Patrimoniul istoric national între profesionism si amatorism

Sunt complet deacord cu petiția deși personal o spun, am rezerve cu abordarea propusă. Nu discutăm buna sau reaua credință a descoperitorului X sau Y (e treaba altora s-o facă) sau a vreunui director, ci fenomenul în general.

Judecata asupra istoriei, discursul istoric, trebuie să pornească mai întâi de toate, de la realitățile terenului. În cazul în speță, realitățile terenului arată în felul următor: zeci de situri non-RAN și non-LMI ciuruite, distruse, unele complet pierdute pentru știință. Și tot mai multe obiecte fără context care inundă muzeele patriei, sau colecțiile private.

Reconstituirea istoriei unui obiect se leagă în mare măsură de locul și poziția sa în pământ. O brățară sau o armă dacică, în sine, sunt frumoase și plăcute privirii, dar nu e mai frumos și mai cu folos când știm precis de unde a provenit un anumit obiect ? Dacă a venit dintr-o locuință, pierdut între resturile unei ulcele unde l-a așezat dacul pentru a-l tăinui în preajma vreunui război ? Sau dintr-un atelier, unde a fost produs de mâna iscusită a meșterului metalurg ? Ei bine, ținând cont de toate acestea, n-ar fi mai bine ca unele piese să mai aștepte în pământ pentru a fi descoperite așa cum trebuie, ca ai noștri copii, nepoți și strănepoți să le poate reconstitui povestea așa cum se cuvine ?

S-a vorbit mult despre libertăți și despre îngrădirea lor. Însă prea puțin s-a vorbit despre obligațiile care vin odată cu acestea. Sau despre dreptul majorității. Dreptul arheologilor din viitor de a profesa în situri păstrate sau dreptul generațiilor viitoare de oameni de a se bucura de noi descoperiri arheologice care să aducă noi completări la ceea ce cunoaștem deja despre trecut. Odiseea descoperirii istoriei este una CONTINUĂ iar dorința de a scoate totul din pământ cât mai repede și cu orice preț nu ar trebui să caracterizeze judecata nimănui.

A avea un detector de metale e ca și cum ai avea o armă. Numai că nu tragi nici după oameni, nici după animale ci după fragmente și frânturi din istorie. Opinia mea a fost și a fi că pentru a utiliza o „armă”, ai nevoie de o anumită stare psihico-morală și de o anumită pregătire. Nu e o treabă pentru oricine. În această idee socotesc eu că singurii care ar trebui să aibă dreptul de a poseda și utiliza detectoare de metale ar trebui să fie militarii de geniu, membrii departamentelor specializate din jandarmerie și arheologii înscriși în registru.

Luați toate acestea de mai sus ca teme de reflecție. Dacă iubiți istoria și vreți să participați la scrierea ei, urmați o facultate de profil. Suntem și așa tot mai puțini. Sau, culegeți cioburi de la suprafață și aduceți-le la muzeu. Sau veniți și voi pe un șantier arheologic, să lucrați cu arheologii și să scoateți cu mâna dumneavoastră din pământ obiecte uitate și pierdute de mii de ani. Să aveți șansa de a le vedea, și de a le atinge pentru prima oară - vă garantez, satisfacția sufletească va fi mult mai mare decât cea oferită de laud pe forumuri cu capacele de bere găsite și cu distrugerea din ignoranță a vreunui sit dacic.

ZALMOXIS