#35262: - Pentru toti „păreriştii”, „zvonerii” şi „răspândacii” interesaţi: STATUL ROMAN IN CULPA!!! 

A DOUA PARTE:

S-a adăugat şi căpuşarea societăţii de către firme create doar pentru a fi favorizate prin atribuirea preferenţială de contracte. Motive suficiente pentru F.M.I. ca să pretindă reformarea companiilor de stat prin restructurare, faliment sau privatizare: „Faliment pentru cele care nu mai pot fi salvate, sunt ineficiente şi doar consumă resurse publice; restructurare pentru companiile care oferă servicii publice, pentru a le eficientiza şi a înlocui managementul clientelar cu profesionişti adevăraţi; şi privatizare pentru companiile care sunt clar comerciale şi pentru care problema e doar ineficienţa şi corupţia administrării de stat” (Ibidem). 
Situaţia de astăzi a Combinatului Chimic se datorează şi anilor de „pilotare” neperformantă de către echipa managerială condusă de Constantin Roibu (cel care a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie până în august 2011). Începând din luna august 2011, lunar, circa 1.060 de salariaţi erau trimişi în şomaj tehnic, deoarece nu mai puteau fi accesate resurse necesare pentru finanţarea societăţii. 
Pe 31 decembrie 2010, combinatul avea capitaluri proprii negative (de minus 548,54 milioane de lei), iar obligaţiile curente ale societăţii depăşeau activele circulante cu suma de 785,5 milioane lei. La conturarea acestui tablou sumbru a contribuit şi volumul impresionant al datoriilor (de 2.2 miliarde de lei), din care ponderea cea mai mare (de 1,15 miliarde de lei) o aveau datoriile comerciale (către furnizori şi altele). În anul 2011, datoriile pe care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) trebuia să le recupereze de la Oltchim, depăşeau 540 milioane de lei, sumă care era de 15 ori mai mare decât capitalul social al combinatului! 
Această situaţie s-a datorat şi faptului că, la sfârşitul anului 2008, în urma declanşării unei investigaţii de către Comisia Europeană, referitoare la legalitatea transformării datoriilor S.C. Oltchim S.A. în acţiuni, Guvernul Tăriceanu a abrogat ordonanţa prin care, în anul 2006, a aprobat conversia datoriilor Oltchim în acţiuni! 
S-a adăugat şi obligaţia de a plăti o amendă de 14,3 milioane de euro, primită de la Autoritatea pentru Fondul de Mediu (A.F.M.) pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei care reglementează acest domeniu. 
Pentru a facilita înţelegerea acestei stări de lucruri, trebuie să vedem ce s-a prevăzut în cele cinci scrisori de intenţie, încheiate de autorităţile române cu F.M.I., U.E. şi Banca Mondială, în intervalul 9 iunie 2011 (prima) şi 8 iunie 2012 (a cincea), referitor la privatizarea S.C. Oltchim S.A. Ca să putem identifica mai uşor vinovaţii de acest eşec.
În prima dintre scrisori, Guvernul României şi B.N.R. se angajau ca, prin 6 mecanisme diferite, să soluţioneze problema arieratelor întreprinderilor de stat, afirmând şi „ferma determinare” de a realiza reformarea profundă a acestora. La S.C. Oltchim S.A., se intenţiona privatizarea restului pachetului deţinut de stat (până la sfârşitul anului 2011) urmând ca – pentru identificarea unei soluţii la problema datoriilor mari pe care le are societatea – să fie desemnat un consultant juridic (până la sfârşitul lunii iunie 2011), să fie aleasă o bancă de investiţii (până la sfârşitul lunii septembrie) şi finalizate licitaţiile de privatizare până la sfârşitul anului 2011. 
În a doua scrisoare de intenţie (din 14 septembrie 2011), autorităţile române se angajau să „reducă semnificativ” arieratele întreprinderilor monitorizate, urmând ca în luna octombrie să aibă loc vânzarea către „investitori strategici” a acţiunilor publice pe care le mai deţinea statul la Oltchim. 
Aceste termene şi angajamente s-au dovedit a fi total nerealiste.
În cea de a treia scrisoare de intenţie – din 2 decembrie 2011 – autorităţile admiteau că „eforturile de privatizare nu au progresat aşa de rapid cum anticipasem”, menţinându-şi angajamentul de a oferi spre vânzare către un investitor strategic acţiunile publice rămase în proprietatea statului la Oltchim, „până la finele lunii aprilie 2012”. Se mai angajau ca până la sfârşitul lunii ianuarie 2012 să selecteze echipa privată de management care să preia conducerea S.C. Oltchim S.A. şi să desemneze membrii Consiliului de Administraţie „care să pregătească compania pentru privatizare până la finele lunii decembrie 2011”. 
La 28 februarie 2012, noul guvern prezidat de M.R.U. a încheiat a patra scrisoare de intenţie, menţinându-şi angajamentul ca din primul grup de companii de stat care urmau să fie oferite spre privatizare „până la finele lunii aprilie 2012”, să facă parte şi Oltchim. 
Pică şi acel guvern şi noul executiv condus de Victor Viorel Ponta remite F.M.I. o nouă scrisoare de intenţie (a cincea) prin care recunoştea că „programul de privatizare continuă să înregistreze întârzieri semnificative”, declarând că „vânzarea acţiunilor Oltchim rămase în proprietatea statului a fost amânată până în luna septembrie a anului 2012, datorită unor probleme tehnice”. Trebuie să precizăm că de conţinutul fiecăreia din cele cinci scrisori am luat cunoştinţă după ratificarea acestora de către Parlamentul României (prin Legea nr. 205/9.XI.2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 790/23.XI.2012).

#35263: - Pentru toti „păreriştii”, „zvonerii” şi „răspândacii” interesaţi: STATUL ROMAN IN CULPA!!! 

 A TREIA PARTE:

Ce s-a întâmplat în vara – toamna anului 2012 cu privatizarea S.C. Oltchim S.A. sunt fapte mai bine cunoscute: autorităţile au redus-o la „zero cheltuieli” pentru producţie şi salarii, în cursa pentru privatizare angajându-se şi Dan Diaconescu, cel care a şi câştigat licitaţia! Asigurând pentru săptămânile de dinaintea campaniei electorale suficient circ pentru întreg poporul! Că pâine, slavă celui de sus, s-a dovedit că nu avea de unde!
Au trecut şi alegerile parlamentare din toamna anului 2012, soldate cu un deznodământ previzibil. USL-ul, care părea a fi învingătorul de necontestat pentru cel puţin un mandat, s-a dovedit a avea consistenţa unui balon de săpun. Sub noua guvernare, perspectivele combinatului chimic s-au dovedit a fi, în continuare, sumbre: speranţele guvernării useliste se legau (aşa cum declara Victor Ponta, în seara zilei de 7 ianuarie 2013, într-o emisiune în direct la postul B1 TV) de eventualitatea unei privatizări a combinatului, „într-un orizont rezonabil de timp”. 
Numai că, peste nici trei săptămâni de la această declaraţie optimistă, s-a cerut instanţei judecătoreşti abilitate să constate starea de insolvenţă a societăţii; ceea ce, la 30 ianuarie 2013, s-a şi întâmplat! 
De atunci a început urcuşul greu al propriei Golgote, cele trei încercări de privatizare a Combinatului eşuând lamentabil, la fiecare dintre ele neprezentându-se niciun cumpărător serios şi solvabil. Iar după „strigarea” de privatizare ratată în 12-15 decembrie 2014, creditorii stau cu ochii aţintiţi pe ceea ce mai este funcţional în societate, în speranţa că ar mai putea recupera ceva din datorii prin dezmembrarea şi vinderea acestor utilaje/instalaţii. Acceptarea (prin vot, pe 9 martie 2015) de către Comitetul Creditorilor a Planului de reorganizare şi implementarea acestuia în următorii trei ani, elimină posibilitatea reluării privatizării în tot acest timp. 
La soarta celor peste 2.000 de salariaţi nimeni nu se mai gândeşte. Statul, deţinătorul majoritar al acţiunilor (peste 54%), aruncă responsabilitatea găsirii unor soluţii viabile pentru restructurarea şi rentabilizarea combinatului doar pe umerii administratorilor judiciari. Chiar dacă sindicaliştii din societate îl presează constant, prin modalităţi dintre cele mai „delicate” să se implice efectiv! Până acum, toate aceste demersuri s-au dovedit a fi zadarnice. 
Pe de altă parte, statul investeşte în continuare în şcolarizarea copiilor pentru meserii care nu se mai caută! Mărind numărul celor care păşesc din şcoală direct în şomaj!
Deşi nu au lipsit şi nu lipsesc „păreriştii”, „zvonerii” şi „răspândacii” interesaţi, care predică pro sau contra, viitorul societăţii comerciale Oltchim şi al salariaţilor săi actuali nu poate fi anticipat: nici dacă, nici cine, nici cum şi nici când!