Primăria municipiului Hunedoara solicită revocarea ordinului prin care Spitalul Municipal a fost declarat „spital COVID”

SCRISOARE DESCHISĂ

Către,
Domnul Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății,
Domnul Călin-Petru Marian, Prefectul județului Hunedoara,
Domnul Sebastian Mezei, Directorul Direcției de Sănătate Publică a județului Hunedoara,

Primăria municipiului Hunedoara solicită revocarea ordinului prin care Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” a fost declarat „spital COVID” – „Nu ne dorim încă un dezechilibru medical și social!”

Domnilor, în numele unui oraș întreg, mă adresez Dumneavoastră în legătură cu decizia de a transforma Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara în spital COVID. Așa cum sunt sigur că știți, în ultimele opt luni, acest spital a funcționat ca spital suport COVID și a tratat sute de pacienți, atât cu patologie COVID, cât și non-COVID. De parcă însăși evoluția total nefastă a pandemiei de COVID-19 nu ar fi fost de ajuns, decizia Ministerului Sănătății de a transforma cel mai mare spital monobloc din județ în spital exclusiv COVID va provoca o situație extrem de dificilă pentru cel puțin un sfert dintre locuitorii județului Hunedoara. Noi am încercat să le explicăm factorilor decidenți acest lucru, însă, din păcate, nu am fost ascultați.

Spitalul deservește cei 70.000 de locuitori ai municipiului Hunedoara, precum și 30.000 de hunedoreni din Ținutul Pădurenilor, o zonă care nu are alt oraș în apropiere. Hunedoara este cel mai apropiat municipiu, iar spitalul nostru le era singura salvare.

Avem peste 22.000 de pensionari numai în municipiul Hunedoara, bătrâni care suferă de boli cronice, greu transportabili, pentru care și deplasarea până la spital reprezintă o adevărată încercare, însă deplasarea la un spital din altă localitate devine de-a dreptul imposibilă, mai ales având în vedere că majoritatea dintre ei nu dețin un autoturism. Să ajungi la Deva, la Orăștie, Simeria, Hațeg, când ești bătrân și bolnav iar afară e frig, este imposibil pentru mulți dintre pensionarii care au lucrat în combinatul siderurgic, în minele din zonă, care au avut o viață grea. Acești oameni, părinții și bunicii noștri, ar trebui să aibă parte de îngrijire în orașul de domiciliu și nu să fie puși pe drumuri. Cum protejezi un pensionar cu o problemă de sănătate împotriva SARS-CoV-2? Punându-l să meargă cu microbuzul de la Hunedoara la Deva? De asemenea, consider că este o decizie nedreaptă și față de locuitorii municipiului Hunedoara: din banii lor s-au finanțat mare parte dintre dotările spitalului din oraș pentru lupta anti-COVID. De ce să fie ei pedepsiți astfel și acum să fie trimiși la Deva?

În municipiul Hunedoara funcționează mai multe azile de bătrâni, dintre care două aflate în subordinea instituției pe care o conduc. Este vorba despre Unitatea de Asistență Medico-Socială, unde sunt îngrijiți 58 de persoane vârstnice cu afecțiuni cronice, și de Centrul Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice, unde sunt 41 de persoane. Acestora li se adaugă trei cămine private – toți cei internați aici beneficiau de serviciile medicale asigurate de Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Cu toții au rămas, în urma deciziei dumneavoastră, domnule ministru al Sănătății, fără posibilitatea de tratament.

Încă din luna martie a acestui an, instituția pe care o conduc, Primăria municipiului Hunedoara, a anulat toate evenimentele pentru public programate pentru 2020 și a transferat bugetele acestora către spitalul din oraș, pentru a sprijini combaterea noului virus. Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a fost primul din județ care a reușit să pună în funcțiune o linie de testare Real Time-PCR, care a efectuat până acum peste 28.000 de teste, depistându-se 2.768 de pacienți pozitivi!

Din martie 2020 și până în prezent, acest spital a tratat 978 de pacienți COVID-19, reușind în paralel să trateze cu succes și cazurile non-COVID, adică peste 30.000 de pacienți. Vorbim aici despre internări de lungă durată, internări de o zi și internări în Unitatea de Primiri Urgențe, numărul pacienților consultați în Ambulatoriul de specialitate fiind de 16.100. Nu putem ignora nici perioada aprilie – mai a acestui an, când același spital din municipiul Hunedoara a fost cel care a preluat cea mai mare parte a cazurilor non-COVID care nu mai puteau fi tratate la Spitalul Județean din Deva, unitatea respectivă fiind atunci declarată „spital COVID”.

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara deservește aproximativ 100.000 de locuitori ai județului, având o adresabilitate la aproape același nivel cu cea a Spitalului Județean de Urgență Deva – Hunedoara. Strict din punct de vedere al managementului sanitar, considerăm că este de-a dreptul iresponsabil să trimiți unui spital, fie el și unul județean, 100.000 de potențiali pacienți în plus, peste noapte.

Prin decizia luată, majoritatea cetățenilor care erau deserviți de spitalul municipal din Hunedoara sunt privați de accesul la un drept esențial: DREPTUL LA SĂNĂTATE. Din punctul nostru de vedere, se impune REVOCAREA ORDINULUI DE MINISTRU.

Declararea spitalului din Hunedoara drept „spital COVID” este o decizie care poate provoca probleme grave de sănătate publică în întregul județ, nu doar în oraș. Cine își va asuma consecințele? Nu e de ajuns situația și așa extrem de dificilă în care ne aflăm cu toții din cauza pandemiei? Nu ne dorim încă un dezechilibru medical și social!

Soluția corectă, atât din punct de vedere sanitar, cât și din punct de vedere managerial, este ca fiecare spital să trateze atât cazurile COVID, cât și cele non-COVID. Fac această afirmație după ce, la rândul meu, am consultat mai mulți specialiști în domeniu. La Hunedoara s-a demonstrat cu brio că se poate face acest lucru în siguranță și sunt ferm convins că se poate aplica această soluție, cu succes, în fiecare unitate spitalicească din județ, dacă există cu adevărat interes din partea tuturor celor implicați. Un alt detaliu prea puțin luat în seamă atunci când s-a decis declararea spitalului din Hunedoara drept „spital COVID” este acela că instalația de oxigen a acestuia a fost dimensionată pentru perioade normale de funcționare, nicidecum pentru perioade pandemice care aduc cu sine grave afecțiuni respiratorii!

Având în vedere toate motivele expuse mai sus, vă rog respectuos, în numele tuturor hunedorenilor privați de dreptul la sănătate, să reveniți asupra deciziei cu atenție și celeritate, pentru că timpul nu se scurge în favoarea bolnavilor din Hunedoara lăsați fără un loc în care să își primească tratamentul esențial!

Este total ineficient ca un spital mare să fie lăsat pe jumătate gol. Având statutul de „spital COVID”, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara va putea avea internați maximum 200 - 250 de pacienți), în timp ce mii de oameni vor fi puși pe drumuri într-o perioadă în care deplasările sunt total contraindicate. Toți acești pacienți ar putea fi tratați, la fel de bine, la Hunedoara, fie că sunt sau nu infectați cu SARS-CoV-2.

Cu respect și cu încrederea că veți lua cea mai bună decizie pentru toți locuitorii județului Hunedoara, fără a ține cont de culoarea politică, pentru că dreptul la sănătate aparține tuturor cetățenilor, indiferent de felul în care au votat, vă mulțumesc pentru timpul acordat citirii acestei scrisori deschise și vă rog să reveniți asupra deciziei Dvs.!

Dan Bobouțanu,
Primarul municipiului Hunedoara


Dan Bobouțanu, primar, Primăria Municipiului Hunedoara    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Dan Bobouțanu, primar, Primăria Municipiului Hunedoara va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...