Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști

 
Primului ministru al țării, membrilor guvernului, președinților senatului și camerei deputaților, tuturor parlamentarilor cu drept de inițiativă legislativă
 
Gradul militar același și totuși diferit !?
Militarii în activitate, în rezervă sau retragere și-au pus toate speranțele în Proiectele de Ordonanță de Urgență și Propunerile Legislative aflate în prezent în dezbatere în parlament, pentru retenția, stimularea, fidelizarea și atragerea personalului în domenii militare prin modificarea legislației privind militarii și polițiștii în activitate, în rezervă sau retragere, respectiv:
·    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 21 martie 2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, precum și pentru adoptarea unor măsuri privind retenția și atragerea personalului în aceste domenii, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 25 martie 2024, repartizata la Comisiile din Senat (L 166/2024) pentru avize si Raport, Camera Deputaților este camera decizională.
·    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 28 martie 2024, pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 28 martie 2024 , repartizata la Comisiile din CD, Senatul este camera decizională.
·    PROPUNEREA LEGISLATIVĂ pentru modificarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, din Legea nr. 172/ 2024, aflată în dezbatere în Senatul României, cu termen de adoptare tacită 16.05.2024, conform art.75 alin.(2) și art.115 alin.(5) din Constituția României, republicată, coroborat cu art.117-119 din Regulamentul Senatului, camera decizională fiind Camera Deputaților (senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=26007 ).
 
Chiar dacă au fost transmise prin toate canalele oficiale și neoficiale, individual sau prin structurile asociative, în timpul și ulterior prezentării proiectelor în dezbatere publică, necesitatea includerii actualizării soldei de grad, din baza de calcul a pensiei militare, în conformitate cu cea aplicabilă militarilor în activitate, propuneri care să rezolve una din cele mai discriminatorii măsuri, privind actualizarea cuantumului gradului militar/ gradului profesional pentru toți militarii și polițiștii în activitate, în rezervă sau retragere, acest lucru NU s-a întâmplat.
 
Consider astfel că doar prin voința politică a parlamentarilor și membrilor guvernului, există oportunitatea modificarii / completării Art. 60 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat, printr-un amendament, cu un alineat suplimentar, sub forma:
 
(5) Pentru militarii, polițiștii și polițiștii de penitenciare, aflați în rezervă sau retragere, se acordă cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ, cuantumul actualizat al soldei de grad/ gradului profesional prevăzut în Art.XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 21 martie 2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, precum și pentru adoptarea unor măsuri privind retenția și atragerea personalului în aceste domenii, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 25 martie 2024;
(5^1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special aflați în activitate;
 
Amendamentul poate fi intodus în completarea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, din Legea nr. 172/ 2024,  aflată deja în dezbatere în Senatul României, cu termen de adoptare tacită 16.05.2024, conform art.75 alin.(2) și art.115 alin.(5) din Constituția României, republicată, coroborat cu art.117-119 din Regulamentul Senatului, unde camera decizională este Camera Deputaților.
 
Toate acestea sunt măsuri care întregesc efectele soluţiei legislative reparatorii și pentru militarii în rezervă și retragere, reprezentate de actele normative aflate deja în dezbatere în parlament, prin adoptarea de măsuri imediate, în temeiul art. 115 din Constituția României.  
 
De ce este important ?
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 21 martie 2024 prevede la Articolul XI: ”Pentru personalul militar, polițiști și polițiștii de penitenciare, cuantumul actualizat al soldei de grad/salariului gradului profesional deținut se acordă începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (...)” prevedere care este interpretată strict din prisma modificărilor legislative anterioare, ca având aplicabilitate doar pentru componenta soldei de grad/ funcție din salariu, pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și pentru o nouă categorie de militari, rezerviștii voluntari.
În ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 28 martie 2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, NU regăsim nici o  referire la actualizarea componentei din pensia militară, privind solda de grad, pentru militarii rezerviști, care sunt o structură importantă a forțelor armate ale unui stat, formată din persoane care au urmat cariera militară în calitate de ofițer, maistru militar, subofițer sau soldat/gradat profesionist în activitate, în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior sau postliceal militar, a unui curs de formare profesională ori program de instruire  și care nu ocupă o funcție militară, dar care întrunesc acele condiții pe care legile le prevăd, pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate.
 
În activitate sau în rezervă, militarii României sunt împărțiți constant în grupuri și categorii care amplifică, fracturile și clivajele anterioare.
Fiecare nouă modificare legislativă adâncește prăpastia existentă între diferitele generații de militari.
Alinierea soldelor de grad între militarii activi și cei în rezervă sau retragere s-a întâmplat permanent până în anul 2010. Solda de grad a militarilor în activitate a crescut, comparativ cu anii anteriori, cu peste 550%.
Trebuie remarcat că, după zeci de ani, gradul militar ajunge, în sfârșit, să valoreze ceva, raportat la pregătirea profesională și de specialitate a militarului român în comparație cu alte profesii din nomenclatorul de meserii.
În cele din urmă, modificarea soldei de grad generează o creștere a veniturilor, doar pentru militarii în activitate, întrun mod discriminatoriu față de militarii rezerviști.
Nu putem să nu remarcăm repararea unor nedreptăți și umilințe pe care le suportă militarii de foarte multi ani. E trist să știi că în grila de salarizare din sistemul bugetar militarii sunt de ani de zile ruda săracă a angajaților statului.  
 
Dar decuplarea militarilor în rezervă de cei aflați în activitate este o mare nedreptate și o discriminare și mai mare din perspectiva generațiilor de militari care și-au onorat jurământul militar. „Gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar”, iar cuantumul soldei de grad reprezintă măsura acestei recunoașteri. Legea 263/ 2010 a eliminat nu doar pensiile militare de stat, ci și importanța gradului militar.
Astfel, art. 196 lit.r, a abrogat, printre altele, art.11 alin. (2) din Legea 80/ 1995, privind Statutul cadrelor militare: „partea din pensie corespunzătoare soldei de grad SE ACTUALIZEAZĂ PERMANENT potrivit soldei de grad a cadrelor în activitate”.
Statutul corpului ofițerilor, Statutul corpului maiștrilor militari și Statutul corpului subofițerilor, aprobate prin H.C.M. nr. 1.177/1965, nr. 924/1964 și nr. 1.178/1965 aveau același respect pentru gradul militar pe care l-a avut, în varianta originală, Legea 80/ 1995.
 
Înțelegând lipsa de logică în acordarea diferențiată a soldei de grad între militarii activi și cei în rezervă sau retragere, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat a încercat repararea abuzului, iar prin art. 60, alin.1 a fost reintrodusă actualizarea soldei de grad/ salariul gradului profesional din baza de calcul a pensiei militare, în conformitate cu cea aplicabilă militarilor și polițiștilor în activitate.
Însă Legea 223/ 2015 a fost amputată și modificată de mai multe ori, de la promulgare și de fiecare dată în detrimentul militarilor rezerviști, astfel că și această prevedere a fost din nou abrogată, în anul 2017.
 
Astfel, rezerviștii militari și-au pus toate speranțele în Proiectele de Ordonanță de Urgență menționate, ce au în vedere retenția și atragerea personalului în sectorul apărării naționale în condițiile tensiunilor generate de războiul din Ucraina și a deficitului de personal militar și de polițiști, a salarizării insuficiente a acestora, pentru stimulare, recompensare, fidelizare și a lipsei garanției unor pensii echitabile la finalul carierei, având în vedere limitările și interdicțiile de drepturi civile și constituționale ale militarilor și polițiștilor.
Necesitatea includerii în actele normative și actualizarea soldei de grad, din baza de calcul a pensiei militare, în conformitate cu cea aplicabilă militarilor și polițiștilor în activitate, prin modificarea/ completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și amendarea OUG nr. 28/2024, publicată în monitorul oficial nr. 268 din 28.03.2024, amendamet intodus și admis, în raportul preliminar, sub forma: ”(2) Partea din pensie corespunzătoare soldei de grad se actualizează cu valorile cunoscute la data intrării în viguare a prezentului act normativ potrivit soldei de grad acadrelor în activitate.”, este un prim pas privind măsurile de recunoaștere a statutului rezerviștilor militari.
 
Există însă, în spațiul public, ”interpretări” în mod eronat sau nu, privind aplicabilitatea și pentru categoria de rezerviști proveniți din rândul polițiștilor/ polițiști de frontieră/ polițiștii de penitenciare, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului de Justiție, care au statutul de rezervist după încetarea raporturilor de muncă și pentru care ”interpretarea” este că NU fac obiectul prevederilor din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și care au reușit din nou să împartă militarii rezerviști în grupuri și categorii care amplifică, fracturile și clivajele deja existente între generațiile de rezerviști, în lipsa unor precizări oficiale din partea ministerelor de resort.
 
Astfel, consider că inițiativele parlametarilor, indiferent de ”culoarea politică” pentru modificarea OUG 28/2024 împreună cu posibila propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, din Legea nr. 172/ 2024  aflată în dezbatere în Senatul României, prezentate în această petiție, sunt măsuri care întregesc efectele soluţiei legislative reparatorii pentru toți rezerviștii militari, reprezentate de actele normative aflate deja în dezbatere în parlament.  
 
Cu deosebit respect și considerație, Narciz Bejinariu, militar rezervist discriminat, cu obligații militare și după încetarea activității
Constanța 90097
 
Primului Ministru al României
Dl. Ion Marcel CIOLACU
E-mail: pm@gov.ro
 
Președintelui Senatului României,
Dl. General (r) Nicolae Ionel CIUCĂ

Președintelui interimar al Camerei Deputaților,
Dl. Alfred - Robert SIMONIS
E-mail: cabinet.presedinte@cdep.ro

sigla_grup1_(1)1.jpg 

Narciz Bejinariu    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Narciz Bejinariu va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...