Şase dintre disponibilizaţii celui mai mare combinat chimic din România, Oltchim Râmnicu Vâlcea, dintre care o femeie cu grave probleme de sănătate, se află, de luni, în greva foamei, în faţa sediului administrativ al companiei. Motivul: neplata salariilor compensatorii, aşa cum au fost prevăzute în Ordonanţa 36/2013. Oamenii dorm sub cerul liber, îşi fac nevoile în tufiş şi, deşi Oltchim are la doi paşi un dispensar, nimeni nu le oferă asistenţă medicală, lăsând totul în grija echipajelor de la ambulanţă, care îi vizitează o dată la 12 ore. Greviştii şi susţinătorii lor au anunţat că, începând de mierc_uri, 24 iunie, un alt grup, similar numeric, va declanşa aceeaşi acţiune de protest în faţa Guvernului României; a doua în trei săptămâni. Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie 2013 şi lucrază la circa 30% din capacitate, cu 2.300 de oameni.

Temeri de grevist al foamei: „Dacă ne fac analizele şi constată că am mâncat, ne pun să le plătim, şi nu avem bani”

Nonica Subţirelu, Constantin Sărăcilă, Traian Popa, Nicoleta Tudora, Maria Cobrescu şi Constantin Stroe sunt cei şase foşti angajaţi ai combinatului care, luni, 23 iunie, au intrat în greva foamei în parcul din faţa sediului administrativ, marcat cu plăcuţa „proprietate privată”. Ei fac parte din cei circa 950 de salariaţi disponibilizaţi în baza Ordonanţei 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare. Nonica Subţirelu este foarte bolnavă: „Nu mă întrebaţi ce am, mai bine întrebaţi-mă ce nu am. N-am nimic bun, rinichiul drept funcţionează la 40%, am un anevrism acolo, care trebuie operat de urgenţă, şi pe 24 septembrie sunt programată la operaţie. Mă opresc aici, pentru că lista e prea lungă”. Maria Cobrescu este cardiacă: „Iau tratament pentru inimă. Dacă nu îl iau, e de rău!”. Onoarea de grevist al foamei, dar şi teama de a da nişte bani pe care nu îi au, îi ţine pe cei şase departe de tentaţia de a gusta altceva, în afară de ceai şi apă: „Dacă mâncăm, o să se creadă că facem teatru aici şi nu e cazul. Dacă ne fac analizele şi se constată că am mâncat, ne pun să le plătim şi nu avem cu ce!”.

„Ce ni s-a dat până acum reprezintă 1% din valoarea pe care o avem de recuperat”

Majoritatea celor aflaţi în greva foamei a recuperat, conform spuselor lor, în jur de 50.000 lei (5.000 milioane lei vechi), salarii compensatorii, bani pe care, de trei luni, îi primesc eşalonat şi în sume prea mici pentru nevoile lor. „De trei luni, au început să ne dea salariile compensatorii eşalonat, adică, în primele două luni, câte 500 lei, iar în această lună, 1.000 lei. Majoritatea celor aflaţi aici avem de primit circa 50.000 lei. Ceea ce ni s-a dat până acum reprezintă 1% din valoarea pe care o avem de recuperat. Mulţi au peste 45-50 de ani, nu îi mai angajează nimeni. Încercăm, până la vârsta pensionării, să ne plătim dările pentru continuitatea în muncă, însă cu 1.000 lei pe lună, nu putem să şi plătim, să şi trăim.”

În toamnă ar putea fi daţi afară alte câteva sute de oameni. De unde bani şi pentru ei?

Oamenii au şi alte temeri: „Trebuia să ne primim salariile compensatorii la momentul disponibilizării, deci, în 2013. Eşalonarea care ni se aplică acum nu este stip_ulată în nicio lege. Dimpotrivă, şi Ordonanţa 36 şi Codul muncii fac trimitere către contractul colectiv de muncă, potrivit căruia noi trebuia să primim aceşti bani la disponibilizare, nu eşalonat”, susţin greviştii. În plus, afirmă ei, eşalonarea plăţilor compensatorii depăşeşte perioada aprobată a planului de reorganizare a companiei, prin urmare, nu au nicio garanţie că, după expirarea acestei perioade, li se va mai asigura diferenţa de bani: „Ar fi necesare cel puţin 51 de luni, fără să se întâmple nicio sincopă, pentru a ni se achita întreaga sumă. Or, reorganizarea este aprobată pe 36 de luni. Deci, se depăşeşte foarte mult perioada pe care firma de insolvenţă o are la dispoziţie să redreseze societatea.”

Perspectiva unor noi concedieri, în luna septembrie, le măreşte temerile: „Nu putem avea certitudinea că aceste plăţi, chiar şi eşalonate, se pot materializa lună de lună, având în vedere că, de la 1 septembrie, vor mai pleca între 500 şi 700 de oameni din Oltchim. Ei nu mai beneficiază de Ordonanţa 36, de care am beneficiat noi timp de doi ani, cu şomaj şi venit de completare. Ei beneficiază de şomaj, 9 luni-12 luni, plus plăţi compensatorii, De unde? Dacă Oltchim nu are bani să ne dea nouă, lor de unde le dă?”

Despre discuţiile cu ministrul Economiei – „un brăilean şmecher”

Ion Drăghici tocmai s-a întors de la Bucu_reşti, unde, alături de alţi disponibilizaţi, a făcut greva foamei în faţa Guvernului la începutul acestei luni. În zadar, spune! Însă asta nu i-a desc_urajat, aşa că pleacă din nou: „Grupul de şase rămâne aici, la Oltchim, urmând să se mărească puţin, iar un alt grup, tot de circa şase oameni va pleca mâine (nr. mierc_uri, 24 iunie) la Buc_ureşti şi va încerca să facă greva foamei la guvern. Eu am mai fost şi nu au făcut nimic altceva decât să mă înrăiască. La guvern, ne-a primit un consilier care nici nu ştia despre ce este vorba. Am refuzat dialogul cu el, pentru că am constatat că nu este de competenţa lui. Apoi, a venit cineva care ne-a anunţat că trebuie să mergem la Ministerul economiei, la ministrul Mihai Tudose, care ne-a primit în stilul lui caracteristic de brăilean şmecher. Ne-a vorbit despre o hotărâre de guvern care este de şase luni în lucru, potrivit căreia statul va prelua creanţele către noi, ne dă banii, apoi îi recuperează la cesiune de creanţă. În timpul discuţiilor, a ieşit să vorbească cu premierul, s-a întors, ne-a spus că a vorbit şi că a primit asigurări că acea hotărâtre va pleca imediat la semnat. Aşa cum dec_urg lucrurile, eu sunt sigur că nu a plecat nimic la semnat”, susţine Ion Drăghici.

Politica uşilor închise

Instinctul de autoconservare funcţionează perfect în cazul celor care au rămas angajaţi ai combinatului. Pentru greviştii „contra”, nimeni din cei de dinăuntru nu le întinde celor şase o mână de ajutor, politica uşilor închise fiind aplicată cu multă consecvenţă. „Grup social nu avem, mergem să ne facem nevoile în tufuşuri. Pleacă femeile pe partea cealaltă, noi pe partea asta, nu avem toaletă, nu avem nimic, în afară de asistenţa medicală, venită din oraş la 12 ore. Despre un cort, aşa cum ar fi normal să avem, ce să mai vorbim! Oltchimul are un astfel de cort, dar nu ni-l dă. Combinatul are şi cadre medicale, are laborator, nimeni nu trece pe lângă noi, măcar. Am rămas ai nimănui!”