Reduceti subventiile pentru partidele politice!

Reduceți subvențiile pentru partidele politice!    

Organizațiile semnatare își exprimă îngrijorarea cu privire la mărirea sumelor alocate pentru subvenții, prin rectificare bugetară și critică suplimentarea constantă nejustificată a acestor fonduri. La solicitarea Autorității Electorale Permanente, partidele politice ar urma să mai primească 24,4 de milioane de lei, în plus față de față de bugetul deja aprobat de 234 de milioane de lei. Bugetul din acest ar fi cel mai mare din istoria finanțării partidelor din bani publici, în condițiile în care nici măcar nu este an electoral.  

Reamintim că anul trecut Guvernul Cîțu a mărit subvențiile tot prin rectificare, pe ascuns, cu 90 de milioane de lei. Alocările suplimentare sunt absurde în contextul în care partidele politice reuşesc să cheltuie doar vreo jumătate din banii pe care îî primesc, iar peste jumătate din ce cheltuie efectiv este pentru publicitate și pentru a se promova în presă, în condiții de transparență foarte redusă.  

Datele recente publicate de EFOR arată că subvențiile sunt sursa principală de finanțare a partidelor politice, reprezentând chiar și peste 90% din venituri, iar în 2022 cheltuielile pentru propagandă au crescut semnificativ comparativ cu anul anterior. PSD și PNL au dat în primele șase luni ale anului 75% din bani pentru presă și propagandă.Reamintim că mai multe partide refuză să furnizeze informații legate de contractele încheiate, în ciuda unor decizii ale instanțelor care stabilesc că acestea sunt informații publice; doar USR publică contractele la nivel național. Contractele încheiate nu sunt controlate de către AEP.  

Aceste suplimentări vin în contextul în care atât rapoartele naționale de monitorizare, cât și organizațiile internaționale, au atras atenția permanent asupra dezechilibrelor cauzate de subvenții și folosirea lor pentru cumpărarea de publicitate. Astfel, Raportul privind Statul de Drept al Comisiei Europene din 2022 spune că: ”Nu există suficientă transparență cu privire la difuzarea conținutului plătit de partidele politice în afara campaniilor electorale, iar accesul la informaţie al jurnaliştilor rămâne deficitar”. De asemenea, raportul Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) din 2019 subliniază potențialul negativ al acestor fonduri, pentru că ele dezechilibrează balanța politică și participarea în procesul electoral. În plus, Consiliul Fiscal a criticat proiectul de rectificare și a subliniat că ”este nevoie de o utilizare cât mai chibzuită a banului public, de o restructurare a aparatului administrativ, de creșterea eficienței cheltuielilor bugetare”.  

Solicităm Guvernului și partidelor politice să retragă astfel de inițiative și să oprească creșterile constante ale bugetelor pentru subvenții. De asemenea, solicităm Președintelui Autorității Electorale Permanente să nu mai solicite astfel de propuneri de suplimentare, deoarece aceste fonduri nu sunt justificate și afectează independența și transparența media, precum și echilibrul politic.    

Semnatari  

Asociația Rise OUT

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

Centrul pentru Inovare Publică

Asociația CIVICA 

Átlátszó Erdély (Transilvania Transparenta)

Platforma Coaliția Cod Electoral Acum

Asociația Voci pentru Democrație și Justiție

Mircea Kivu, sociolog

Sanda Foamete, activist civic

Peste 700 de cetățeni care susțin demersul prin semnarea petiției online 

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Expert Forum va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...