Petitie - UEFISCDI iulie 2024

SCRISOARE DESCHISĂ  

Stimate Domnule Ministru Bogdan-Gruia IVAN,

Stimate Domnule Ministru Adrian CURAJ,

Semnatarii prezentei scrisori protestează cu privire la decizia Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) de a declara neeligibile propunerile de proiecte depuse în cadrul competiției CoEx-2024, în care unii colegi cercetători  au fost nominalizați neintenționat ca persoane-cheie în două sau mai multe propuneri, și solicităm identificarea și aplicarea unei soluții echitabile pentru a remedia această situație gravă, care afectează integritatea procesului de selecție, cu impact negativ asupra evoluției sistemului de cercetare din România.  Solicităm ferm ca propunerile de proiecte, a căror eligibilitate este afectată din cauza prezenței aceluiași specialist-cheie în echipele de implementare a două sau mai multe propuneri, să fie declarate eligibile, iar persoanele care au încălcat condițiile de eligibilitate să aibă posibilitatea de a reveni spre a corecta această eroare, putând opta astfel pentru participarea într-o singură propunere de proiect. Menționăm că directorii propunerilor de proiecte nu au avut niciun instrument obiectiv pentru a putea verifica prezența unui membru-cheie în mai mult de o aplicație, instrument care ar fi trebuit să fie pus la dispoziția directorilor chiar de către UEFISCDI prin platforma de depunere a proiectelor. Platforma ar fi trebuit să poată detecta automat prezența multiplă a unei persoane-cheie în mai multe aplicații (de exemplu, pe baza codului BrainMap introdus în platformă) și să nu permită validarea/finalizarea încărcării unei aplicații în condițiile detectării acestui conflict. Faptul că există un număr consistent de aplicații care au fost identificate în această situație la prima evaluare a eligibilității (aproximativ 18%) denotă că nu este vorba de o eroare punctuală, evitabilă, a unui anumit consorţiu, ci mai degrabă ne aflăm în faţa unui viciu de procedură. În plus, în cadrul etapei de dezbatere publică a Pachetului de informații (august-septembrie 2023) această prevedere nu exista, astfel încât ea să poată fi semnalată finanțatorului de către cercetători, ci a fost introdusă ulterior, în varianta finală a Pachetului de informații. În aceste condiţii, ne aflăm într-o situație extrem de gravă, generată exclusiv de către organizatorul competiției (UEFISCDI), care a inclus o cerință eliminatorie în Pachetul de informaţii final al competiţiei fără să asigure și condițiile tehnice pentru a putea fi implementată, respectiv respectată. Subliniem că în cazul precedentelor competiții naționale organizate de UEFISCDI, criteriile de eligibilitate au fost gestionate automat de platforma de depunere. Astfel, pe baza experienței anterioare, directorii de proiect nu au anticipat o potențială problemă de eligibilitate care să nu poată fi detectată și semnalizată la momentul încărcării aplicației.   Având în vedere numeroasele sesizări adresate în ultimele săptămâni UEFISCDI şi Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării de către diverse instituții de învățământ superior și/sau cercetare din România și de către directorii proiectelor afectate direct, și nesoluționarea rezonabilă a acestora (rămase practic fără răspuns), vă solicităm să acționați spre rezolvarea echitabilă a acestei situații generate de un viciu de organizare a competiției. Considerăm că eliminarea acestor proiecte în etapa de eligibilitate, contravine obiectivelor programului CoEx-2024 referitoare la atingerea gradului de excelență în știință, prin faptul că se exclud din competiție proiecte cu potențial de a contribui substanțial la progresul științific la nivel național conform liniilor de acțiune ale Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, fără a se da șansa de a remedia o problemă organizatorică nepredictibilă. În vederea asigurării unei competiții echitabile și transparente, precum și pentru protejarea intereselor cercetării românești și a integrității competiției, considerăm esențială revizuirea eligibilității acestor propuneri și acceptarea lor în competiție după realizarea corecțiilor necesare. Vă mulțumim pentru atenția acordată solicitării noastre într-o problemă pe care noi o considerăm rezolvabilă și așteptăm un răspuns prompt și favorabil!
Universitatea din București, în calitate de inițiator al Scrisorii deschise, precizează că niciunul dintre membrii comunității sale academice nu se regăsește în situația de a fi persoană-cheie dublată.


Carmen Chifiriuc    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Carmen Chifiriuc va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...