Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Este cel mai uşor să dai oamenii afară, să tai, să vinzi trei instalaţii de la Oltchim (dorinţa din­tot­deauna a PCC) şi să bifezi acţiunea „insolvenţă Oltchim“ - finalizată.

Scrisoarea deschisă a salariaților ARPECHIM: “S-au năpustit ca ulii asupra instalațiilor”

http://www.gherilaurbana.ro/index.php/actualitate

Disperați că rafinăria va ajunge la tăiat și că petrochimia, conform planului de reorganizare al administratorilor judiciari ar putea avea aceeași soartă, angajații de la Arpechim au lansat, prin intermediul unei scrisori deschise, un strigăt de ajutor către premierul Victor Ponta și ministrul Economiei, Mihai Tudose. Mai mult decât atât, angajații au venit și cu propuneri de redresare. Secția de petrochimie a fost preluată de Oltchim, în speranța că va ajuta la privatizare însă, după ce se ajunsese la un stadiu avansat al negocierilor în mandatul lui Andrei Gerea cu posibili investitori chinezi, ulterior discuțiile au intrat în impas. Puțini știu însă că în sertarele de la ministerul Economiei stau “pierdute” prin rafturi oferte clare de cumpărare pe care atât chinezii cât și azerii de la Socar le-au făcut, dar statul mai mult a pus piedici decât să găsească soluții. Chinezii doreau să intre pe piața din Europa, în special pe partea de nord, cu un nou soriment de antigel care rezista la temperature de  minus 60 grade și care ar fi trebuit să fie produs la Arpechim. Deși negocierile ajunseseră într-un punct în care deja se vorbea despre sume și termini de preluare, odată cu schimbările din ministere, pe fondul instabilității politice, chinezii, ca și azerii, au fost lăsați cu ochii în soare.

 # Am fost buc_uroși, dar nu mai suntem
Iată, mai jos scrisoarea deschisă a salariațiilor de la Arpechim:

"După ce PETROM - OMV a luat decizia de a închide Petrochimia de la Piteşti, în anul 2010, ne-am buc_urat când am fost preluaţi de către Oltchim, crezând că exis­tă interes în revitalizarea petrochimiei româneş­ti, după ce OMV-ul a deci­mat tot ceea ce a însemnat marea companie de stat - PETROM.
Am fost, repetăm, buc_uroşi de preluarea de către OLTCHIM, pentru că speram că petrochimia nu va muri, că, în sfârşit, atenţia se concentra asupra industriei româneşti. Nu poate înţelege decât o persoană care şi-a investit tinereţea şi jumătate din viaţă în a­ceste instalaţii ce ar fi însemnat să vezi, din nou, „facla arzând“, să auzi, din nou, instalaţiile funcţionând. După  2 ani de speranţe, la Oltchim (în care s-a muncit, din greu, la revizia Petrochimiei), am primit încă o lovitură de la OMV - PETROM (la care şi statul ro­mân este acţionar!), prin închiderea Ra­finăriei Arpechim, cea care trebuia să asigure baza de materii pri­me pentru Petrochimie şi implicit pentru Oltchim. De aici a început declinul şi, în anul 2013, am fost, din nou, decimaţi. S-a făcut restructurare, prin reducerea cu 80% a personalului de la Petrochimie, personal care, în prezent, a ieşit din şomaj şi nu este încadrat în muncă (nici 5% din cei disponibilizaţi nu au reuşit să se angajeze).

# “S-au năpustit ca ulii asupra instalațiilor”
Însă nu s-a interesat nimeni de Petrochimie. S-au năpustit că ulii asupra acestor instalaţii, au tăiat şi au vândut tot ce s-a putut, iar noi priveam neputincioşi.
Rânduri-rânduri de guver­ne şi partide politice ne-au promis „redresarea“. Trăim, de 5 ani, cu spe­ranţe. Am crezut că va avea nevoie cineva de NOI. Suntem educaţi, suntem profesionişti, suntem buni de muncă, suntem învăţaţi să lucrăm în condiţii de stres, suntem capabili, nu suntem superficiali. Avem teanc_uri de diplome, care ne-au îmbo­gă­ţit cunoştinţele pe care le-am fi putut pune în slujba Oltchim şi a noii petrochimii. Nimeni nu ne-a remarcat, nimeni nu ne-a recunoscut ca PROFESIONIŞTI, nimeni nu are ne­voie de aceşti specialişti pe care, cu siguranţă, nu-i va mai pregăti nimeni, aşa cum suntem noi pre­gătiţi. Suntem generaţia care mai putem oferi foarte multe. Nu v-am văzut interesaţi de latura umană şi profesională a Oltchim şi a Petrochimiei.

# Nu ne mai putem găsi de lucru
Cu pregătirea pe care o avem, în ţară noastră nu ne mai putem găsi de lucru. Femeile, în cel mai fericit caz, vor avea grijă de bătrânii străinilor, iar bărbaţii se vor du­ce, dacă au noroc, să lucreze pes­te mări şi ţări, pentru că în România nu mai există industrie chimică şi petrochimică a statului român (este un moment prielnic pentru ca, în al 12-lea ceas, guvernanţii să considere că ne-ar trebui şi nouă, românilor, o rafinărie a noastră, mai ales că OMV-ul revine asupra deciziei şi îşi arată diponibilitatea de a vinde Rafinăria către Oltchim). Din păcate, aşa cum şi-au manifestat atât guvernele, cât şi toţi cei capabili să decidă interesul faţă de Piteşti şi Vâlcea, se pare că viitorul petrochimiei noastre va fi la coşul de gunoi al istoriei (ca şi RAFO Oneşti), după ce se vor vinde „fiarele“ (pentru noi, aces­te „fiare“ au fost viaţa noas­tră, sursă de hrană a copiilor noştri), care vor mai aduce nişte bani în buzunarele câtorva.
A fost elaborat „Planul de reorganizare“. CIFRE. Atât suntem noi… cifre. Nu am citit despre o strategie: de unde se aduce materia primă, ce investiţii se vor face pentru a putea porni instalaţiile Oxo-Alcooli şi, ulterior, AF-DOF. Planul de reorganizare este o prezentare (istoric + bilanţ contabil), iar reorganizarea este bazată pe ipoteze şi scenarii.
Nu s-a luat în calcul posibilitatea repornirii Petrochimiei, care poate asi­gu­ra materia primă pentru instalaţiile Propenoxid şi OXO, de pe platforma de la Vâlcea, la un preţ scăzut! Din păcate, conductele spe­cial prevăzute, pe o lungi­me de 82 km, pentru a a­provi­ziona Oltchimul cu etilenă şi propilenă vor a­junge tot la fier vechi sau vor fi mâncate de rugină, în pământul în care sunt îngropate (atât la propriu, cât şi la figurat).

# Scenariile de funcționare
Într-adevăr, este nevoie de investiţii pentru repornire, dar, a­poi, situaţia contabilă va arata pe PLUS la categoria „Profit/Pierdere din exploatare“. Şi nu numai că s-ar pune pe picioare două industrii din două judeţe care depind de ele, dar v-aţi putea mândri cu creştere economică, cu angajări, cu creare de noi şi noi loc_uri de muncă.
Concluzia planului este una singură: „reducerea costurilor fixe, […], cu scopul obţinerii unei eficiențe operaţionale suplimentare de cel puţin 450 mii euro lunar“. Am înţeles, cu toţii, că este vorba despre disponibilizări, cu toate că managementul costurilor fixe presupune multe alte modalităţi de reducere a acestora. (Vă putem ajuta: înainte de a disponibiliza, OMV-ul a eficientizat activitatea din Rafinărie şi Petro­chimie, prin externalizarea activităţilor care nu aveau legătură cu domeniul de activitate al OMV - PETROM). De asemenea, printr-un calcul simplu, se poate vedea că reducerea de personal nici nu va ajuta foarte mult. Se vede clar, din ambele scenarii de funcţionare, că diferenţa dintre venituri şi cheltuie­lile de producţie conduce la o pierdere din exploatare de ~ 20 mil. euro/an. (450 mii euro/luna x 12 luni = 5,4 mil euro). Ce s-a obţinut? Tot pe pierdere se va mer­ge. Trebuie intervenit la costuri de materii prime, la costuri de utilităţi, la consumuri specifice - nu cere nimeni unor jurişti să ştie acest lucru, dar sunt persoane abilitate, care ar fi putut fi consultate.

# Ce obține Guvernul
Am înţeles şi noi, studiind Pla­nul de reorganizare şi ni s-a transmis şi direct, în data de 17.02.2015, la întâlnirea cu reprezentanţii administratorilor judiciari, că se doreşte reducere de personal. Este cea mai sim­plă cale pentru obţinerea de „fals profit“.
Ce obţine Guvernul României din acest Plan de reorganizare? Încă 1.200 - 1.300 de şomeri (600 lei x 15 luni), alte costuri sociale şi altceva?... NIMIC!

Mesajul reprezentanţilor administratorilor judiciari a fost următorul:
„Se fac disponibilizări, dar nu pe care naturală, pentru că nu este „echitabil“ să fie trimis acasă un om care a muncit 30 de ani“ (???!!!).
Criteriile de disponibilizare trebuie să fie cele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare, valabil până la 31.12.2016, criterii prezentate la art. 43, alin. 2.: „La aplicarea reducerii de personal, după ocuparea posturilor vacante, se va avea în vedere competenţa profesională şi va afecta în ordine:
- Persoanele care au firme private;
- Salariaţii care au cel puţin 2 abateri (sancţiuni) disciplinare în ultimele 12 luni;
- Salariaţii care cumulează pensia cu salariul;
- Salariaţii care cumulează două sau mai multe funcţii în societăţi comerciale diferite;
- Persoana care îndeplineşte condiţiile de pensionare la cerere, conform reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
- Dacă măsură afectează doi soţi care lucrează în societate, se desface contractul soţului care are venitul cel mai mic;
- Măsură să afecteze, mai întâi, persoanele care nu au copii sau alte persoane în întreţinere;
- Măsura să afecteze, în ultimul rând, salariaţii care au în îngrijire copii sau alte persoane în întreţinere şi sunt unici întreținători de familie“.

# Despre pensionari și salarii
De ce nu este echitabil să plece pensionarii acasă? Pentru că sunt în cea mai fericită situaţie în care poate fi cineva în România de astăzi, aceea de a-şi dori să aibă vârsta de pensionare, pentru a avea un venit sigur, lunar? De ce vi se pare că ar fi echitabil ca ei să lucreze, în continuare, iar noi, care mai avem 10 - 15 - 20 de ani până la pensie, într-o ţară în care ştiţi foarte bine care este situaţia loc_urilor de muncă, nu vom mai avea unde să ne angajăm şi cu ce să ne creştem copiii?
Un calcul simplu arată că la un număr de cca 500 de pensionabili, la un salariu mediu brut (inclusiv cheltuielile societăţii), de cca 4.000 RON/lună, ar fi o economie la fondul de salarii de cca 500.000 EUR/LUNĂ.
O altă economie ar fi la plata salariilor compensatorii. Celor 500 de pensionabili li s-ar da doar trei salarii conform CCM. Deci, cca 1.000.000 EUR. Restul de 8 milioane de EUR prevăzuţi pentru plata noilor disponibilizaţi ar putea fi folosiţi în creşterea producţiei.
De ce să nu-şi vadă, sănătoşi, de pensie, cei care o merită, iar tinerii, care mai au mulţi ani până la pensie, să nu aibă unde să se angajeze, pentru că unii se cred de neînlocuit?
Este echitabil că nimănui, în ţara asta, să nu-i mai pese de oamenii săi? Este echitabil să nu mai aibă nimeni nevoie de oameni pregătiţi!!!
Este echitabil să le spunem copiilor noştri, peste câteva luni, că nu mai avem loc de muncă şi că nici nu ne mai angajează nimeni?
Nu este echitabil să lăsaţi oamenii pe drumuri! Nu este echitabil să nu găseşti, în doi ani, nici o soluţie viabilă, de redresare.
Părerea noastră este că nu se vrea. Ar fi dureros să ajungem la concluzia că nu se ştie.
Este păcat de personalul de 40 - 50 de ani, pe care îl aveţi, gata pregătit.
Este cel mai uşor să dai oamenii afară, să tai, să vinzi trei instalaţii de la Oltchim (dorinţa din­tot­deauna a PCC) şi să bifezi acţiunea „insolvenţă Oltchim“ - finalizată.
Succesul va fi doar financiar, pentru un grup restrâns de persoane. Dar ce veţi lasa în urmă?
Poate vă mai gîndiţi! Poate vă implicaţi, în ceasul al 12-lea! Soluţii există! Mai este nevoie de dorinţă! Dorinţa de a face ceva pen­­tru oamenii acestei ţări, pentru industria acestei ţări (ce a mai rămas din ea)! Ne-am pus speranţa în guverne, în oamenii politici, în miniştri! Am crezut că su­feră cineva, aşa cum sufeream noi cînd OMV-ul tăia instalaţiile, dar se pare că, aşa cum spuneam, nu poate înţelege decât o persoană care şi-a investit tinereţea şi jumătate din viaţă în aceste instalaţii ce ar însemna să vezi, din nou, „facla arzând“, să auzi, din nou, instalaţiile funcţionând". 

(Marian Mihai)