EXCLUSIV | Oltchim îşi revine, dar nu mai are specialişti! ”Munca din combinatul chimic e deosebit de solicitantă, orice mică greşeală poate produce catastrofe!”

Pe 15 mai se împlinesc 50 de ani de la pornirea combinatului Oltchim Râmicu Vâlcea. După o perioadă de glorie, a fost închis pentru lipsă de materii prime, a intrat în isolvenţă, a disponibilizat personal, acum şi-a revenit economic şi, cu toate şicanele occidentale, vrea să reangajeze forţă de muncă calificată. Dar nu mai are pe cine!

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, dat în folosinţă în 1966, ocupă o suprafaţă de 223 de hectare şi este unul din cele mai complexe ”oraşe-chimice” din România. Pentru o imagine de ansamblu este suficient să spunem că aici se fabrică substanţele care stau la baza majorităţii obiectelor care ne înconjoară zi de zi: materialele plastice şi îngrăşămintele pentru agricultură. De la industria de maşini până la vitaminele pentru crescătoriile industriale de păsări şi porci, totul porneşte de la Oltchim, pentru zona de centru şi de est a Europei, adică din Germania încoace. Este şi motivul pentru care combinatul a fost şi este şicanat tot timpul.

Oltchim este legat de rafinăria Arpechim Piteşti prin două conducte subterane lungi de 80 de kilometri. Prin aceste conducte se transportau materiile prime, etilena şi propilena, de la Arpechim la Oltchim. Asta pentru că etilena nu se poate transporta pe cisterne: explodează.  Aici trebuie subliniat că munca din combinatul chimic este deosebit de solicitantă, orice mică greşeală la panoul general de comandă poate produce catastrofe!

Revenind la Arpechim, acesta are două instalaţii de bază: rafinarea petrolului şi petrochimia. Mai pe şleau, acestă unitate a fost construită pentru a rafina petrol de import, adus aici prin conducte subterane din Constanţa în Piteşti, apoi o parte a substanţelor rafinate să fie trecute în instalaţia de petrochimie, unde să fie transformate în propilenă şi etilenă şi trimise, tot prin conducte subterane, la Oltchim, unde să fie transformate în mase plastice etc. Dar…

În anul 2004 Petrom a fost privatizat cu tot cu Arpechim. În anul 2008, noul proprietar a închis instalaţia de petrochimie, iar Oltchim a rămas fără materie primă. În 2009, combinatul din Râmnicu Vâlcea a cumpărat instalaţia de petrochimie de la Arpechim, crezând că a rezolvat problema. Dar noul proprietar al petrolului românesc a observat că Oltchim cam ”umblă fără bască” (vorba bancului) şi a închis în 2010 şi instalaţia de rafinare. Astfel, combinatul vâlcean s-a văzut în situaţia de a fi cumpărat degeaba partea de petrochimie.

În fine, în 2012 s-a pus problema privatizării Oltchim, moment în care combinatul a fost oprit. A urmat faza cu “cioco..ii”, “poporul”, “privatizare strategică”, “salarii restante”, “interesul naţional”, “servicii secrete”, “saci cu bani” – pe scurt: privatizarea Oltchim în regia lui Dan Diaconescu. Apoi, Dan Diaconescu a intrat în puşcărie, iar combinatul a intrat în insolvenţă.

Combinatul Oltchim a fost gândit în aşa fel încât să dea de lucru în două judeţe: Vâlcea şi Argeş. Astfel, este alimentat cu energie electrică de la hidrocentralele de pe Olt şi Lotru, precum şi de la Centrala Electro-Termică Vâlcea. Foloseşte sare de la Ocnele Mari, calcar de la Exploatarea minieră Vâlcea, cărbune de la mina Berbeşti, iar etilena şi propilena o primea de la Arpechim Piteşti, care foloseau inclusiv petrolul extras din platourile Vâlcea, Tulburea şi Argeş.

“În acest moment am repornit instalaţiile pentru propilenă, pe care o aducem pe calea ferată. Am reuşit să recuperăm piaţa pe care am pierdut-o când am oprit combinatul. Insolvenţa a salvat Oltchim. Exportăm 70% din producţie, în acest moment. Din 2015 avem un profit lunar de un milion de euro. Potenţialul este foarte mare, urmează să angajăm personal. La acest capitol însă ne confruntăm cu o problemă. Deşi salariile sunt bunicele – spre bune, personalul calificat se găseşte din ce în ce mai greu. În combinat, orice greşeală a unui operator chimist, lăcătuş-mecanic sau AMC-ist (aparate de măsură şi control  – n.r.) poate produce o catastrofă. Pentru a ajunge la tabloul de comandă al combinatului, adică pentru a putea lua decizii importante, un om are nevoie de 5 ani de formare, după şcoală. Iar şcoala de chimişti din Râmnicu Vâlcea nu mai există”, ne-a spus Victor Avram, directorul general adjunct al Oltchim.

 Pentru a sublinia potenţialul, menţionăm că acum combinatul lucrează la 30% din capacitate, doar pe propilenă, dar aduce totuşi profit!

Ca o simplă menţiune: după ce Oltchim a revenit pe profit, Comisia Europeană a deschis, recent, o investigaţie aprofundată pentru a verifica dacă anularea datoriilor de către statul român şi continuarea aprovizionării Oltchim de către întreprinderi de stat, în pofida deteriorării situaţiei financiare a acesteia, au respectat normele UE. Cu alte cuvinte, combinatul vâlcean umblă iar fără bască!

http://www.libertatea.ro/stiri/