Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
BREAKING NEWS OLTCHIM: |
/ #34582 Disponibilizaţii de la Oltchim se pregătesc să facă greva foamei în faţa Guvernului2015-02-25 13:08Disponibilizaţii de la Oltchim se pregătesc să facă greva foamei în faţa GuvernuluiAproximativ 1300 de angajaţi ai combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea vor deveni şomeri în primăvara şi vara acestui an. Mai nou, listele cu noii disponibilizaţi se fac prin şantaj, cu cei care refuză să semneze planul de reorganizare al administratorului judiciar, un plan prost făcut, după cum spuneau chiar administratorii combinatului. Astfel, suma alocată pentru salariile compensatorii va ajunge la 17 milioane de euro, dacă administratorul Gheorghe Piperea şi Guvernul îşi vor respecta promisiunea, deocamdată nu au făcut nimic în acest sens. Disperaţi că în luna aprilie le va expira şomajul, disponibilizaţii primei serii s-au hotărât să facă greva foamei în faţa Guvernului şi a Ministerului Economiei. Angajaţii Oltchim au aflat săptămâna trecută, după depunerea planului de reorganizare al societăţii de către administratorul judiciar, că 1300 dintre ei urmează să fie daţi afară imediat după semnarea lui. Punerea în aplicare a respectivului plan are o hibă, nu poate fi aplicat decât dacă este semnat şi de celălalt partener…de către angajaţi. Şi aşa a început teroarea în Oltchim. O parte dintre sindicalişti încearcă să-i convingă pe angajaţi să semneze pentru că au semnat şi disponibilizaţii, conducerea încearcă să-i ,,convingă” sub ameninţarea concedierilor disciplinare, adică fără respectarea contractului colectiv de muncă, nefuncţional dealtfel. RCS, primul la recuperarea datoriilor… disponibilizaţii, la coada listei
După doi ani de aşteptare, disponibilizaţii de la Oltchim au ajuns la capătul răbdării, unii au murit de cancer, alţii au ajuns să fie executaţi silit de bănci, alţii au decis să bată la poarta Tribunalului de la Haga, dacă statul român le va încălca în continuare drepturile prevăzute de legislaţia şi Constituţia României. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Excluderea din Parlamentul European al d-nei Diana Iovanovici-Șoșoacă
65 Creat: 2025-01-29
Stop Eutanasiere câini capturati Techirghiol
63 Creat: 2025-01-29
Petiție pentru Salvarea Secției de Badminton a CSM Timișoara
920 Creat: 2025-01-27
Soluționarea problemei gunoiului și a deșeurilor abandonate în satul Buciumeni, oraș Budești, jud. Călărași.
44 Creat: 2025-01-28
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
28836 Creat: 2024-11-28
Solicitarile medicilor privind modificarea legii cabinetului medical prin OUG
527 Creat: 2025-01-24
Bucovina Are Nevoie de Părintele Nectarie – Petiție pentru Rămânerea Sa la Sihăstria Putnei, Nu pentru Plecarea în Republica Moldova
1366 Creat: 2025-01-22
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18098 Creat: 2023-10-23
Alegeri libere
24286 Creat: 2024-12-06
Sosoaca nu ne reprezintă în parlamentul european pe noi semnatarii acestei petiții
186 Creat: 2024-06-16
Termenele procedurale suspendate de drept în perioada 24 decembrie - 8 ianuarie în procesele civile care nu sunt declarate de lege ca fiind urgente
165 Creat: 2025-01-26
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
35395 Creat: 2024-12-07
DEMISIA DIANEI SOSOACA
90 Creat: 2023-11-21
Eliminarea pistei de biciclete din Vatra Dornei
11 Creat: 2025-01-29
Contestație deciziei CCR la data 06.12.2024
4468 Creat: 2024-12-06
CEREM DESFIINȚAREA CCR
21987 Creat: 2020-03-02
Solicitam in mod expres demararea unei anchete a CNA si a dezinformărilor și practicilor discriminatorii ale posturilor de televiziune menționate
9 Creat: 2025-01-29
Petitie impotriva TAXEI PENTRU ILUMINAT PUBLIC IN FOCSANI
1245 Creat: 2025-01-10
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4837 Creat: 2023-03-14
PETIȚIE pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor Internatului și Sălii de festivități,din cadrul Colegiului Național Mihai Viteazul Sfântu Gheorghe
8 Creat: 2025-01-29