Va putea CET Govora să evite un război cu mass-media?

Scris vineri, martie 6th, 2015
http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=12796

În aceste zile în judeţul Vâlcea există o stare de tensiune care are doi protagonişti – presa locală şi CET Govora. Cele două entităţi sunt faţă în faţă, există o linişte de dinaintea furtunii, pe care nimeni nu o defineşte, deşi toată lumea o cunoaşte foarte bine.

Pe scurt, povestea stă cam aşa, în judeţul Vâlcea au existat doi agenţi economic de stat, Oltchim şi CET Govora, itemuri care au asigurat sub o formă sau alta atât continuitatea presei vâlcene dar şi divesrificarea, a se înţelege dimensionarea ei de multe ori prin mediocrizarea şi slăbirii esenţei. În urmă cu 10 ani, doar cine nu dorea nu-şi făcea un ziar. Cu două contracte babane de la cele două entităţi economice aveai un buget care îţi permitea să te scoli la ora 9 iar la ora 14-15 să termini activitatea de „jurnalist”. Adică frecai menta pe la o conferinţă de presă, dacă era, mai mergeai pe la o insitituţie, mai luai un comunicat de presă banal de la poliţie, pompieri, şomaj şi cam gata. Ajungeai acasă scoteai ca grefierul de pe bandă şi făceai un ziar, pe care de multe ori nu-l citea nici dracu. Cele două entităţi economice de stat garantau liniştea zilei de mâine, şi dacă pe lângă asta mai împuşcai un contract cu primăria de municipiu şi niscai bani la negru, ohoo, era splendoare în iarbă. Plus că mai apelai la câţiva oameni influenţi de afaceri (ei sau ea) din zonă, care cochetau cu politica şi aveau nevoie de o „strâmbă” două. Apropos, vorbim asta într-un oraş, în care potrivit ITM avem înregistraţi 88 de ziarişti, dar în realitate numărul celor care ştiu să ţină un pix în mână nu sare de 10. Deci antitalent pe bandă rulantă.

Oltchim-ul s-a dus dracului, după cum se ştie şi a rămas CET-ul, ca sursă principală de alimentare a bugetului presei locale. Nu e nimic grav aici, grav este că CET-ul a alimentat la grămadă toată presa, inclusiv şi acea aşa zisă presă şi a contribuit involuntar la stimularea mediocrităţii, a calităţii îndoielnice de editare, ce a provocat aşa cum am spus aparţia restului de 78 de ziarişti din Vâlcea, scăzându-i pe cei 10 de care vorbeam.

CET-ul se află astăzi în situaţia de a alege. Cam târziu, pentru că acest lucru îl putea face pe parcursul ultimilor ani şi tocmai de aceea agentul economic se află în faţa unui butoi cu pulbere. Pentru că este extrem de greu să discerni, atunci când bugetul de publicitate s-a redus drastic, care este presă şi care este pseudopresă? Pentru că dacă greşeşte şi omite exact instituţia de presă de calitate, în cinci secunde are un duşman şi implicit un război.

Ca o paranteză, în urmă cu 5 ani, cred, fostul prefect Petre Ungureanu avusese o idee genială, din păcate nu a putut să o pună în practică pentru că a atins exact corzile sensibile ale celor 78 de „jurnalişti”. Ungureanu propusese ca jurnaliştii acreditaţi la prefectură să aducă un CV şi evident o mapă personală, ca omul să ştie cu cine are de a face. Pentru că una este să ai un dialog cu un om cu studii superioare, cu cel puţin 1000 de cărţi citite, care să aibă habar de istorie, geografie, sociologie, să aibă talent în condei şi alta este să sta de vorbă cu „croitorese” sau „barmani” sub acoperire, în meseria de ziarist. Idee genială dar care a fost imediat contestată de…presă.

De această dată, Mihai Bălan este pus exact într-o situaţie similară. Pentru a-şi promova proiectele economice şi pentru a face înţeles poate procesul de realizarea a unui complex energetic (despre care recunosc, eu sunt ezitant), mă gândesc că directorul general are nevoie de ziariştii pe care şi-i dorea mai sus, Ungureanu.

Grea dilemă pentru Mihai Bălan, pus faţă în faţă cu o presă care şi.a progonozat un buget pe acest an şi care aşteaptă un răspuns. Paradoxul face, ca în urma acestei ecuaţii, Bălan involuntar să realizeze un mare proces, asanarea mediei vâlcene prin impunerea unor criterii profunde pentru a fi transmis mesajul. Un lucru este bun, de această dată, contractele de publicitate nu mai trec ca anii trecuţi prin clădirea Consiliului Judeţean, sper asta, că Gheroghe Păsat sau şefii lui politici nu au moştenit de la Ion Cîlea, această cutumă.  Rămâne de văzut dacă pe Mihai Bălan îl interesează pupăturile în cur, şantajul, ordinele politice sau mapa personală a mass-mediei care poate deveni un partener economic – publicitar.

Şi mai e un aspect, deloc de neglijat, şi asta strict pentru presa locală, dezvoltarea capitalismului, ce-i drept cam târziu pentru judeţul Vâlcea, dar bine că este, apariţia multinaţionalelor va veni ca un mare ajutor pentru bugetele de presă. Numai că aici, va prima fx calitatea scrisului, qvasi-independenţa jurnalistului, textul bun, inteligenţa şi tot ce am spus mai sus.  Pentru că un ziar bun, citibil din scoarţă în scoarţă va atrage în viitorul apropiat un buget mai mare din privat, decât cei pe care îl asigură azi statul.

Mihai IONESCU