Proclamația pentru Libertate de la Piața Universității

Comentarii

#601

Sunt de acord cu cele scrise mai sus !!!

Geanina Bercea (Targu jiu, 2021-04-04)

#602

Libertate egalitate si demnitate in fratie

Iulian Tinte (Baia mare, 2021-04-04)

#606

Libertate!!!

Daniela Elena (Bucuresti, 2021-04-04)

#608

Semnez pentru ca, copii mei sa respire normal,fara masca. Iar vaccinarea lor sa nu conste decât în vaccinarea intru duh și adevărprin împărtășanie, iar daca cei care ne conduc vad altfel se înșeală; căci noi ortodocșii suntem dispuși să luptăm până la capăt,indiferent care ar fi acesta,. .chiar până la ultima picătură de sânge, ceea ce guvernanții opulenți nu înțeleg. Până și preoții din Biserici sunt cumpărați și ling după patriarh sa predice ,la cat de buna este vaccinarea. Dar au murit și mor destui după vaccinare. Mie la serviciu mi sa spus că dacă nua.vaccinez mă dau afară și Dumnezeu le-a arătat că nu este de joacă și le-a dat lor personal și după îmbolnăvire au înțeles că doar la Dumnezeu este scăparea dintru toate. Așa că după toate cele spuse pe mine mă vor vaccina doar peste cadavrul meu, și atunci când imi vor vedea trupul căzut,fără suflare ,vor zice că am murit de covid. Fraților ,curaj căci suntem datori cu o moarte,dar sa nu murim de prosti. HROSTOS A INVIAT!!!!!

Sorin Simion (Galbinasi, 2021-04-04)

#609

Sunt de acord cu toate revendicarile!

Daniela Bitea (Timisoara , 2021-04-04)

#611

Pentru dreptul la liberté

Loredana Toma (Campina, 2021-04-04)

#613

Îmi sunt ilegal restrânse drepturile fundamentale.

Radu Paul Alecu (Bucuresti, 2021-04-04)

#615

Vreau sa fim liberi!

Ardelean Ioan (dragomiresti, 2021-04-04)

#618

Deoarece restrictiile impuse de Guvern si ministerul sănătății pana in acest moment nu au imbunatatit cu nimic viata populație, iar restrictiile sunt puse abuziv fara un temei legal

Burtescu Dumitru Goby (București , 2021-04-04)

#624

Pentru a AVEA LIBERTATE și a fi Liberii în deciziile pe care vrem sa le luam ptr noi și copii noștri.

Dorina Muresan (Alba Iulia , 2021-04-04)

#625

Semneze aceasta petitie deoarece doresc sa traiesc intr o tara libera!!! Doresc ca domnii parlamentari sa ia atitudine la vocea poporului

Gheorghina Stirbu (Harrow, 2021-04-04)

#627

Semnez pentru incetarea tuturor restricțiilor și a stării de alertă. Implicit - eliminarea obligativităţii măștii , revenirea la învăţământ faţă în faţă.
2.Abrogarea legii carantinei (Legea 55/2020 ) care îi dă drepturi dictatoriale lui Raed Arafat

3. Renunțarea la politicile sanitare bazate pe obligativități și trecerea la cele bazate pe recomandări, care respectă libertatea individuală, protejarea celor vulnerabili prin oferirea de servicii și facilități, plus program național de profilaxie. In această ordine de idei cerem:
- Retragerea proiectului legii vaccinării obligatorii, PLx 399/2017
- Retragerea proiectului de lege care transformă Poliţia Militară în organ de represiune împotriva civililor
- Respingerea Pașaportului de vaccinare, instrument de presiune și segregare socială pe criterii medicale
- Anularea ordonanţei de urgenţă care desfiinţează malpraxisul adoptată luni, 29 martie 2021

4. Eliminarea oricăror interferențe ale diferitelor organisme ale statului cu Biserica și cu libertățile religioase

5. Cerem ca Ministerul Sănătăţii și Colegiul Medicilor să accepte schemele de tratament aplicate cu succes atât de medici români cât și de medici străini, independent de recomandările OMS și redeschiderea spitalelor în vederea asigurării serviciilor medicale pentru bolnavii cronici

6. Cerem să înceteze executarea necondiţionată a ordinelor OMS (organizaţie aservită BigPharma) de către Ministerul Sănătăţii, precum și o analiză a deciziilor OMS în vederea continuării, condiționate sau nu, a colaborării cu această organizație.

7. Demiterea și anchetarea tuturor celor responsabili pentru situația actuală, prin comiterea de abuzuri, acte de terorism mediatic, fraude, mascarea conflictelor de interese, crime împotriva umanității, terorism de stat, trădare conform art 394-398 din Codul Penal, răspândire de informații false. (Printre aceștia se numără: Klaus Werner Iohannis, Raed Arafat, Florin Cîțu, Vlad Voiculescu, Ludovic Orban, Nelu Tătaru, Marcel Vela, Lucian Bode, Vlad Gheorghiță, Adrian Streinu-Cercel, Alexandru Rafila, Virgil Musta, Carmen Dorobăț, etc).

Întrucât suntem perfect conștienţi că acestea reprezintă doar soluţii de moment, cerem imperativ:

8. Schimbarea mecanismului electoral prin adoptarea unei noi legi electorale, bazată pe principii de transparență, competență și reprezentativitate reală, și care să mute centrul de putere dinspre partide înspre comunități.

9. Alegeri anticipate organizate pe baza acestei noi legi electorale, care să asigure astfel schimbarea întregii clase politice actuale, dovedită în cea mai mare parte a fi incompetentă, vândută și slugarnică față de interesele străine.

10. Elaborarea în cel mai scurt timp a unei Strategii de restaurare și dezvoltare națională, care să se scoată țara din dezastrul produs de incompetența și inconștiența clasei politice trădătoare.

Aura Strutu (Râmnicu Sărat , 2021-04-04)

#644

M am saturat

Calina Langa (Cluj-Napoca, 2021-04-04)

#647

Libertate

Liliana Partila (Galați, 2021-04-04)

#654

Mi se par aberante aceste măsuri care nu au avut nici un efect pozitiv până acum.

Atudorei Ramona (Suceava, 2021-04-04)

#683

Vreau să traiesc libera in țara mea. Nu vreau să fiu cobaiul Europei.

Nicoleta Mihai (București , 2021-04-04)

#694

Nu sunt deacord cu restrictiile impuse de autoritati.

Ionela Dascalescu (Botosani, 2021-04-04)

#695

Semnez pentru că sunt de acord cu toate cerințele din petiție.

Emilia Ciornei (Bucuresti, 2021-04-04)

#717

Vreau libertate, fara dictatura, eu raspund de sanatatea mea nu ma poate obliga nimeni la vaccin!!

Poputa Ramona (Oradea, 2021-04-04)

#722

Sunt de acord cu scoaterea definitiva a restriictiilor si a vaccinarii obligatorii si pt orice fel de rau impotriva populatiei

Georgiana Raicu (Bucuresti, 2021-04-04)

#727

Imi doresc libertate.

Florica Rusu (Joita, 2021-04-04)

#730

Pt libertate

Simona Maria Anghel (București, 2021-04-04)

#731

minciunile și dezinformarea capătă caracter de politică de stat, prejudiciind astfel grav siguranța națională a statului român și, implicit, siguranța tuturor cetățenilor români

EMANUEL CĂTĂLIN ISOPESCU (SUCEAVA, 2021-04-04)

#748

Renuntarea la masca obligatorie in aer liber si deschiderea scolilor

Sergiu Petrisor (Alba Iulia , 2021-04-04)

#752

Sustin cauza Starii de Libertate!Doamne ajuta sa dispara toti impostorii din functiile publice!

Nicolae Gansca (Campulung Moldovenesc , 2021-04-04)

#766

Este dreptul meu de cetatean al acestei tari . Sunt niste manipulari si minciuni menite sa se imbogateasca ..uni..ceilalti sa saraceasca !

Florian Stroe (Bucuresti, 2021-04-04)

#772

Sunt de acord cu cele cerute.

Ana Szalay (Hunedoara, 2021-04-04)

#775

O acțiune necesară !

Zoica Dima (Drobeta Tr Severin, 2021-04-04)

#781

Nesimțirea puterii a atins cote maxime!

Mihail Bivolu (Târgu-jiu, 2021-04-04)

#787

Trebuie sa fim liberi

Alexandra Duicu (București , 2021-04-04)

#794

Nu sunt de acord cu restrictiile si toate masurile impuse

Adina Violeta Jurma Rotariu (Timisoara, 2021-04-04)

#800

Faptele se vad de la sine!

Ioan Constantinescu (Motru, 2021-04-04)



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...