Poporul o susține pe Diana Iovanovici Șoșoacă

Îngrijorați de curentul de opinie creat, în mod artificial, împotriva senatoarei neafiliate Diana Iovanovici Șoșoacă, prin care se încearcă suspendarea ei din Senat, pe bază de semnături, noi, cei din mișcarea civica și Rețeaua Profesioniștilor ‘ Renaștem’, din rândurile căreia s-a ridicat Diana Iovanovici Șoșoacă, atragem atenția senatorilor și deputaților asupra următoarelor aspecte: 

  • „Senatoarea protestatară” e mult mai aproape de interesele alegătorilor săi – și nu numai a celor din Iași, pe care-i reprezintă direct – decât colegii săi din alte partide, în sensul că e mai tot timpul în teritoriu, e aproape de oameni, stă de vorbă cu ei, le ascultă doleanțele, îi consiliază; din acest punct de vedere ea constituie un exemplu, forțându-i pe ceilalți senatori și deputați să facă la fel, sau măcar să mimeze că fac;
  • Întrebările, interpelările și declarațiile ei politice de la tribuna Senatului sunt incisive, punctuale, argumentate și imperative, silindu-i pe miniștri și pe premier să dea socoteală, în fața societății românești, pentru deciziile luate. Consecința directă a acestei incisivități este faptul că-i obligă pe colegii din alte partide să facă și ei ceva în sensul ăsta, măcar pentru a nu se vedea că nu fac nimic. Altfel spus, senatoarea ridică nivelul de combativitate al parlamentarilor, ceea ce nu poate fi decât profitabil pentru societate. Credem că principalul disconfort pe care-l creează este tocmai acesta, adică faptul că aleșii nu prea mai pot dormi în Parlament; 
  • Diana Iovanovici Șoșoacă este om politic în sensul străvechi al cuvântului, acela de „om al cetății” și, chiar atunci când greșește, prin excesivitate de limbaj, ea reprezintă „vocea care sparge geamurile”, strigătul de disperare al celor ignorați de toate partidele succedate la guvernare în nultimii 30 de ani. Și orice strigăt este disonant și supărător prin natura lui;
  • O parte din oameni se simt jigniți pe nedrept de aceste excese verbale ale „senatoarei protestatare” și reacționează, la rândul lor, excesiv, deși nu au făcut-o cu aceeași măsură de-a lungul celor 30 de ani de jaf instituționalizat asupra întregii avuții naționale;
  • În aceste momente în care se încearcă dezarmarea completă a României folosindu-se ca pretext așa-zisa pandemie Covid 19, senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă este singura voce din Parlamentul României care contestă vehement măsurile aberante și inutile care se iau împotriva populației țării.

Credem că expunerea românismului și a valorilor naționale în Parlamentul României, cu o pregnanță fără precedent, prin partidul AUR pe de o parte, și Diana Iovanovici Șoșoacă pe de altă parte, a stârnit panică în rândul celor care consideraseră România o pradă gata „fezandată” pentru a fi livrată cu totul unor interese străine. Credem, de asemenea, că „divorțul” dintre aceștia a fost indus de dușmanii lor comuni și că, în acest moment, se încearcă o discreditare a partidului AUR prin „senatoarea protestatară” și a acesteia prin AUR pentru ca, în final, românismul să dispară din Parlament. Sperăm ca și ei să conștientizeze existența acestui asediu ocult și foarte bine orchestrat. De aceea, Rețeaua Profesioniștilor „Renaștem” consideră că ar fi un moment prielnic ca Diana Iovanovici Șoșoacă să fie sprijinită chiar de cei care au exclus-o din partid. Ar fi o dovadă de inteligență politică, profitabilă de ambele părți, și o mișcare total neașteptată pentru adversarii lor. Conflictele dintre AUR și senatoarea neafiliată, oricare ar fi ele, sunt firești pe timp de pace, nu pe linia întâi, în tranșee, unde se trage din toate părțile împotriva lor.

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Elena Grapă va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...