România-Norvegia, împreună pentru copiii Bodnariu

Am câteva întrebare pentru autoritățile norvegiene.
1.Scoaterea violentă a copiilor din mediul în care au crescut, separare de familie și frați, introducerea într-o familie străină, dirijarea gândirii și sentimentelor lor în sensul dorit de organizația respectivă, organizație care este acceptată de stat, deci care reprezintă interesele statului, pentru o greșeală minoră ce nu s-a încercat a fi corectată, nu este o încălcare flagrantă a drepturilor copilului?
2. Ce efecte, pe termen lung, are o astfel de atitudine asupra dezvoltării psihice ulterioare a unui copil? (Sunt un adult care a dus cu el toată viața trauma morții mamei și care nu a uitat experiența de câteva luni de încredințare într-o casă de copii - nu pentru că aș fi suportat tratamente nenecorespunzătoare ci pentru schimbările majore suportate)?
3. Dacă au existat abateri de la lege, ce măsuri de corectare și prevenire a unui comportament neconform s-au luat, pe care familia nu le-a respectat, ca să se ajungă la măsuri extreme?
Pe măsură ce trec anii constatăm că democrația la care am visat atât înainte de 1990 este de fapt extrem de găunoasă, plină de interese partizane, mai bine formulate ca la noi căci au mai multă experiență. Bine cunoscute-le versuri „Dreptate, dar nu pentru căței” ale fabulistului Gr. Alexandrescu, uitat de mult, sunt de mare actualitate și acum.