadrul Colegiului Național Mihai Viteazul Sfântu Gheorghe
796 Creat: 2025-01-29
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18192 Creat: 2023-10-23