Parcul Horpaz-Ezăreni, petiție publică pentru înființare

Parcul Horpaz-Ezăreni reprezintă dorința comunității satului Horpaz pentru zona imașului rămasă liberă, respectiv 19,6 hectare și lacul Ezăreni, pe toată suprafața lui. Dorim să rămână zonă verde.

Această petiție este un demers public pentru a aduce în atenția  administrației locale voința  comunității Horpaz.

În acest scop solicităm Consiliul Local votarea unei Hotărâri de Consiliu Local pentru înființarea acestui parc.

Considerăm că acesta ar fi primul și cel mai important pas pentru ca această zonă să rămână verde. Această HCL reprezintă un demers  important pentru organizarea parcului și în vederea obținerii finanțării de către Consiliul Local pentru studii și implementarea acestui proiect în următoarele exerciții bugetare.

Domnule primar, doamnelor și domnilor consilieri ai Comunei Miroslava,
Nevoia de zone verzi este una tot mai acută în ultima perioadă. Se construiește masiv și haotic . Spațiile verzi publice lipsesc  în noile aglomerări periurbane. Normele Uniunii Europene prevăd un minim de 26 de metri pătrați pe cap de locuitor de spații verzi publice. Organizația Mondială a Sănătății recomandă 50 de metri pătrați! Lipsesc elemente de infrastructură de minim confort pentru secolul 21, elemente ce ar permite mișcarea fizică și ne referim aici la trotuare pietonale și piste pentru biciclete. În satul Horpaz, la o populație tânără și în creștere avem un singur loc de joacă pentru copii! Mai mult de atât, localitatea este lipsită de amenajări de spații  verzi și de spații de socializare pentru membrii comunității. Un astfel de loc ar putea fi imașul  satului și întreaga zonă aflată între sat și lacul Ezăreni transformată in parc.

Mai mult, lacul Ezăreni și malul său dinspre Horpaz, este un loc în  care traiesc multe specii de păsări de apă. Apropierea lui de o altă zonă umedă, respectiv Situl Natura 2000 Ciurbești-Bârca, îi conferă acest avantaj pentru înaripatele care fac "naveta" aici ori chiar cuibăresc la noi.
Bugetul european pentru exercițiul bugetar în care ne aflăm este unul centrat pe protecția mediului și regenerarea zonelor de acest fel.
Argumentrle prezentate mai sus vin să susțină  solicitarea comunitatii , de a păstra zona lacului Ezăreni, imașul satului și lacul în sine, ca zonă verde de tip parc natural, fără construcții edilitare, cum ar fi asfalt sau alte betoane, fără concesiuni.

Avem nevoie de parc natural! Drept model propunem Parcul Sticlăriei din București.
Pentru a face această zonă, de care avem nevoie, atractivă pentru plimbări la pas sau cu bicicleta, ne dorim ca primăria să întreprindă câteva intervenții:
- interzicerea accesului auto și a căruțelor. În primă fază prim indicatoare rutiere, dar puteți avea în vedere și bariere.
- drenarea și direcționarea izvoarelor,
- alei pietruite(prundiș), late de 1,2-1,5 metri, pe întreaga lungime a lacului.
- întreținerea imașului prin îndepărtarea arbuștilor crescuți agresiv și cosirea periodică. Întreținerea zonei plantate cu arbori.
- menținerea curățeniei. Două-trei puncte cu coșuri de gunoi pe fracții, supravegheate video.
- supraveghere video a punctelor critice, în primul rând a intrărilor în perimetru.
- bănci din lemn.
- iluminat parțial cu lămpi alimentate solar.

Grupul nostru civic a organizat două campanii de curățenie a malului dinspre Horpaz,  campanii ce s-au bucurat de o participare entuziastă a comunității și implicarea voluntară a unor grupuri și persoane din afara satului.
Acest spațiu are nevoie de amenajare și întreținere.
În acest scop solicităm  Consiliului Local  supunerea in dezbatere publica a proiectului Parcului Horpaz-Ezăreni și ulterior ne dorim să fie votată o Hotărâre de Consiliu Local pentru înființarea Parcului și finanțare pentru implementarea proiectului.
Vă asigurăm de întreaga noastră gratitudine și întregul nostru respect! Vom susține cu toată fermitatea și deschiderea orice inițiativă a primăriei în spiritul celor mai sus menționate!

Grupul Civic "Horpaz Asociația Civică"


Grupul Civic "Horpaz Asociația Civică"    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Grupul Civic "Horpaz Asociația Civică" va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...