Statul român are obligația să păstreze alternativa la documentele biometrice
Comentarii
#2603
Nu sunt de acord cu primirea buletinelor biometrice !!!(Galați, 2020-01-19)
#2604
Nu sunt de acord cu introducerea CNP-urilor. Aveam 9 ani cand a fost introdus mişeleşte de sioniştii satanişti în România. Nu m-a întrebat nimeni dacă îl doresc. Am primit nume la Sfânta Taină a Botezului. Numele mă defineşte, nu numărul. Coduri au demonii, nu au oamenii. Împăratul David a fost pedepsit de Dumnezeu când a numărat poporul (conform Vechiului Testament, capitolul Numerii ). Şi sioniştii vor fi pedepsiți pentru că numerotează ceea ce nu le aparține - Turma lui Dumnezeu. Aşa că îi invit pe sioniştii satanişti să se numeroteze pe ei înşişi, pentru că, oricum sunt co-echipieri împreună sclavi ai întunericului cu demonii. Cît de " răcoritoare " le va fi "recompensa" cu care îi va răsplăti Domnul Savaot, îi invit să afle din lectura Psalmului 63, al lui David.6. Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau,7.Ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui.8.Dar Dumnezeu îi va lovi cu săgeata şi fără de veste îi va răni, că ei singuri se vor răni cu limbile lor.
(Ilfov, 2020-01-19)
#2606
Oltean Marius(Gherla , 2020-01-19)
#2607
Nu sunt deacord cu buletinele cu CIP.(Turda, 2020-01-19)
#2608
Nu sunt de acord cu noile acte cu cip si inregistrarea datelor personale biometrice in el.(Falticeni , 2020-01-19)
#2609
Nu sunt de acord cu actele biometrice.(Namaiesti, 2020-01-19)
#2612
Nu sunt de acord cu actele biometrice.(Galați , 2020-01-19)
#2615
Sunt total de acord cu această inițiativă. Refuz categoric acte și documente biometrice. Cer alternativa rămânând la documentele clasice. Doresc să avem libertatea de a alege. Spun un Nu hotărât! Cinste celor care fac posibilă această petiție! Ca cetățean crestin ortodox al acestei Binecuvântate țări creștin ortodoxă vă mulțumesc! Bunul Dumnezeu să ne ajute!(Timișoara , 2020-01-19)
#2629
Nu sunt de acord cu documentele biometrice.(Iasi, 2020-01-19)
#2630
Semnez pentru ca așa îmi dictează conștiința.(Sibiu, 2020-01-19)
#2631
Nu mi se pare normal ca atâția oameni care încă mai au conștiință și frică de Dumnezeu să fie obligați să-și încalce principiile morale și să accepte aceste documente biometrice care au atâtea implicații negative pe plan sufletesc, duhovnicesc. Dacă se continuă cu acest proiect, măcar să se păstreze în paralel și cărțile de identitate actuale, pentru persoanele care, din motive religioase sau de conștiință, refuză folosirea cărților de identitate biometrice - așa cum s-a procedat și în cazul cardurilor de sănătate cu cip, oferindu-se varianta adeverinței de sănătate înlocuitoare a cardului.(Brașov , 2020-01-19)
#2637
Liber înseamnă a putea alege nu a fi forțat!(Iași , 2020-01-19)
#2640
Este vital sa se renunte la obligativitatea eliberarii buletinului cu cip un pas pentru controlul total al conștiinței umane de către ocultiști!(Galati, 2020-01-19)
#2645
Nu doresc sa primesc acest document biometric(P neamt, 2020-01-19)
#2653
Am căpătat libertatea! Nu vrem sa ne-o luati inapoi!(Suceava , 2020-01-19)
#2659
Jos dictatura asistata de tehnologie!(Dorohoi, 2020-01-19)
#2674
Semnez pentru ca nu doresc acte biometrice.(Bucuresti, 2020-01-19)
#2684
Nu sunt de acord cu actele biometrice(Piatra Neamt, 2020-01-19)
#2685
Semnez pt ca nu vreau documente cu cip(London, 2020-01-19)
#2688
Nu sunt de acord cu buletinul cu cip deoarece reprezinta lepadare de ortodoxie.(Falticeni, 2020-01-19)
#2689
Sunt împotriva actelor cu CIP(Galati, 2020-01-19)
#2693
Nu vreau sa fie introdus cip in cartea de identitate , pentru ca se stie ca aceste informații pot fi furate, modificate etc.De asemenea nu vreau numarul 666 pe cartea mea de identitate!(Brasov , 2020-01-19)
#2698
Nu doresc acte biometrice(Bacau, 2020-01-19)
#2700
Sunt creștin cred în Dumnezeu nu are dreptul nimeni sa ne insereze cu semnul fiarei(Pascani, 2020-01-19)
#2701
Nu sunt de acord cu actele biometrice.Acest dezacord este justificat foarte bine în petitia de mai sus.
Brasov 19 ianuarie 2020
(Brașov, 2020-01-19)
#2708
Pe motiv religios!(Galati, 2020-01-19)
#2713
Nu sunt de acord sa fiu obligata sa accept acest act!!!! Sunt cetățean liber și am dreptul fundamental sa fac alegeri!!!(Predeal, 2020-01-19)
#2723
Nu doresc acte biometriceTotal refuz!!
(Roman, 2020-01-19)
#2728
Semnez pentru ca sa avem alternativa La buletinele biometrice(Piatra Neamt , 2020-01-19)
#2735
Puiu(Quaregnon , 2020-01-19)
#2741
Din motive de natura religioasa NU doresc acte cu CIP. Rog statul roman sa nu inpuna acest lucru(Buzau, 2020-01-19)
#2744
Semnez pentru că doresc să îmi păstrez libertatea de conștiință.(Cornu de Jos , 2020-01-19)
#2747
Nu sunt de acord cu buletinul biometric.(Iasi, 2020-01-19)
#2752
Nu doresc implementarea acestor documente biometrice din motive de conștiință religioasă(Buzău, 2020-01-19)
#2756
Doresc acte de identitate nebiometrice(ILFOV, 2020-01-19)
#2762
Semnez, pentru ca nu sunt de acord cu aceste servicii secrete care încalcă toate drepturile omului spunându-l sclaviei moderne.(Marea, 2020-01-19)
#2772
Interzicerea introducerii cipurilor(Iasi, 2020-01-19)
#2774
Nu sunt de acord cu înregimentarea electronică(sau tatuaje etc) a populației!(Iași, 2020-01-19)
#2777
Nu sunt de acord cu noua carte de identitate(Bacau, 2020-01-19)
#2785
Nu sunt de acord cu acte biometrice(Ploiesti, 2020-01-19)
#2788
Sunt interesata(Quaregnon, 2020-01-19)
#2796
Nu actelor biometrice, nu dictaturii biometrice mondiale, sunt crestina ortodoxa si ma inchin Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimii Celei de-o Fiinta si Nedespartita.(Craiova, 2020-01-19)