Respectati autonomia universitara la UMF Tg-Mures!


Musafir

/ #1996

2012-03-16 18:48

Fiţi siguri că ungurii nu se vor opri aici cu ,,revedicările", ci vor găsi mereu şi mereu altele, mizând pe slăbiciunile, interesele şi prostia politicienilor români, care nu vor să audă de cuvintele rostite de fostul primar al Târgu-Mureşului, Emil Aurel Dandea, ajuns deputat: ,,Aş ruga pe conducătorii ţării noastre de astăzi, ca şi pe cei de mâine, ca să gândească că orice încercare de a-i câştiga sufleteşte pe unguri, pe secui, pe politicienii care s-au urcat azi în spatele lor, este condamnată dinainte la cel mai catastrofal eşec. Orice încercare de acest fel este ca şi cum ai încerca să stingi focul, turnând peste el ulei sau benzină(...). Ei au văzut însă că în statul român se pot multe şi au ajuns la convingerea că este un sat fărăcâini, atunci au zis: să-i dăm drumul, că putem trece şi la obrăznicia asta"(Emil A.Dandea - discurs rostit la Mesajul Tronului în şedinţele Camerei Deputaţilor din 31 oct.,1 nov.1928)