Petitie pentru Anularea Pensiilor Speciale pentru parlamentari
Musafir |
/ #45612016-06-26 06:54PROTEST Domnului presedinte al Romaniei – Klaus Iohannis Domnului presedinte al Senatului Romaniei – Calin Popescu Tariceanu Domnului presedinte al Camerei Deputatilor – Valeriu Zgonea Domnului Avocat al poporului – Victor Ciorbea Vasile Varga, un deputat PNL - in opinia mea, - obscur si, prin iesirile sale „la rampa”, penibil atat cat nu-i este permis unui parlamentar, a initiat o lege care sa-l scoata din obscuritate si care sa-l faca de ras atat cat merita un parlmentar: Legea privilegiilor pentru deputati si senatori! CONSTITUTIA ROMANIEI: art.16 (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. De 25 de ani incoace, presa scrisa/video nu mai pridideste sa dezvaluie cum interesul national a fost subjugat de interesele personale ale celor carora poporul le-a dat puterea, si tot de atata vreme, s-a perfectionat proverbul „cainii latra, caravana trece”... De la ministru la prim-ministru, de la guvern la presedintie, de la o companie de stat la o societate pe actiuni si/sau s.r.l., ori, mai limpede, „de la Nistru pan’ la Tisa/tot romanu plansu-mi-sa” ca Romania este un stat plin de alesi corupti, cu o justitie partinica si debusolata care se tot straduie sa devina ceea ce ar trebui s-o defineasca: a treia putere in stat! Cei cativa parlamentari care, poate, si-au pastrat coloana vertebrala pe timpul mandatului/mandatelor sunt atat de putini, incat n-au reusit sa dea o alta conotatie notiunii de clasa politica corupta in buna ei majoritate. Intr-o tara in care, unei majoritati considerabile a parlamentarilor care au avut mandat in ultimii 25 de ani ar trebui sa-i fie rusine sa spuna cuiva ca a fost sau ca este deputat ori senator de Romania, pentru ca, prin legile si trocurile politice pe care le-au „gandit”, n-au facut altceva decat sa consolideze drumul spre jaful generalizat al Romaniei cu rezultatele concrete de azi la vedere, - rezultate care scot in evidenta, fara exceptie, prosperitatea acestora ca urmare a: • combinatiilor agresive cu statul, • al comertului monopolist cu regii si companii nationale vandute cu tot cu datorii, • al tepelor, insolventelor si gaurilor financiare de tot felul, pierdute in paradisuri fiscale; intr-o tara in care medicii si profesorii (as zice, oameni cu profesii divine pentru ca primii salveaza vieti iar ceilalti dau vietii un sens), au fost marginalizati pana la umilire; intr-o tara in care puscariabilii cu functii inalte in stat braveaza cu mainile in catuse; intr-o tara in care Juramantul parlamentarilor cu mana pe Biblie a devenit mai mult decat un spectacol sperjur, (...„Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Aşa să mă ajute Dumnezeu”), s.a.m.d., – intr-o astfel de tara, spuneam, parlamentarii, au constatat ca ei sunt „mai cetateni”! decat cetatenii pentru care au jurat sa le apere drepturile si libertatile fundamentale si, pe fondul unor recidive pe care tot ei le-au votat, s-au gandit ca-si pot motiva beneficiile unei legi speciale initiata si votata de ei pentru ei, si nu pentru cei pentru care a jurat sa-i slujeasca! CONSTITUTIA ROMANIEI: art. 16(2) Nimeni nu este mai presus de lege. Gandindu-se ca nu mai au ce pierde si ca, oricum, nu mai au sanse la un nou mandat, mai multi deputati si senatori au sutinut (unii, dupa propriile declaratii, in necunostinta de cauza, chipurile...), strigatul aproape furios de la tribuna Camerei, a deputatului PSD Anghel Stanciu, care-si duce veacul de 5 (cinci) mandate pe bancile Parlamentului si care – ce sa vezi! – a constatat, tocmai acum, dupa 25 de ani, cand el a ajuns in prag de pensie, ca parlamentarii nu pot beneficia de aceleași criterii de pensionare de care beneficiaza orice cetatean, conform Codului muncii! Aceasta initiativa indusa smechereste din partea unui deputat care a murdarit banul public tot cu cateva smecherii ce i-au adus, pana la urma o condamnare de sase luni inchisoare cu suspendare! (destul de putin, zic eu si destul de clement, ca e cu „suspendare”!) a trezit din somn destui coledzi, care va’sa zica, si care au sarit sa puna umarul la promovarea unei legi speciale, numai in beneficiul acestei categorii „speciale”de cetateni: parlamentarii! Interesul de breasla dupa principiul - „daca se poate, de ce nu?” i-au unit in cuget si-n simtiri pe toti aceia care au uitat ca se afla acolo ca sa apere dreturile si libertatile cetatenilor asa cum sunt si ei, si nu pentru ca ei ar avea merite mai deosebite in efortul general pentru binele tarisoarei! Faptul ca, in urma unor astfel de „sacrificii” colective ale parlamentarilor timp de 25 de ani, a iesit o Romanie vlaguita, cu o industrie desfiintata, defrisata in buna parte si un popor la fel de sarac ca si inainte de 1989, - asta pare sa fie un lucru care nu reprezinta vreun interes sau vreun sentiment de remuscare pentru un intelectual care, pe timpul mandatelor dintr-un sfert de secol s-a folosit din plin de prerogativele calitatii de deputat/senator! Imediat cum s-a lansat aceasta pretentie nerusinata, s-au si gasit cateva voci firave de parlamentari mai tineri sau in prag de pensie (nulitati absolute sau, chiar oameni seriosi!), care sa apara in presa scrisa-vizuala sustinand, cu seninatate, ca, vezi Doamne, in marea lor intelepciune concesiva, parlamentarii s-au lasat pe ei la urma, dupa aviatori, magistrati sau militari, (cu a caror munca au tupeul sa-si compare riscurile si solicitarea atat psihica cat si fizica!!!), - spre a fi si ei beneficiari ai unei legi speciale! Mai mult decat atat, constientizand ei insisi ca, ei, ca parlamentari, pot fi mai greu asimilati unei categorii speciale, cu tupeul caracteristic parvenitului isi invoca pretentiile prin importarea argumentelor din Uniunea Europeana: ca, stiti, si acolo parlamentarii au..., insa, cu o inocenta ce starneste compasiune, ei uita totodata sa mentioneze ca in UE, si popoarele au… LEGE nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor - REPUBLICARE*) Art. 1(2) În exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. Incercand sa imbine placutul cu utilul si interpretand mandatul de parlamentar ca pe o sarcina primita de la popor si nu ca pe un vot dat paticiparii/numirii sale voluntare in slujba cetateanului, prin artificiul escamotarii interesului personal, se incearca acreditarea ideii ca, fiind in serviciul poporului, trebuie sa fie cineva si in serviciul lor propriu! In amalgamul frazelor de motivare a unei astfel de initiative se ajunge pana la formularea unor „bla-bla”-uri fabuloase si seci, care ar avea umor daca nu s-ar dori luate in serios: "Creșterea calității și performanței Parlamentului prin profesionalizarea acestora ca urmare a creșterii atractivității și motivarea specialiștilor din diferite domenii atât din sectorul public cât și privat să candideze la alegerile Parlamentare" – (potrivit expunerii de motive pentru modificarea Statutului deputaților și senatorilor în vederea acordării unor indemnizații speciale). Un asemenea scop ar fi sublim, dar, in alegerea, promovarea si sustinerea parlamentarilor pe listele oricarui partid, ne-am convins ca a fost, este si va fi, unul lipsa cu desavasire!... (Cu ce ne-am ales in urma “cresterii si performantei Parlamentului” de pana acum, s-au dat cateva exemple mai sus…) O SOLUTIE, DAR NU SINGURA… Chiar daca din bun simt, am presupune ca putem accepta ca "Parlamentarii pe durata exercitării mandatului nu dispun de salariu ci de o indemnizație, astfel încât ei nu pot beneficia de aceleași criterii de pensionare conform Codului muncii” - asa cum se mai arată în expunerea de motive, - prima intrebare care se pune este aceea, daca nu ar fi mai simplu, mai onest, mai putin costisitor si aproape echitabil sa se initieze o lege - tot “speciala” sa-i spunem, prin care, numai la calculul pensiei, indemnizatia de parlamentar sa se considere ca venit din salarii!; astfel, fiecare parlamentar care doreste sa i se ia in calcul indemnizatia, (avand in vedere optiunea sa voluntara de a merge in Parlament!), plateste contributiile si impozitele aferente, dupa care beneficiaza de aceleasi criterii de pensionare conform Codului Muncii, ca orice cetatean! E treaba lor sa gandeasca cum se vor lua in calcul si taxele pe care ar trebui sa le plateasca in acest caz, si angajatorul (Parlamentul) la stat! Asa cred eu, ca s-ar chema ca respectam legea in sensul prevazut de Constitutie, adica, toti suntem egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări! Ar mai fi, de asemenea, o solutie, fara a ne limita doar la acestea doua, anume: tot printr-o lege speciala sa se stabileasca pentru fiecare parlamentar ca va beneficia la calculul pensiei de un anumit procent, in functie de numarul de mandate, (asa cum se aplica de exemplu, pentru grupa I, II si a-III-a de munca!), extinsa, desigur, si pentru calitatea de consilier municipal sau judetean, ca sa facem legea egala pentru toti, - cu conditia ca acele procente sa fie de bun simt, in asa fel incat sa nu conduca la sumele nerusinate avute in vedere de initiatorii proiectului la care ne referim! O astfel de lege, nu ar fi mai aproape de aceleasi drepturi pe care le au toti cetatenii din Romania? De ce trebuie ca, pe langa pensia cuvenita pentru salariul din anii lucrati, un parlamentar sa mai beneficieze si de o “indemnizatie” pentru cat a stat in Parlament? Si, inca ce indemnizatie!!!: cat 3-4 pensii la un loc de-ale cetateanului pe care l-a “slujit” cat a… muncit in fotoliul de parlamentar! Nu e rusinos? Intr-o tara in care rezulatul efortului parlamentarilor timp de 25 de ani se defineste cu preponderenta ca in preambulul descris mai sus, cu consecintele firesti asupra unor generatii, - repet, NU ESTE O RUSINE? Ca un simplu cetatean care are dreptul la libera opinie, adresesz acest protest institutiilor nominalizate in preambul, cu rugamintea de a stopa aceasta initiativa semnata deja de cei 255 de deputati si senatori si dorita, tacit, de toti cei 588! PS1: din perceptiile mele vizuale pe TV, am inteles ca cel care a declansat discutia de la tribuna Parlamentului pe aceasta tema este deputatul PSD Anghel Stanciu; din informatiile scrise aparute ulterior, rezulta ca initiatorul acestui proiect, este deputatul PNL Vasile Varga: daca nu este vorba despre acestia, le cer scuze pentru ca i-am nominalizat doar pe ei! Protestul insa, ramane valabil in fondul sau. PS2: acum, stimate institutii ale statului de drept, daca tot ati primit acest Protest, puteti sa-l aruncati direct la cos, pentru ca numai in felul acesta vom putea perfectiona si mentine in buna traditie proverbul amintit mai sus: „cainii latra, caravana trece”... Cu scuzele anticipate pentru verva formularii ideilor in acest Protest, va multumesc pentru timpul acordat. Cu stima, Valentin Cutitaru 23 04 2015 |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
Adăugați petiția "Petitie pentru Anularea Pensiilor Speciale pentru parlamentari" la această listăSUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Suplimentare locuri rezidențiat Farmacie și Medicină Dentară 2024
2312 Creat: 2024-11-18
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
7844 Creat: 2024-10-08
PEDAGOGII SOLIDARI
400 Creat: 2024-11-23
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17410 Creat: 2023-10-23
PETIȚIE PENTRU REPARAREA TELESCUNULUI VECHI DIN MASIVUL PARÂNG
462 Creat: 2024-09-05
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2685 Creat: 2024-01-29
Scădere prag minim de promovare a examenului de rezidențiat de la 60% la 59%
164 Creat: 2024-11-21
Refacerea referendumului pentru redefinirea familiei
165 Creat: 2024-11-15
Fara camioane in Iasi, intre orele 6:30-8:30 si 16:00-18:00
130 Creat: 2024-11-19
Opriți concedierea asistenților maternali!
316 Creat: 2024-11-13
STOP! Reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridorul: cartier Tudor Vladimirescu – cartier 22 Decembrie 1989
94 Creat: 2024-11-19
Petitie pentru Nou-Născuții Vulnerabili: Prelungirea Indemnizației până la 3 Ani
630 Creat: 2024-08-22
no to the death penalty
375 Creat: 2024-11-08
ADOPTA UN POM
386 Creat: 2024-07-28
Organizarea sesiunii speciale a examenului de rezidentiat in mai 2025
59 Creat: 2024-11-22
Adevăr și respect pentru Biserica Greco-Catolică din România
334 Creat: 2024-11-07
Stop Abuzurilor, Hărțuirilor, Somațiilor și Intimidărilor exercitate sistematic de Popa Constanța, președinta (OBBCSSR) la adresa membrilor organizației profesionale
467 Creat: 2024-11-09
Suplimentare locuri Medicina de Familie - Rezidentiat Medicină 2024
42 Creat: 2024-11-21
Solicitare pentru revizuirea interdicției de părăsire a incintei școlii
178 Creat: 2024-11-15
Petiție pentru Dezvăluirea Salariilor și Remunerațiilor Plătite din Taxele și Cotizațiile Membrilor OBBCSSR
108 Creat: 2024-11-14
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie