Eu inca "Ma lupt" sa-mi retrag fetita de la ora de religie, mi se cer tot felul de hartii de la biserica, iar "doamna" aproape m-a pus "la colt" ca am indraznit sa fac acest lucru. Rezultatul: sunt data exemplu negativ iar fetita sta in clasa in timpul orei de religie si se uita pe pereti.  Dar nu se fac "presiuni" si ora de religie este optionala. 

#3175: -  

 Hai să fim serioşi! Cum adică te lupţi? Dacă nu faci cerere, copila nu va face religie. Atât tot!

În rest, este o pierdere şi pentru fetiţă şi pentru tine. Vei înţelege mai târziu.

 „Religia este o introducere în esenţa europenismului“

<<Ana Blandiana, poetă şi prozatoare: „Când am auzit că părinţii va trebui să decidă dacă ai lor copii vor participa la ora de religie sau nu, m-am întrebat: «Ce părinte ar putea să decidă neparticiparea copilului la ora de religie, având în vedere că, înainte de toate, ora de religie reprezintă o absolută şi obligatorie intrare în cultură?» Încă de dinainte de 89, când nu se făcea ora de religie în şcoli, mă gândeam că o să vină vremea când vizitatorii vor intra în marile muzee ale lumii şi nu vor înţelege nimic pentru că toate marile opere sunt, cel puţin până în secolul al XVIII-lea, exclusiv religioase. Atunci se vor întreba: «Oare de ce peste tot este un bărbat pironit pe cruce?» sau «De ce este mereu aceeaşi femeie cu un copil în braţe?».

Religia este o introducere inclusiv în artă şi în esenţa europenismului. Europa este continentul care a dus cultura greco-romană sub umbrela moralei creştine. Cum ai putea să renunţi la aceasta? Cum pot eu, ca părinte, să hotărăsc pentru copilul meu că nu trebuie să afle care sunt principiile morale ce stau la baza societăţii europene dintotdeauna?

Ceea ce primeşte copilul în şcoală este informaţia: ce înseamnă credinţa, ce înseamnă religia, ce înseamnă morala etc. şi, având această informaţie şi mergând după aceea la biserică, el poate să devină un om credincios. Părintele când hotărăşte ora de religie pentru copilul lui nu hotărăşte că îşi obligă copilul să devină un habotnic, ci hotărăşte ca acesta să-şi mărească deschiderea spre lume şi spre istoria ei.

Lăsând la o parte faptul că noi am ieşit din comunism, dintr-o societate a cărei materie primă era ura, trebuie să înţelegem că nu putem lupta mai eficient pentru a ne întoarce spre noi înşine decât învăţând esenţa creştinismului: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi!“.>>