Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Angajaţii Oltchim de la Divizia Bradu vor să fie privatizaţi la pachet cu PVC |
/ #48847 Angajaţii Oltchim de la Divizia Bradu vor să fie privatizaţi la pachet cu PVC2016-09-28 10:02Angajaţii Oltchim de la Divizia Bradu vor să fie privatizaţi la pachet cu PVCDirectorul Marius Pîrvu susţine că activele argeşene incluse la pachet la privatizare cu secţia vâlceană ar putea vinde anual de 45 de milioane de euroReprezentanţii societăţii americane A.T. Kearney, angajată de administratorii judiciari ai Oltchim SA pentru consultanţă în tranzacţionarea combinatului, au vizitat luni, 26 septembrie, şi Divizia Petrochimică Bradu, în cadrul acţiunii de evaluare a societăţii aflate în insolvenţă. Directorul Direcţiei Petrochimice, ing. Marius Pârvu, susţine că vor mai fi şi alte analize făcute de americani. El a precizat că activele de la Bradu ar trebui incluse la privatizare într-un modul comun cu Oltchim-ul, sau măcar cu PVC-ul şi VCM-ul de la Vâlcea. “Noi suntem la mijloc, între rafinărie şi Vâlcea. Aşa a fost gândit acest lanţ industrial, cu livrare de propilenă şi etilenă către Râmnicu Vâlcea. Altfel, ce pot face eu, în situaţia de acum, cu o parte din etilena pe care o produc, dacă nu o livrez către Vâlcea? Sigur s-ar putea găsi soluţii, dar asta înseamnă investiţii suplimentare, ceea ce, în contextul în care se doreşte privatizarea acum, nu este posibil. Dacă am lucra şi noi, ar mai fi vânzări de aproximativ 30 de milioane de euro pe lună de la Petrochimie, plus alte 15 milioane de la PVC, spre exemplu. Continui să cred cu tărie că Oltchim ar putea să aducă PIB-ului României câteva sute de milioane de euro pe an”, a declarat Pârvu. Directorul diviziei Bradu a mai precizat că se doreşte o modificare a planului de reorganizare, iar firma consultantă încearcă să găsească o soluţie cât mai favorabilă pentru creditori, dar şi pentru salariaţi. “Nu sunt convins că 30 septembrie e termenul de depunere a ofertelor, poate că e mai mult o dorinţă, în acest moment”, a mai spus Pârvu. Comisia Europeană a fost notificată despre modalitatea de privatizare propusă Aflat, zilele trecute, în Vâlcea, cu prilejul inaugurării fabricii Faurecia de la Budeşti, ministrul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, a fost mai realist în declaraţii, precizând că 30 septembrie ar trebui să fie data până la care investitorii să-şi manifeste interesul sub o formă oficială. “De la lansarea procesului de vânzare s-au făcut paşi importanţi de către Oltchim pentru a asigura un proces transparent şi nediscriminatoriu. În acest sens, au fost trimise la peste 160 de entităţi informaţii generale despre companie. Până la sfârşitul lunii, aceştia au timp să îşi exprime interesul de cumpărare pentru a intra în următoarea fază a procesului de vânzare. Până la finalul anului, cred că vom avea şi o ofertă angajantă de la un investitor, străin sau român. Climatul este foarte bun acum pentru găsirea unui investitor care să continue să dezvolte partea viabilă a Oltchim”, a spus viceprim-ministrul Borc. Costin Borc i-a informat pe cei prezenţi de faptul că reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri dialoghează constant cu cei ai Comisiei Europene. “Guvernul oferă tot sprijinul administratorului judiciar pentru a maxima şansele de vânzare a Oltchimului, pentru a salva partea viabilă şi a păstra locurile de muncă. În acest sens, Comisia Europeană a fost notificată de către partea română cu privire la decizia modalităţii de vânzare şi a paşilor stabiliţi în proces”, a mai declarat Borc. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Poziția Facultăților de Istorie din România față de noile planuri-cadru. Memoriu
7209 Creat: 2025-02-05
Și eu susțin GEOGRAFIA!
15548 Creat: 2023-05-13
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
4834 Creat: 2025-02-06
O a doua sansa: Gratiere 2025
3301 Creat: 2025-02-03
Susține Educația Teatrală și disciplina ARTE în licee!🎭
1151 Creat: 2025-02-04
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
1444 Creat: 2024-11-27
Fizica este disciplină fundamentală care trebuie menținută în trunchiul comun la toate clasele
592 Creat: 2025-02-05
Petiție împotriva polițistei Oana Melinte care a abuzat pe cetățeanul Mihalescul Sorin și luarea de măsuri urgente pentru remedierea și îmbunătățirea serviciilor publice la Direcția de Înmatriculări
516 Creat: 2025-02-06
3 ore de Limba și literatura română în Trunchiul Comun
466 Creat: 2025-02-08
Majorare pret apa si canalizare anul 2025
445 Creat: 2025-02-11
Fluidizare Trafic Prelungirea Ghencea
483 Creat: 2025-01-31
Fii ANTREPRENOR!
342 Creat: 2025-02-07
Reconsiderarea planului cadru legat de înjumătățirea orelor de Educație Plastică și Educație Muzicală, Educația Tehnologică și aplicații practice
279 Creat: 2025-02-05
Reintroducerea trenurilor pentru navetiști
253 Creat: 2025-02-10
ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII „MIHAI EMINESCU” ÎN BOTOȘANI
253 Creat: 2025-02-02
Istoria Românilor în locul Istoriei evreilor în liceu
4678 Creat: 2023-11-03
Salvati satul Voia! Spuneti NU releului GSM in mijlocul satului!
190 Creat: 2025-02-08
RAR NEAMT efectueaza controale tehnice la masinile auto doar in localitatile Roznov si Savinesti
184 Creat: 2025-02-06
PETIȚIE PUBLICĂ PENTRU CHEMAREA ÎN JUDECATĂ A FOSTULUI PRIMAR COCOVEICĂ MIHAI
134 Creat: 2025-02-06
Nu vrem eliminarea Istoriei din programa școlară!
158 Creat: 2025-02-01