Cum a ajuns combinatul Oltchim doar un mic atelier de producţie în sudul Râmnicului

La începutul anilor 60, Râmnicu Vâlcea făcea parte încă din regiunea Argeş, micul orăşel de sub Capela, numărând puţin peste 35.000 de locuitori, având o mică industie bazându-se pe lemn şi pe tăbăcărie. La sud era comuna Râureni, cea pe care după 1968, autorităţile comuniste au pus ochii pentru ce va avea să fie, în doar câţiva ani, marea paltformă industrială sau chimică.

După 1968, se dezvoltă un ambiţios plan industrial, punând Râmnicul în rândul oraşelor care urmau să fie dezvoltate accelerat, devenind între timp capitala judeţului Vâlcea.

După USG şi Uzina Electrică (CET), apare în proiect Combinatul Chimic. Acesta este gândit în sens integrat cu platforma de la Piteşti. Despre ce este vorba? La Piteşti se construieşte o mare rafinărie care urma să prelucreze ţiţeiul adus pe conducte diret din portul Constanţa.

În urma rafinării petrolului se produc aşa cum ştim combustibilii auto celebri – benzina şi motorina – dar rămâne un rest de 10-15%, care se numeşte, dacă nu mă înşel, benzină nafta. Acest rest trece printr-un proces de pirolizare şi rezultă etilena şi propilena. Pirolizarea se face tot la Piteşti iar prin două conducte subterane cele două materii prime ajung la Râmnicu Vâlcea la combinatul chimic, materii prime neceare secţiilor care produc PVC şi tot ce se face din PVC ( policlorura de vinil).

Astfel, în regimul comunist se consolidează un important obiectiv economic care leagă cele două platforme industriale Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. Naşterea combinatului chimic de la Râmnic aduce cu sine o transformare completă a oraşului, comuna Râureni se desfiinţează, o întreagă industrie conexă ia naştere în zonă, oraşul se extinde spre sud, aparea marele cartier Ostroveni, în 1980, deja Râmnicul atingea 90.000 de locuitori iar în 1989, depăşise deja o 100.000.

După revoluţie, combinatul merge fără mari sincope, deşi din cei aproape 10.000 de salariaţi, rămân mai puţini dar suficeinţi cât să încarce zecile de autobuze care circulau atât local dinspre Râmnic spre Râureni cât şi în judeţ, celebrele CIPA.

În timpul lui Văcăroiu ia nastere Petrom, compania naţională petrolieră care include activele energetice în domeniu şi implicit şi rafinăria de la Piteşti, denumită după 1990, Arpechim.

Oltchim şi Arpechim funcţionau împreună pe baza procesului gândit de comunişti în anii 70. Un întreg fenomen colateral ia naştere la Râmnicu Vâlca legat de Oltchim de-a lungul existenţei sale, pe lângă blocu_ri, cu_rse de transport în comun, fotbal, handbal, sponsorizări, viaţă politică, administrativă. Zeci de parlamentari şi alte categoriii de după 90 trăiesc se spune într-un fel sau altul din Oltchim. Combinatul este cotat la BVB şi primeşte credite pentru modernizare. În tot timpul ăsta este peţit pentru privatizare dar se exclude din start acest proces. Era considerat perla coroanei industriei de stat din România.

Luc_urile se complică în momentul privatizării Petrom şi implicit a transferului activului Arpechim din proprietatea statului în protofoliul OMV, lucru petrecut în anul 2003. Întrebarea există şi acum dacă se ştia despre faptul că Oltchim era captiv Arpechimului, dacă au fost clauze, dacă s-a negociat cumva ca Arpechimul să nu fie privatizat şi doar rafinăria de la Brazi să fie. Nu se ştie.

Cert este că în structura acţionariatului Oltchim, apăruse unul minoritar care avea alte strategii de dezvoltare în contextul pericolului ca noii proprietari ai Arpechim să închidă rafinăria. A început un meci mediatic între conducerea Oltchim şi acest acţionar minoritar, PCC, care nu a dus la nimic bun. Conducerea combinatului dorea preluarea secţiei de piroliză de la Piteşti şi pe viitor char a rafinăriei. Dar atunci, de ce nu s-a făcut lobby pentru a nu fi privatizate înainte?

Cert este că spre finele lui 2008, austriecii de la OMV produc un şoc! Consideră că nu mai au nevoie de rafinăria de la Piteşti, este suficient ce produc la Brazi. Alertă maximă la Oltchim, mai ales că producţia totală a combinatului vâlcean se baza 70% pe secţiile PVC care depindeau de Piteşti.

Ciudat în acest context de închider a rafinăriei de la Piteşti, cu un cumul de datorii, Oltchim cumpără piroliza, adică dă 50 de milioane de euro pentru o secţie care însă nu are ce procesa, pentru că odată cu închiderea rafinăriei, nu mai există benzinele nafta. Adică dai banii pentru o instalaţie intermediară unui proces şi care stă de pomană! Datoriile se acumulează, salariaţilor li se măresc salariile, conductele de la Piteşti seacă, capacitatea de producţie scade anual, conducerea se războieşte cu PCC, o anomalie economică efectivă pur şi simplu pe toate planurile.

Se încearcă convergerea datoriilor în acţiuni iar după trei ani vine şi avizul Comisiei Europene dar nu se mai procedează la asta. Combinatul se închide în 2012, urmează o bufonerie de privatizare, se reporneşte la 6% capacitate în octombrie electoral, şi intră în insolvenţă în ianuarie 2013, după ce primeşte cu_rent gratis de la CET. Fosta conducerea fiind demisă din vara anului 2012, sunt câteva tentative cu directorul de la CET, în fine, anul 2013 înseamnă 1000 de oameni pe liber, rămânând 2.300 de angajaţi şi cifre discutabile de funcţionare, ba 20% ba 30% capacitate.

Toată lumea vorbeşte despre Oltchim, o societatea cu 800 de milioane de euro datorii şi care se vrea privatizată dar numai că nimeni nu o doreşte în doi ani. Pentru că toată lumea ştie că fără Arpechim, combinatul nu maie este combinat ci doar o mică uzină. Şi acum, rămâne mai degrabă o întrebare retorică…Cine ar cumpăra rafinăria de la Piteşti doar pentru a reporni piroliza şi procesul producerii PVC-ului? Adică să cumperi o rafinărie doar pentru cele 10-15% resturi după rafinare? Deci nu Oltchimul este cheia. Ci Arpechimul. Doar dacă un actor de pe piaţa combustibililor auto ar dori să intre pe piaţă şi ar prorni implicit rafinăria, Oltchimul ar merge chiar şi neprivatiazat. Dar nu se înghesuie nimeni se pare la Arpechim. În aceste condiţii, mai ales după ce OMV a spus că va tăia rafinăria, Oltchim are soarta pecetluită, va deveni doar o uzină mică cu vreo 600 de angajaţi care va produce alooli şi derivate, dar nu PVC. Pentru că transportul propilenei sau etilenei de la alte rafinării costă bani nu glumă şi nu se merită.

Faptul că acum la Oltchim sunt 2.300 de angajaţi este o chestie umflată artificial, în foarte scu_rt timp aceştia vor dispărea din schemă, rămânând aşa cum am spus o mică făbricuţă cu vreo 600 de angajaţi în loc.

Cine e de vină? Primul meu răspuns este unul singur, după 1989, cei de la Oltchim au stat pur şi simplu şi au trăit doar pe baza celebrei scheme de funcţionare Piteşti-Râmnic, gândită de regimul comunist în anii 70, nimeni nu s-a gândit la alternative, ştiind că eşti un producător captiv al acestei scheme…Restul, rămâne de analizat, cum dintr-un mare combinat avem acum doar un mic „atelier” la Râureni…