Scrisoare deschisă către Presedintele României pentru a trimite legea antisemitismului la Parlament spre revizuire

Comentarii

#203

Prejudicierea libertății de expresie garantate de art. 30 din Constituția României

Suprareglementarea în această speță riscă să încalce reglementările constituționale ale articolului 16 al Constituției, care prevede că “cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, creând, pe de o parte, o comunitate pe criterii etnice care beneficiază de mai multe drepturi legate de apărarea propriei demnități și integrități decât populația majoritară, iar pe de altă parte, o discriminare față de alte comunități etnice din țară, neapărate de drepturile care sunt stipulate pentru populația de origine evreiască sau de drepturi similare.

Măsura suprareglementării în domeniul combaterii antisemitismului vine într-un moment în care în România nu se întâlnesc cazuri flagrante de atacuri la adresa reputației publice, a integrității fizice, a vieții, proprietății sau locașurilor de cult ale comunităților evreiești sau membrilor acesteia, protejate oricum de legislația în vigoare existentă în România.

Încălcarea dreptului la exercitarea libertății de expresie religioasă

(Fundeni, 2018-06-24)

#204

Semnez pentru ca imi pasa de credinta noastră ortodoxă si de poporul nostru!
Dacă vă iubiți tara si oamenii din ea,
DOVEDITI-O domnule Președinte!

(Sibiu, 2018-06-24)

#210

Sfanta Evanghelie este adevarul revelat. Nicio lege omeneasca nu o poate modifica in veci! Amin.
Sf. Apostol Pavel:"Dar chiar daca noi sau un inger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decat aceea pe care v-am vestit-o - sa fie anatema" (Epistola catre Galateni a Sf. Apostol Peavel - Cap. 1-6).
Plus ca aceasta lege incalca legea funndamentala Constitutia.
art 29 (1) - Libertatea gandirii si opiniilor precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nicio forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale. Nu vom putea sa ne marturisim dreapta credinta fara sa fim persecutati?

(Bucuresti, 2018-06-24)

#213

Semnez pentru ca initiatorii legii precum si parlamentarii care au votat-o fac parte dintr-un grup de interese straine de originea si structura Neamului Romanesc si a Credintei Ortodoxe. Un grup de interese care detine puterea si o foloseste in mod abuziv si discriminatoriu sfidand marea majoritate a populatiei si pe cei care i-au ales, dand dovada de masuri dictatoriale. Si pentru a trezi pe cei responsabili si pe cetateni, sa nu ramana nepasatori fata de astfel de abuzuri si ilegalitati, intrucat aplicarea acestei legi va atrage mari destabilizari sociale si religioase.

(Brasov, 2018-06-24)

#216

Stinga

(Drobeta Turnu Severin, 2018-06-24)

#218

Holocaustul si antisemitismul in Romania este O MARE MINCIUNA SI MIZERIE NASCOCITA DE JIDANI CA SA MAI FURE SI SA MAI JECMANEASCA

(bucuresti, 2018-06-24)

#219

Semnez pentru Adevar, Credinta si Demnitatea Neamului Romanesc. Aceasta lege este cea mai dura, neasteptata si inacceptabila masura, care incalca drepturile si demnitatea poporului roman si a spiritualitatii romanesti. Domnule Presedinte, aceasta lege nu poate fi validata de Dumneavoastra care conduceti aceasta tara a carei credinta va fi suprimata si poporul umilit si oricand pasibil de a intra la inchisoare. Clasa politica actuala care sustine aceasta lege nu reprezinta structura si aspiratiile acestui popor, de aceea nu se cade a se aplica o lege antipopulara cu urmari atat de grave pe termen lung si care pot deveni iremediable si ireconciliabile. Prin aceasta lege se doreste un conflict in spatiul ortodox pentru a distruge credinta si sufletul romanesc. S-a mers foarte departe, nu are ce cauta o astfel de lege in tara noastra. Pana aici! Domnule Presedinte va rugam sa opriti acesta lege care conduce la instigare, destabilizare si tulburari social-religioase.

(Piatra-Neamt, 2018-06-24)

#223

Sa ma pis pe toti hotii din tara asta !!!

(Ploiesti, 2018-06-24)

#233

Sint cu totul impotriva acestei legi abuzive si aberante ,care imi ingradeste libertatea de exprimare si practicare a credintei noastre stramosesti.Asa sa-mi ajute Dumnezeu!

(neuburg donau, 2018-06-24)

#237

BUNUL DUMNEZEU SA NE AJUTE CA ADEVARUL SA RAMANA ADEVAR..IAR OAMENII LEGII SA SE OCUPE DE ALTE PROBLEME,PT.CA SUNT CHIAR MULTE DE REZOLVAT...IAR CRESTINII ORTODOCSI NU AU DREPTUL SI LIBERTATEA DE A-SI URMA CONVINGERILE??SI SA PASTRAM CU SFINTENIE TOT CE AM PRIMIT DE LA STRAMOSII NOSTRII SI DE LA SFINTII PARINTI???FELICITARI SI MULT RESPECT PT.D-N CHIRILA,BUNUL DUMNEZEU SI SCUMPA MAICA DOMNULUI SA VA RASPLATEASCA NEANCETAT SI SA VA OCROTEASCA MEREU.AMIN.AMIN.AMIN.

(ORADEA, 2018-06-24)

#240

Semnez petitia pentru c aceasta lege este complet antiromaneasca si o jignire imnsa la adresa poporului si natiei romane.

(Cluj Napoca, 2018-06-24)

#244

Semnez pentru ca Izrael este poporul ales de Dumnezeu!

(Alba Iulia , 2018-06-25)

#245

Semnez petitia pentru ca poporul evreu devine singurul popor din lume pe care nu ai voie să-l critici fără să riști închisoarea.
Consider îndreptățită teama că această lege ar putea fi folosită pentru a se suprima din scrierile creștine sau din predica publică a Bisericii chiar și afirmația generală, fundamentată istoric și biblic, conform căreia fruntașii evreilor din primii ani ai secolului I d.Hr. au participat la acuzarea și ulterior condamnarea la moarte a Mântuitorului Iisus Hristos.

(CRAIOVA, 2018-06-25)

#253

Vom fI, impreuna cu copii nostri, transfigurati in sclavi de aceasta elite sataniceasca. Istoria marturiseste ca acest neam vrajmas a fost imprastiat din orsice colt de pamant pentru ceea de ce au dat dovada. Iar acum asta sa vina asupra neamului acesta iubitor de adevar cand va? Sa vina ! Caci a noastra este vina Caci din iubitorI ne-am facut dispretuitori iar celui ce dispretuieste adevărul ma intreb,ce pretuieste Oare! 160.000.000.000 de euro !Pentru asta vin astfel de legi Caci din mana dispretuitorilor vin, sa ne cumpere placerea sufletelor. Te stiu Ioane germanule vandut ca Iuda,te-am vazut cu vrajmasu de Netanyahu cand ii pupai bucile si vorbeaI de antisemitism. Esti un tradator iar tradarea se pedepseste ca atare. Va venI vremea. E la USA!

(Londra, 2018-06-25)

#254

Libertatea de exprimare a Adevărului este SFÂNTĂ.

(Oradea, 2018-06-25)

#255

Din cate am inteles aceasta lege este impotriv lui Dumnezeu

(Suceava, 2018-06-25)

#256

este un proect de lege antiRomania si antiromani

(tinca, 2018-06-25)

#258

Pt. ca sper ca in al doisprezecelea ceas sa fie blocata aceasta lege nedreapta,contra poporului roman.Doamne ajuta!

(Bucuresti, 2018-06-25)

#259

NU SUNT DE ACORD cu proiectul de lege B135/29.03.2018, fără o dezbatere publică sau parlamentară.

(SUCEAVA, 2018-06-25)

#279

† România este și a fost, cel puțin de la cele mai vechi documente istorice, o țară și națiune primitoare, fârâ prejudicii etnice și rasiale. Toți ce au migrat aici au fost acomodați cu ospitalitate, iar etniile care au preferat să nu se asimileze au fost și sunt mai mult decât tolerate: mai mult chiar decât respectate: au fost și sunt privilegiate.
Fapt istoric: când a început persecuția Evreilor la la începutul RM2, multe familii Evreie s-au refugiat în România din țările vecine. Toți pe care îi cunosc eu: 3 familii din Polonia și una de la Beograd, au și rămas. Foarte recunoscători că Românii i-au scăpat de deportare . Au învățat bine limba - abea la a 2-a, 3-a generație au fugit de comunism.
"Dacia" lui Vasile Pârvan atestă ospitalitatea prietenia și generozitatea Dacilor față de toți oaspeții de pe meleaguri depărtate, și este surprinzător cât de puțin ne-am schimbat: am rămas aceiași: dacă oaspeții pe care-i răsfățăm mai mult ca pe noi înșine se lasă pradă râvnei de a-și mute aici și tronul ... "nici că voi să te-nspaimânt: cum veniră se făcură toți o apă și-un pământ". De asta mi-e frică de B135/29.03.2018.
Acum e pace și toate națiile sunt bine primițe și fac afaceri profitabile în România. Dar cine încearcă o schemă ca B135 nu știu cum o să iasă din ea. Sigur, dacă legislatorii vor să-și satisfacă această curiăzitate, "Bucuroși ... " În Numele Domnului Iisus Christos †

(San Bernardino, 2018-06-25)

#280

Nu era necesară.

(Botosani, 2018-06-25)

#284

Semnez pentru ca imi pasa, vreau sa pastrez nealterata cea mai importanta parte a vietii mele, viata spirituala!

(Bucuresti, 2018-06-25)

#287

O familie este formată dintr-un bărbat şi o femeie şi familia este locul în care se nasc copiii care să beneficieze de o mamă şi un tată... şi dacă privim şi din altă perspectivă chiar DUMNEZEU interzice homosexualitatea ( facem parte dintr-o țară creştină, consider că hotărârea LUI ar trebui sā fie SOLUȚIA...) O familie este locul unde există Dumnezeu...

(Satu Mare, 2018-06-25)

#290

Aceasta lege este o lege antiromaneasca, antinationala,si anti constitutionala.

(Iasi, 2018-06-25)

#291

Imi iubesc credinta ortodoxa si neamul romanesc.

(BOTOSANI, 2018-06-25)

#297

Doamne ajuta!

(Bucuresti, 2018-06-25)

#307

Consider un atentat la libertatea de gandire si de expresie, o cenzura care duce la alienare, la stare duplicitara, la un fel de schizofrenie sociala.

(oradea, 2018-06-25)

#318

Legea lovește în creștini si Noul Testament. Atentie ! In curand nu vom acea voie sa mergem sa ascultam Sfanta Liturghie si Ecanghelia fără a risca inchisoarea pt.ca Iisus a fost omorât de evrei ?
Treptat ni se vor închide bisericile.
Ăștia de fapt ne vor sufletele si asa vai de lume, nu numai țara vândută deja....

(Voluntari, 2018-06-26)

#319

Suntem un popor ortodox cu frica de Dumnezeu şi aşa vrem să rămânem!
Vă rog frumos să nu lăsați să intre în vigoare această lege care atacã libera exprimare ,democrația cuvântului şi religia noastră ortodoxă! Vă mulťumesc

(Bacău, 2018-06-26)

#323

Semnez pentru ca vreau sa marturisesc pe Dumnezeu in Treime Sfanta, si nu pot sta indiferent cand dusmanii Domnului nostru Iisus Hristos Hristos vor sa il dea jos de pe cruce, cu forta, acolo unde l-au pus acum 2000 de ani, si vor sa ni-L smulga din suflete odata cu credinta strabuna! Nu putem ingadui atata umilinta si batjocura. Macar sufletul si credinta sa ne ramana curate! Trebuie sa ne rugam mult, cu lacrimi, cu mic si mare, ca aceasta lege arata prigoana care vine.Doamne, nu lasa Neamului nostru Romanesc sa-i fie pangarita credinta! Doamne ajuta-ne!

(P. Neamt, 2018-06-26)

#325

Sunt creștin și român, deci am dreptul de a mă exprima liber în țara mea, Constituția îmi dă acest drept. Este o mare onoare pentru mine de a (-mi) apăra acest drept.

(BUCUREȘTI, 2018-06-26)

#339

Semnez pentru ca nu sunt de acord cu adoptarea acestei legi, in care ne este ingradit liberul arbitru, unde este liberatea oamenilor? Dreptul de a fi liberi, dreptul de a alege.Ceea se se incearca acum este practic incalcarea dreputul de exprimare a cetățeanului, indiferent de nationalitate,religie, etc

(Targoviste , 2018-06-26)

#342

nu sunt de acord cu aceasta lege

(piatra neamt, 2018-06-26)

#351

Sunt pentru

(București , 2018-06-26)

#354

Semnez contra acestei legi fãcute de rasisti holocau$tici jidani, Silviu Vexler si Aurel Vainer!

(Vitória, 2018-06-26)

#357

Nu mi se pare normal să ne fie interzis a vorbi despre niște evenimente ce au avut loc în istoria umanitatii

(Bucuresti, 2018-06-26)

#360

Este o lege neconstitutionala si ,mai ales,indreptata impotriva ortodoxiei!!!

(Toplita, 2018-06-26)

#363

Semnez deoarece evreii sint criminali , sa nu uitam in anul 1943 / 44 ri au aprins luminile in locinte si in curti ca IASUL sa fie bombardat de AMERICANI , au fost niste ticalosi.

(IASI, 2018-06-26)

#367

Nu sunt de acord cu aceasta lege.

(Radauti , 2018-06-26)

#373

A fi nationalist si crestin ortodox este o datorie de onoare pentru oricare ROMAN ADEVARAT, mi se pare o prostie sa fie in afara legii asa ceva in TARA MEA, inseamna ca nu mai suntem liberi ci sub ocupatie, deci se impune sa luptam pentru LIBERTATEA noastra !

(Iasi, 2018-06-26)

#375

Nu sunt deacord cu aceasta lege .

(Adjud , 2018-06-26)

#385

Semnez pentru ca, DIN NEFERICIRE, Aceasta ACTIUNE ESTE JUSIFICATA, JUSTA SI SE IMPUNE CU URGENTA MAXIMA.
De Precizat: UN Lider, se auto~impune si isi Consolideaza Pozitia nu ca un dictator ci DOVEDIND FAPTIC ca-si iubeste Supusii, fiind ORICAND gata/pregatit de/ptr. Sacrificiul Suprem PENTRU Fericirea Duhovniceasca&Materiala A POPORULUI AL CARUI CONDUCATOR ESTE. CA el VA Raspunde in Fatsa DREPTULUI Judecator pentru faptele sale e Adevarat DAR, daca I crede doar poporul iar el nu (dupa cum se si vede!) aceasta nu e bine. APOI, ZICE SFANTA TRADITIE SA NE DEBARASAM DE conducatorii Tradatori. Pe mine personal nu ma mai reprezinta cel ce-mi IMPUNE TAXE (TOT MAI EXORBITANTE!) CA sa-mi ajute Mantuirii prestandu-mi UN serviciu Divin. OK, DAR DACA io nu an Bani??? inseamna CA nu ma Mai Mantuiesc??? Liderul meu Duhovnicesc TAIE DIN RADACINA NENOROCIRILE CARE EXISTA IN B.O.R., nu le lasa a se perpetua; el iese in public, ALATURI SI IN FRUNTEA POPORULUI PENTRU A APARA FAMILIA TRADITIONALA SI NECONTAMINAREA SOCIETATII CU "VIRUSUL" Sodomic/Gomoric.
Pe mine nu ma Reprezinta CA PATRIARH B.O.R., cel ce A Ordonat slugilor din Sfantul Altar Patriarhal sa-i cante lui dragnea (CA) "VREDNIC ESTE!!!" (bine-cunoscand palmaresul infractional si de Sot MODEL devenit mascul feroce).
Nu ma Reprezinta CA PATRIARH cel ce a permis lui pomohaci a sluji Sfanta Liturghie in Biserica de Mir FIIND DESPARTIT DE SOTIE;
si A PERMIS UNUI IPS A FACE DRAGOSTE FIZIC SI !!! NEFIRESC (cum zice B.O.R. sexului oral) CU BARBATI INCLUSIV BAIETEI.

Apropos: daca B.O.R. agreaza cultele religioase CA fiind Biserici, atunci, in cazul casatoriei dintre UN crestin ortodox si un oricare alt fel de religie, cealalta persoana nu mai trebuie catehizata, Botezata,,,
Hopa si casatoria sodo/gomorista cu cea mai Crunta si Nefasta si Hulitoare a Duhului Sfant Consecinta: adoptia de Copilasii.
!!!Daca sodo/gomoristii vor sa se casatoreasca impreuna, TOT IMPREUNA SA PROCREEZE ca tot sustin ei/ele ca~s Normali.

(??? in ce educatie cresc acei COPILASI???
Cu CE FEL de prieteni / in ce anturaj???
!!!DAR pe PREAFERICITUL chef B.O.R. nu-l afecteaza CACI el nu are progenituri.

Ref. la Iisus HRISTOS: Este pe net UN filmulet in care multi evrei nu au habar sau nu vor sa recunoasca Existentsa Lui Iisus HRISTOS cu absolut tot ce inseamna aceasta CEEA ESTE EXPLICAT IN SCRIERILE LOR SACRE, PRECIZARE FACUTA DE REALIZATORII Documentarului
(In SUA, am trait intr-un Respectabila familie evreiasca: SUBIECTUL IISUS HRISTOS E BINE CUNOSCUT).
De altfel, chiar marele Mel GIBSON LE-A DEMONSTRAT CA FILMUL SAU "PATIMILE LUI IISUS" A FOST REALITATE. CINSTE Marii Actrite Maya MORGENSTEIN care i-a contracarat pe evreii care i-au reprosat CA a acceptat rolul Prea Sfintei FECIOARE MARIA.
Si Inca CEVA: de cand TREBUIE SA ne justificam in fatsa altor etnii, MAI ALES A UNEIA PE CARE POPORUL ROMAN A AJUTAT-o la Superlativ CONFORM relatarilor extrem de credibile ale unor Personalitati evreiesti (in schimb, multi dintre ei, care oricum barbatii NU erau inrolati, au trecut de partea rusilor cotropitori: a se vedea Documentele Vremii.

!!! De Mult timp, UN Evreu EMINENT ISTORIC, A REALIZAT, PUBLICAT SI DAT VIATA UNUI STUDIU=CERTITUDINE: TSIGANII REPREZINTA UN VECHI TRIB EVREU. In acest sens, evreii TSIGANI au Congres international cu deja bogata si intensa viata. Amanunte pe internet.

! Cand voi constata CA, Patriarhul meu SE LUPTA CA UN IMAM / RABIN PENTRU POPORUL SAU, atunci cand Va LUPTA VIZIBIL PENTRU MANTUIREA DIASPORE I IAR NU PTR. BANII EI,
ATUNCI IL VOI CONSIDERA PATRIARHUL B.O.R.
(Este in Stamford, Connecticut, USA Biserica ROMANEASCA SF. Dimitru. ASA SCRIE PE FRONTISPICIU. INAUNTRU NU SE VORBESTE ROMANESTE.

ACUM, INTRE NOI, FRATI ROMANI:
1. Eradicarea avortului.
2. Intoarcerea URGENTA a emigrantilor ROMANI CU DRAGOSTE PENTRU Strabuni&Glie.
3. Lupta noastra vie, intensa, continua pentru INTARIREA UNITATII DE NEAM.

Au ALTE etnii unicul si imensul Avantaj: SUNT EXTREM DE UNITI: vezi tiganii, musulmanii, evreii;
La ei nu se pomeneste de divorturi, avorturi, casatorii in afara religiei si culturii lor.
La noi, e mandrie si fala mare cand ROMANCA NASCUTA SI BOTEZATA ORTODOX se-mpreuneaza cu , , , Mr. SuperShtromoiog.

Prea Sfanta TREIME ne ajuta DAR, NOI TREBUIE SA FACEM PRIMUL ADEVARAT PAS CATRE Dumnezeu.
DOAR ATUNCI Va deveni ROMANIA, GRADINA MAICII DOMNULUI.

P.S.: acum rememorez Bucuria chiar haotica din momentul prinderii lui Nicolae CEAUSESCU.
Realizez CA, SI io sunt Partas la abominabila Crima impotriva lui/lor, prin simplul fapt ca m-am bucurat vazand Calvarul prin care au trecut.
Nu mi-a trecut prin cap pana acum SA ma spovedesc.
IATA Pacate de care Raspundem noi SI URMASII, , ,

(Bucuresti, 2018-06-26)

#386

Ana Pauker ar fi invidioasa.

(Bucuresti, 2018-06-26)

#387

SEMNEZ PENTRU CA ASA SIMT.
ASA SA NE AJUTE Prea Sfanta TREIME, IISUS HRISTOS CEL ADEVARAT INVIAT a IIIa ZI, CONFORM SCRIPTURILOR, ISTORIEI, ARHEOLOGIEI, "MINUNILOR" CE EXISTA PRIN NOUL TESTAMENT, NOUA LEGE, A LUI IISUS HRISTOS ADICA, eliminarea DEFINITIVA si IREVOCABILA a legii talionului SI iubirea Aproapelui CARE E ABSOLUT ORICINE ARE NEVOIE DE AJUTORUL MEU.
IN Numele Tatalui & Al Fiului & Al Sfantului Duh,
AMIN!!!
DOAMNE AJUTA!

(Bucuresti, 2018-06-26)

#391

Legea nu trebuie promulgata (revizuirea nu este suficienta) fiindca este dicriminatorie fata de celelalte comunitati etnice si interzice libertatea cuvantului

(Toronto, 2018-06-26)

#394

Semnez pentrucă nu sunt de acord cu legele care se dau împotriva familiei (bărbat & femeie), si a Cuvîntului Lui Dumnezeu- Biblia. Poporul Roman este un popor crestin.

(Sacramento , 2018-06-27)

#395

Sunt de acord cu textul și demersul acestei petiții.

(București, 2018-06-27)

#399

Semnez pentru dreapta credinta a neamului romanesc si pentru valorile propovaduite de Inalta scoala Ortodoxia, singura credinta mantuitoare. Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri!

(Valea Calugareasca , 2018-06-27)

#400

Libertate de exprimare, libertate religioasa. Iisus Hristos a fost omorat de carturarii evrei, asta o spun izvoarele istorice!

(Bistrita, 2018-06-27)