Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
BREAKING NEWS ALER VALCEA |
/ #44088 S-au încheiat 2 luni de prestaţie Romprest. Concluzii.2015-10-14 05:56S-au încheiat 2 luni de prestaţie Romprest. Concluzii.
Conducerea Urban SA continuă să furnizeze opiniei publice noi dovezi potrivit cărora Primăria Râmnicului, ca instituţie, este “pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă”. Aşa cum Urban SA a fot obligată să investească într-o staţie de sortare a deşeurilor atunci când a intrat în operare depozitul ecologic Feţeni, şi Romprest avea obligaţia de a deţine o staţie de sortare ( sau contract cu una autorizată) pentru a putea depozita deşeurile colectate, în conformitate cu normele europene, la Feţeni.Altfel ce logică ar mai fi avut adresa din 21 mai 2009 (în acel moment primar era Mircia Gutău), prin care municipalitatea solicita Urban-ului să urgenteze achiziţionarea staţiei de sortare astfel încât sistemul de gestionare a deşeurilor în Rm. Vâlcea să nu se blocheze? Administraţia publică locală, “pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”! Faptul că Urban a respectat normele de mediu este dovedit şi de scrisoarea de mulţumire, semnată o lună mai târziu (nr. 13.047 din 23 iunie 2009), semnată de viceprimarul (pe acea vreme) Romeo Rădulescu pentru promptitudinea cu care societatea vâlceană s-a achitat de această sarcină costisitoare din punct de vedere financiar. În 2015, conform graficului de depuneri din perioada ianuarie – iulie 2015, până în luna august Urban a depus la Feţeni, în medie, 1.500 de tone de deşeuri reziduale( rezultate în urma procesului de sortare în staţia proprie, în total 10.187 tone până la 31 iulie inclusiv). Cum sunt furaţi râmnicenii, cu acordul Primăriei Rm. Vâlcea. Romprest nu reciclează, dar încasează, iar Primăria Râmnicului închide ochii! Primăria Râmnicului îşi generează singură pierderi la buget Dan Ceauşescu susţine în continuare că Romprest încasează, în prezent, de la începerea contractului, un tarif care nu reflectă costul efectiv al prestaţiei şi fraudează, deopotrivă, toţi beneficiarii din Râmnicu Vâlcea cu 130.340 lei/lună, precum şi bugetul local cu 240.000 lei/lună. Romprest încasează nejustificat 28,21 lei/tonă, adică 39.423 lei/lună de la toate firmele şi instituţiile din Râmnicu Vâlcea prin încasarea tarifului care, la capitolul cheltuieli cu depunerea deşeurilor în rampă, conţine costurile de depozitare la depozitul ecologic Feţeni de 84 lei/tonă, dar în fapt depozitează deşeurile la depozitul neconform Horezu, la un cost de 30 lei/tonă. Deşeurile sunt colectate amestecat, Primăria ştie Primăria Râmnicu Vâlcea, prin răspunsul nr. 28.389 din 18.08.2015, motivează că deşeurile reziduale colectate din Râmnic de către Romprest nu se depozitează la depozitul Feţeni pentru că, cităm: 1. Deşeurile reziduale colectate începând cu data de 1 august 2015, de către noul operator al serviciului, Asocierea SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA, nu au fost acceptate în Depozitul ecologic Feţeni de către administratorul acestuia, întrucât membrii comunităţii locale, persoane fizice si juridice, în calitate de utilizatori direcţi şi indirecţi ai serviciului de salubrizare, nu au asigurat precolectarea separată, în recipientele distinct inscripţionate, aflate în spaţiile special amenajate, a deşeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităţilor lucrative pe care le desfăşoară. Tot Primaria, prin răspunsul nr. 31770 din 16.09.2015, recunoaşte că nu există nicio dovadă că deşeurile reziduale colectate din Râmnic au fost transportate de operator la depozitul Feţeni şi au fost neacceptate la depozitare: 2.Referitor la dovada că deşeurile reziduale colectate începând cu data de 01.08.2015 de către noul operator nu au fost acceptate la Depozitul ecologic Feţeni, precizăm că nu există un document scris cu acest conţinut. Cel mai interesant este faptul că, deşi toate punctele de colectare sunt dotate cu recipiente separate pentru deşeuri biodegradabile şi pentru deşeuri reziduale. ROMPREST colectează amestecat, încărcând la grămadă în aceeaşi autospecială, în acelaşi timp, ambele fracţii. Drept dovadă, există un singur program de colectare, executat de o singură autospecială, pentru aceste puncte de colectare. Aşadar, operatorul este cel care amestecă deşeurile. În consecinţă, indiferent de calitatea precolectării deşeurilor de către utilizatori, nu se poate respecta separarea lor şi implicit transportul separat, pentru deşeuri biodegradabile la Staţia de compost Râureni şi pentru deşeuri reziduale la depozitul ecologic Feţeni, pentru că Romprest colectează amestecat deşeurile. Costuri calculate anterior fundamentării tarifelor, dovada că Romprest ştia că nu va putea respecta condiţiile De fapt, Romprest a ştiut de la bun început că nu va putea respecta condiţiile impuse prin licitaţie şi nici structura de tarif declarată câştigătoare. Drept dovadă, prezentăm fişa de fundamentare a tarifelor, depusă la licitaţia din 14 Ianuarie 2105, unde există deja calculate şi inserate costurile cu depunerea deşeurilor în rampă. • pentru tariful pe persoană: Taxe licente – 33,750.00 – 0.0309 • pentru tariful pe tonă: Taxe licente – 19,500.00 – 1.16 Dar cum puteau aceste costuri să fie calculate din moment ce contractul cu depozitul Horezu a fost încheiat pe 20 Iulie 2015, la mai mult de 6 luni de la depunerea fişelor??!! Prezentăm şi contractul Romprest – Sacomet Horezu. http://www.timpuldevalcea.net/wp-content/uploads/2015/10/3U.png
|
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
ukrainenii inapoi in tara lor !
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
11162 Creat: 2025-02-03
Educație Nutrițională în școli
1087 Creat: 2024-03-14
Petiție pentru salvarea sportului din Bacău
52 Creat: 2025-03-12
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
8631 Creat: 2025-03-05
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
30209 Creat: 2024-11-28
Plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu și a membrilor Guvernului României
1594 Creat: 2025-02-03
Alegeri libere
25624 Creat: 2024-12-06
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
8285 Creat: 2024-10-08
SA LE OFERIM TINERILOR OPORTUNITATEA DE A STUDIA LIMBILE CLASICE!
830 Creat: 2025-03-06
Cerem menținerea liniei de zbor directe Nisa-Cluj | Demande de maintien du vol direct Nice-Cluj
921 Creat: 2023-08-20
Parlamentul să înlăture DICTATURA CCR!
17 Creat: 2025-03-12
Sustinerea educatiei muzicale, a corepetitiei si a jazzului instrumental in noile Planuri Cadru liceale
2709 Creat: 2025-03-04
Anularea deciziei de constructie a bisericii din fata vilei 3 si 4 din cartierul Belvedere pe strada Ogorului in Turnisor, Sibiu.
14 Creat: 2025-03-12
Calin Georgescu Presedinte
2094 Creat: 2024-12-06
Suntem mulți! Călin Georgescu președinte!
49 Creat: 2025-03-09
Medicii veterinari sustin adoptarea OUG pentru modificarea art.37 din Legea 160/1998 in forma avizata de Comisia Europeana
1991 Creat: 2025-02-24
Hai să facem împreună o schimbare pentru parcările din Iași!
9 Creat: 2025-03-12
Calin Georgescu-Eliminarea din cursa prezidențială
419 Creat: 2025-02-18
Solicitare pentru amenajarea unei zone pietonale și a unei stații suplimentare pentru Linia Albastră pe Str. Aviator Adrian Iovan
25 Creat: 2025-03-10
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
747 Creat: 2020-11-28