Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Ciech solicită medierea urgentă a Ministerului Economiei în negocierile cu CET Govora |
/ #47895 Ciech solicită medierea urgentă a Ministerului Economiei în negocierile cu CET Govora2016-08-10 15:22Ciech solicită medierea urgentă a Ministerului Economiei în negocierile cu CET GovoraPrin vocea CEO-ului Witold Urbanowski, deţinătoarea Uzinelor Sodice Govora, compania poloneză Ciech Soda România (CSR), solicită cu urgenţă mediere din partea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, în negocierile cu CET Govora. Miercuri, 10 august, încă o rundă de negocieri privind noile condiţii contractuale de furnizare a aburului industrial de către CET a eşuat, părţile neajungând nici de această dată la un acord. Conducerea CSR îl acuză pe administratorul judiciar al CET Govora Remus Borza că nu acceptă alte condiţii decât cele proprii. În vederea depăşirii acestui blocaj, CSR a trimis o solicitare oficială de mediere către Ministerul Economiei, având în vedere că această situaţie este în măsură să afecteze peste 30.000 de persoane din întreaga regiune Vâlcea. “Consider că managementul CET Govora s-a concentrat asupra propriilor profituri şi nu a avut o poziţie obiectivă în rezolvarea problemei. Drept consecinţă, fabrica CSR a fost închisă, fapt care va avea un impact negativ asupra situaţiei economice a judeţului Vâlcea. De 10 ani contribuim la economia locală, am investit 220 milioane de Euro în salvarea, conservarea şi dezvoltarea afacerii locale în pofida dificultăţilor economice cu care ne-am luptat în ultimii ani. Ne dorim să rămânem în România şi să contribuim la dezvoltarea economiei locale. Avem nevoie de un punct de vedere care să integreze toate aspectele pe care le generează această problemă şi care să vadă dincolo de interesele individuale ale actorilor economici”, a declarat Witold Urbanowski, CEO CSR. Printr-un comunicat remis presei, conducerea CSR mai susţine că majorarea preţului solicitată de CET afectează capacitatea companiei de a rămâne competitivă pe piaţă. “De 10 ani contribuim la economia locală, am investit 220 milioane de Euro în salvarea, conservarea şi dezvoltarea afacerii locale în pofida dificultăţilor economice cu care ne-am luptat în ultimii ani. Ne dorim să rămânem în România şi să contribuim la dezvoltarea economiei locale. Avem nevoie de un punct de vedere care să integreze toate aspectele pe care le generează această problemă şi care să vadă dincolo de interesele individuale ale actorilor economici.” “Stoparea activitaţii de producţie, forţată de întreruperea livrării aburului, generează pierderi de 121.000 lei / zi pentru CET. Iar sistarea operaţiunilor CSR va genera falimentul CET, având în vedere că aburul vândut către CSR reprezintă 77% din aburul produs. Înainte de denunţarea contractului de către CET Govora, CSR a plătit 93 lei/Gcal, incluzând costurile certificatelor verzi, cu 15% mai mult decât în Germania şi cu 30% mai scump decât în Polonia. În cazul în care CIECH va fi nevoit să închidă operaţiunile din România, bugetul local Râmnicu Vâlcea şi cel central vor pierde 50-60 milioane de lei/pe an, din taxe. Regiunea se va confrunta, de asemenea, cu o rată crescută a şomajului care va afecta aproape 30.000 de persoane, angajate la CSR, CET, Oltchim, SNS şi toţi ceilalţi furnizori locali”, se arată în comunicatul de presă al CSR. “Vrem să rămânem în România şi să ne continuăm activitatea aici. Solicităm intervenţia autorităţilor competente pentru a media această situaţie. Considerăm că este o atitudine responsabilă din partea noastră să lansăm această invitaţie la nivel central, tinând cont de efectele pe care situaţia le implică. Avem nevoie să ştim dacă autorităţile române susţin acest climat incert în care contractele care generează un astfel de impact puternic asupra oamenilor şi afacerilor pot fi schimbate prin presiune şi ameninţări”, a declarat Witold Urbanowski, CEO al CSR. Remus Borza, administratorul judiciar al CET Govora, a denunţat contractul cu Uzinele Sodice Govora (USG) pentru furnizarea aburului industrial începând cu 1 august. Din această cauză, de miercuri, 3 august, a fost oprită efectiv producţia de la societatea parte a Grupului polonez Cieh Soda România (CSR). Ciech Soda România este prima unitate de producţie Ciech Group din afara Poloniei şi este singurul producător de sodă calcinată ramas activ în industria chimică din România. Uzina a fost preluată de Ciech Group în anul 2006. Echipa de aproximativ 600 de persoane a USG asigură soda calcinată şi silicat de sodiu- solid şi lichid pentru România, Ungaria, Bulgaria, Moldova, Orientul Mijlociu şi India. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Poziția Facultăților de Istorie din România față de noile planuri-cadru. Memoriu
7200 Creat: 2025-02-05
Și eu susțin GEOGRAFIA!
15405 Creat: 2023-05-13
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
4810 Creat: 2025-02-06
O a doua sansa: Gratiere 2025
3234 Creat: 2025-02-03
Susține Educația Teatrală și disciplina ARTE în licee!🎭
1117 Creat: 2025-02-04
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
1414 Creat: 2024-11-27
Fizica este disciplină fundamentală care trebuie menținută în trunchiul comun la toate clasele
580 Creat: 2025-02-05
Petiție împotriva polițistei Oana Melinte care a abuzat pe cetățeanul Mihalescul Sorin și luarea de măsuri urgente pentru remedierea și îmbunătățirea serviciilor publice la Direcția de Înmatriculări
512 Creat: 2025-02-06
3 ore de Limba și literatura română în Trunchiul Comun
447 Creat: 2025-02-08
Majorare pret apa si canalizare anul 2025
382 Creat: 2025-02-11
Fluidizare Trafic Prelungirea Ghencea
481 Creat: 2025-01-31
Fii ANTREPRENOR!
338 Creat: 2025-02-07
Reconsiderarea planului cadru legat de înjumătățirea orelor de Educație Plastică și Educație Muzicală, Educația Tehnologică și aplicații practice
279 Creat: 2025-02-05
Reintroducerea trenurilor pentru navetiști
239 Creat: 2025-02-10
ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII „MIHAI EMINESCU” ÎN BOTOȘANI
252 Creat: 2025-02-02
Istoria Românilor în locul Istoriei evreilor în liceu
4677 Creat: 2023-11-03
Salvati satul Voia! Spuneti NU releului GSM in mijlocul satului!
189 Creat: 2025-02-08
RAR NEAMT efectueaza controale tehnice la masinile auto doar in localitatile Roznov si Savinesti
184 Creat: 2025-02-06
Nu vrem eliminarea Istoriei din programa școlară!
158 Creat: 2025-02-01
PETIȚIE PUBLICĂ PENTRU CHEMAREA ÎN JUDECATĂ A FOSTULUI PRIMAR COCOVEICĂ MIHAI
134 Creat: 2025-02-06