Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

#48442: Gheorghe Piperea - Re: Re: Principiile (uitate) ale procedurii insolvenței (I) 

Daca o masura luata de autoritatile publice (sau de entitati controlate de acestea) in cadrul unor proceduri de insolventa este suspecta de a fi calificata ajutor de stat, atunci se efectueaza o comparatie de tipul testului creditorului/investitorului privat, pentru a stabili daca a existat sau nu un avantaj oferit intreprinderii debitoare si daca da, care a fost amploarea acestuia. In cadrul acestui test trebuie sa se compare masurile luate de autoritatile publice cu comportamentul pe care l-ar fi adoptat un operator economic obisnuit pe piata in aceleasi circumstante[9]. Nu se iau in calculul comparativ costurile si pierderile pe care le-ar antrena dificultatile intreprinderii pentru stat ca autoritate publica[10]. In cauza T-296/97 (speta Alitalia, considerentul 17), s-a stabilit ca modul in care se comporta un investitor privat intr-o economie de piata este determinat de perspectivele de rentabilitate[11]. Daca testul demonstreaza ca autoritatile publice s-ar comporta (s-au comportat) la fel ca un agent economic obisnuit, atunci existenta unui avantaj ar fi exclusa si, deci, nu am fi in prezenta unui ajutor de stat.

Fundalul analizei il reprezinta o intreprindere in dificultate, iar aceasta se poate afla in perioada pre-insolventei ori a procedurilor de preventie a insolventei (de genul administrarii special sau al concordatului) sau chiar in procedura de insolventa propriu-zisa. Comparatia care se face in interiorul testului investitorului privat trebuie sa tina cont de aceasta premiza, intrucat comportamentul creditorului privat fata de o companie in bonis este fundamental diferit fata de comportamentul aceluiasi investitor privat relativ la o companie in difcultate financiara/insolventa.

Intreprinderea in dificultate este un agent economic care nu este capabil ca, fie din resurse proprii, fie din contributii ale actionarilor sau ale creditorilor sai, sa isi acopere pierderile, iar acest blocaj poate determina, pe termen mediu sau scurt, falimentul intreprinderii[12]. Cand o intreprindere se afla in dificultate financiara sau chiar in insolventa, investitorul privat este nevoit sau, dupa caz, interesat, sa faca unele compromisuri, intrucat un faliment ar insemna o pierdere mult mai mare decat eventualele pierderi rezultate din aceste compromisuri. Mai mult chiar, falimentul unui partener de afaceri de care investitorul privat este (cvasi)dependent poate determina propriul faliment, ceea ce face ca reducerile de datorie, reununtarile la parti din creanta, continuarea unor contracte aflate in suferinta pe perioada dificultatii financiare a partenerului de afaceri sa fie, practic, inevitabile.

Acest gen de compromisuri sunt acceptabile si in cazul unor autoritati publice sau al unor entitati aflate sub controlul acestora si, de aceea, idea unui ajutor de stat ar trebui exclusa ori de cate ori autoritatile piblice – creditori ai intreprinderii aflate in dificultate fac aceleasi lucruri pe care le fac investirorii privati: ajuta intreprinderea in dificultate sa iasa din aceasta stare, indirect ajutandu-se pe ei insisi in incercarea de a evita propriile dificultati financiare.

Textul legii romane, mai sus citat, anuleaza aceste eforturi de salvare, deopotriva ale intreprinderii debitorului, ale creditorilor privati si ale creditorilor publici. Daca, prin decizia birocratica a DG Competition (o decizie executorie imediat), se impune recuperarea unui ajutor de stat declarat incompatibil cu piata interna, atunci judecatorul roman nu mai are optiune – va trebui sa asigure recuperarea acestui ajutor de stat[13], chiar cu pretul falimentului intreprinderii. O eventuala desfiintare ulterioara a deciziei birocratice are toate “sansele” sa devina inutila. Intre timp, ireversibil, intreprinderea va fi intrat in faliment.

Frustrant, in raport de principiile procedurii insolventei, este sa observi ca drepturile creditorilor rezultate din programul de plati din planul de reorganizare sau, dupa caz, din ordinea de preferinta in caz de faliment, sunt neutralizate, caci creanta rezultata din recuperarea ajutorului este considerata o creanta curenta, prioritara, platibila inaintea tuturor celorlalte creante, inclusiv cele salariale, garantate sau fiscale “obisnuite”. Orice intreprindere aflata in dificulatate, laolalta cu creditorii sai, care ar putea fi interesati in cel mai inalt grad in supravietuirea acestei intreprinderi, s-ar putea confrunta cu dilema utilitatii sau a necesitatii procedurii insolventei, in conditiile in care principiile si scopul procedurii (“acoperirea creantelor”) sunt neutralizate prin interventia Directiei Generale Competitie din cadrul CE. Nu mai bine s-ar crea niste structuri in cadrul acestei Directii europene, care sa se ocupe de restructurari de intreprinderi si sa se adauge armatei celorlalti 54 de mii de birocrati care lucreaza pentru CE? 

2. Un exemplu concret de lipsa de realism si de dubla masura in aplicarea regulilor si cutumelor birocratice in materie de ajutor de stat pre- sau post-insolventa este cazul Oltchim[14].

In anul 2012, Comisia Europeana a acceptat ca ajutor de stat conversia unor datorii ale Oltchim catre AVAS (actualmente AAAS) in actiuni, cu consecinta stergerii datoriilor, cu conditia privatizarii si a adaugarii de penalitati istorice la creanta bugetara, ceea ce a dus la adaugarea unei sume ce depasea un miliard de lei, doar cu titlu de accesorii. Masura ajutorului de stat din 2012, aprobat de CE cu aceste conditii, a fost una complet nerealista.

Ajutorul de stat nu poate fi acordat decat in conditiile unui plan de restructurare realist, care vizeaza restabilirea viabilitatii pe termen lung a beneficiarului, restructurare care sa se faca in termen rezonabil. Nu a existat un astfel de plan la acel moment, ci doar niste planuri si expectatii nerealiste, bazate pe estimari gresite ale unor consultanti, ca procedura de privatizare va reusi sa genereze un pret al actiunilor Oltchim suficient de mare pentru a acoperi un minim de 12% din datoriile Oltchim fata de AVAS (actualmente, AAAS), in conditiile in care, fara exceptie, bunurile Oltchim erau ipotecate sau gajate in favoarea unor creditori private (in special, banci). De altfel, privatizarea a esuat in luna septembrie 2012.