Cetatenii discriminati de presedintele Basescu ii cer demisia

Dl Mihai Gâdea e, într-o privinţă, victima câtorva „însoţiri" nefericite. Nu poţi, de pildă, să stai ani de-a rândul alături de zglobiul Valentin Stan şi să ieşi în câştig. Nu poţi nici să scapi de idolatrie, dacă te lipeşti cu atâta fervoare de patronul tău, încât să-i dedici filmuleţe omagiale de tip proletcultist (în vreme ce dai de pământ cu „pupincuriştii" adversarului). În fine, nu-ţi poţi ţine cumpătul când eşti încurajat de superiori, colegi, suporteri şi ratinguri îndoielnice să te crezi „vocea poporului", satrap hipercompetent, şef de stat major. L-am văzut pe dl Gâdea în ipostaze amuţitoare: strigând nărăvaş la partenerii săi de dialog, calificându-i de „mahalagioaice", întrebându-i dacă nu sunt beţi ş.a.m.d. (Trebuie să-ţi „crucifici" invitaţii spunea, într-un interviu, teologul nostru...) Asemenea ieşiri nu sunt scutite de un anumit nimb comic: dl Gâdea e, structural, mai curând lipsit de temperament. Or, când o fire flască se înfurie, efectul e ridicol: îi scapă vocea, gesticulează spasmodic, vorbeşte stâlcit. Nu stă bine unei naturi de răţuşcă să-şi ia aere de cocoş. La bază, dl Gâdea e mai curând inexpresiv: „frumuşel" într-un mod abstract, dotat cu un surâs făinos, el are, adesea, portretul standardizat al unei măşti japoneze. Cu aceste date, orice manevră directorial-războinică are ceva factice şi oarecum neliniştitor.

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/o-sminteala-1_50a7b8e47c42d5a66369f90b/index.html