Pentru apararea copiilor nostri, cazul Romeo Mosoiu

Stiti care este tristetea mea, personala? Educatia copiilor mei nu depinde numai de mine. De aceea MA INTERESEAZA ce gandesc adolescentii de azi. Daca as fi occidental, le-as spune: hai ca aveti 14 ani, no mereti ... ca sunteti mari! Daca sunt romanca, mai zabovesc putin pe educatia lor, ii mai 'bat la cap', considerand ca inca nu s-au copt destul la minte, (nici eu nu ma consider atotstiitoare), dar respectandu-le dreptul la opinie si libertatea. As accepta ca unul sau altul dintre copiii mei sa vina cu optiuni sexuale neobisnuite - nu ma privesc pe mine, dar MA DOARE indecenta. Sa predai infranarea, fie ca parinte, fie ca preot, fie ca professor, inseamna, de fapt, sa predai despre MORALITATE. Ce m-as face daca si alte idei ar aparea in mintea copiilor mei, inlocuind strabunul bun simt invatat in biserica? Ce m-as face daca vreunul dintre copii ar veni sa-mi spuna ca este deprimat si vrea sa moara, asa ca hai sa legalizam si noi eutanasierea umana la cerere, ca in Belgia? Sau ca sinuciderea nu este un pacat, asa ca hai sa ne aruncam voiosi de pe bloc? Cine doreste ca asemenea idei , care duc la extinctie, sa devina legi?