Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #46844 DESANTUL C.E.T. la OLTCHIM sau efectul BUMERANGULUI!

2016-05-04 13:59


CET Govora a cerut intrarea în insolvenţă

Cel mai mare producător de energie electrică şi termică din judeţul Vâlcea, Centrala Electrică de Termoficare Govora, a depus, înainte de Paşte, cererea de a intra în insolvenţă, la Tribunalul Vâlcea.


Primul termen este programat în 9 mai, potrivit News.ro. CET Govora are datorii de circa 200 de milioane de euro la Complexul Energetic Oltenia,de unde a preluat, anul trecut, exploatarea cărbunelui din minele Berbeşti-Alunu din Vâlcea. Preluarea a fost făcută în cuantumul datoriei, pe o perioadă de zece ani, şi reprezintă contravaloarea cărbunelui livrat de Complexul Energetic Oltenia, neachitat până în 31 iulie 2014. Producătorul de energie are însă şi creanţe de încasat. La masa credală a combinatului chimic Oltchim s-a înscris cu o creanţă de 137 milioane de lei. După deschiderea insolvenţei, Oltchim a acumulat alte datorii faţă de CET Govora, de peste 50 milioane de lei. CET Govora este producător şi distribuitor de energie termică – apă caldă de consum şi încălzire centralizată – în oraşele Râmnicu Vâlcea, Baile Olăneşti şi Călimăneşti-Căciulata.

Citeste mai mult: adev.ro/o6nfv5