Spune NU demolarii cladirii de pe Calea Motilor nr. 17, Alba Iulia

Doresc să încerc, prin acest mesaj, să fac mai bine cunoscută poziția arhitectului șef într-o administrație publică și, treptat, să evidențiez atribuțiile pe care le am și nevoia de implicare a comunității locale pentru susținerea unor direcții pe care administrația publică locală le urmărește pentru creșterea calității vieții și protejarea valorilor culturale.   Pentru că orașul nostru s-a dezvoltat pe diferite straturi istorice (fapt care îl face un reper la nivel național), iar clădirile și ansamblurile cu valoare istorică și ambientală care încă se mai păstrează pot contribui decisiv la dezvoltarea viitoare, consider că este necesar ca fiecare dintre noi să contribuim la protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural construit și a celui natural.  

Din păcate, încă se construiește prea mult fără forme legale și este îngrijorător când astfel de obiceiuri afectează patrimoniul cultural, fie că vorbim de intervenții în situri istorice, intervenții pe clădiri clasate ca monumente istorice sau clădiri cu valoare ambientală situate în zone construite protejate.  

Întrucât, conform prevederilor legale, arhitectul-șef desfășoară o activitate de interes public, având ca scopuri principale dezvoltarea durabilă a comunității, coordonarea activităților de dezvoltare teritorială, amenajarea teritoriului și urbanism și protejarea valorilor de patrimoniu și a calității arhitecturale, cred că este necesar ca atunci când simt că lucrurile pot scăpa de sub control să apelez la dumneavoastră și să vă cer susținerea în demersurile normale de protejare a patrimoniului construit.  

Fac parte dintr-o echipă pentru care protejarea valorilor patrimoniului construit este o prioritate și este datoria noastră să dam acces și viitoarelor generații la istorie, prin menținerea și restaurarea construcțiilor cu valoare arhitecturală și prin înaintarea și către aceste generații a oportunității și posibilității de a gestiona problema conservării și protejării patrimoniului într-un mod mai corect decât se face în prezent în majoritatea localităților din țară.  

Această postare vine în contextul în care zilele trecute am primit o solicitare privind intenția de demolare a imobilului din imaginile de mai jos.  

image_123650291.JPG

Pe această cale doresc să deschid această petiție publică și vreau să implic comunitatea locală în demararea unei acțiuni de conștientizare a publicului asupra valorilor arhitecturale pe care municipiul Alba Iulia le are, începând prin încercarea de reevaluare a intenției de demolare a clădirii de pe strada Calea Moților nr. 17, Alba Iulia.  

Chiar dacă această casă nu are valoare istorică oficial declarată prin includerea în Lista Monumentelor Istorice (LMI) a României, ea face parte din Zona Construită Protejată Cetatea Alba Carolina, zonă delimitată ca atare prin documentația de urbanism “PUZ pentru Zona Construită Protejată”. În plus, face parte din ‘Situl urban Cetatea Alba Iulia’, sit inclus în LMI cu cod AB-II-s-A-00091 și participă în mod direct la ambianța arhitecturală a întregii străzi și a zonei imediat adiacente a ‚Cetății Alba Carolina’, ansamblu urban de valoare istorică deosebită, cu importanță națională. Putem face un exercițiu de imaginație gândindu-ne cum ar arăta un Sit Urban clasat ca monument istoric protejat fără toate construcțiile care îl alcătuiesc, dar care nu sunt clasate individual ca monumente. Spre exemplu, imaginați-vă cum ar arăta Cetatea Alba Carolina fără construcțiile de pe strada Păcii, stradă care are capăt de perspectivă Biblioteca Batthyaneum.  

Clădirea de pe strada Calea Moților nr. 17 face parte dintr-o serie de construcții care din păcate sunt amenințate cu demolarea sau alterarea iremediabilă, însă care au un rol esențial în conturarea identității istorice și culturale a Municipiului Alba Iulia. Eliminarea ei va afecta în mod direct valoarea ambiental arhitecturală a întregii zone, fiind situată exact la intersecția străzii Calea Moților cu strada Gemina (unul dintre accesele spre Cetatea Alba Carolina). În loc să fie restaurată și eventual refuncționalizată și transformată într-un reper la nivelul zonei, se dorește desființarea și deschiderea terenului spre o altă investiție.  

Prin această acțiune încerc să atrag atenția asupra vulnerabilității patrimoniului arhitectural care se mai păstrează în Alba Iulia, și cer ajutorul, atât asociațiilor profesionale, cât și specialiștilor din domeniul arhitecturii, patrimoniului, urbanismului, artelor, și tuturor celor interesați de a fi locuitorii unui municipiu în care valorile arhitecturale și de patrimoniu sunt vitale.  

Orașul nostru a fost desfigurat acut în trecut, însă desfigurarea lui continuă și va continua dacă nu vom realiza că prin eliminarea unor astfel de clădiri nu ne ștergem doar istoria, ci ne deformăm și viitorul, anulând inconștient orice șansă de a pune în valoare chipul orașului în concordanță cu istoria sa.  

Această transformare prin anularea valorilor arhitectural-istorice care fac din el un adevărat centru urban istoric de importanță națională poate fi oprită doar printr-un efort comun depus de toți cei care sunt conștienți de rolul patrimoniului în imaginea Municipiului Alba Iulia.

 

Screenshot_2023-12-13_at_10.01_.50_.png


Alexandru Ioan Damian    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Alexandru Ioan Damian va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...