Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #27815 Aflată în campanie electorală la Râmnicu Vâlcea, Elena Udrea a pus diagnosticul pe judeţ: Vâlcea est2014-10-20 08:05Aflată în campanie electorală la Râmnicu Vâlcea, Elena Udrea a pus diagnosticul pe judeţ: Vâlcea este dovada incompetenţei Guvernului PontaElena Udrea, candidatul Partidului Mişcarea Populară la preşedinţia României, a poposit sâmbătă la sediul organizaţiei judeţene din Vâlcea. Pe lângă membri de partid şi simpatizanţi, Elena Udrea a fost întâmpinată şi de foştii angajaţi ai Oltchim, disponibilizaţi anul trecut. Aşa că Elena Udrea i-a rugat pe ziariştii vâlceni să o mai aştepte puţin pentru conferinţa de presă pentru a sta de vorbă cu cei care au cu adevărat probleme. „Trebuia să primim nişte salarii compensatorii, intrăm în al doilea an de când noi le aşteptăm. Cu toate astea, noi am fost impozitaţi ca şi când le-am fi primit şi sunt persoane care au avut de pierdut din cauza asta. Sunt oameni ai căror copii au pierdut bursele la şcoală pentru că părinţii loc apar cu nişte sume încasate, dar pe care nu le-au văzut niciodată. Suntem în această situaţie peste 600 de persoane de la Oltchim şi alte 300 de la Arpechim Piteşti, în total peste 900. Am pus întrebări peste tot. Am primit un singur răspuns de la DIICOT, în care ne spune despre o lege ce nu există. Adică ne-au dat un răspuns pentru a ne închide gura. Am făcut plângeri peste tot şi nu am primit nici un răspuns. Nu ne bagă nimeni în seamă. Am fost şi la Tăriceanu, iar când a auzit de Oltchim a făcut criză. Sunt şi persoane care au decedat şi nu şi-au primit banii. Mai avem şi restanţe din salarii care nu ni s-au dat. Au fost disponibilizate ilegal mame care erau în concediu maternal. Nu ne uitaţi aici, la Vâlcea, nimeni n-a făcut nimic”, au spus disponibilizaţii de la Oltchim. continuare... |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Excluderea din Parlamentul European al d-nei Diana Iovanovici-Șoșoacă
65 Creat: 2025-01-29
Stop Eutanasiere câini capturati Techirghiol
63 Creat: 2025-01-29
Petiție pentru Salvarea Secției de Badminton a CSM Timișoara
920 Creat: 2025-01-27
Soluționarea problemei gunoiului și a deșeurilor abandonate în satul Buciumeni, oraș Budești, jud. Călărași.
44 Creat: 2025-01-28
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
28837 Creat: 2024-11-28
Solicitarile medicilor privind modificarea legii cabinetului medical prin OUG
527 Creat: 2025-01-24
Bucovina Are Nevoie de Părintele Nectarie – Petiție pentru Rămânerea Sa la Sihăstria Putnei, Nu pentru Plecarea în Republica Moldova
1366 Creat: 2025-01-22
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18098 Creat: 2023-10-23
Sosoaca nu ne reprezintă în parlamentul european pe noi semnatarii acestei petiții
187 Creat: 2024-06-16
Alegeri libere
24286 Creat: 2024-12-06
Termenele procedurale suspendate de drept în perioada 24 decembrie - 8 ianuarie în procesele civile care nu sunt declarate de lege ca fiind urgente
165 Creat: 2025-01-26
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
35395 Creat: 2024-12-07
DEMISIA DIANEI SOSOACA
90 Creat: 2023-11-21
Eliminarea pistei de biciclete din Vatra Dornei
11 Creat: 2025-01-29
Contestație deciziei CCR la data 06.12.2024
4468 Creat: 2024-12-06
CEREM DESFIINȚAREA CCR
21987 Creat: 2020-03-02
Solicitam in mod expres demararea unei anchete a CNA si a dezinformărilor și practicilor discriminatorii ale posturilor de televiziune menționate
9 Creat: 2025-01-29
Petitie impotriva TAXEI PENTRU ILUMINAT PUBLIC IN FOCSANI
1245 Creat: 2025-01-10
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4837 Creat: 2023-03-14
PETIȚIE pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor Internatului și Sălii de festivități,din cadrul Colegiului Național Mihai Viteazul Sfântu Gheorghe
8 Creat: 2025-01-29