Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #34469 OLTCHIM PIERDE DEFINITIV OCAZIA DE A FUNCTIONA INTEGRAT CU RAFINARIA ARPECHIM PITESTI

2015-02-23 08:36

#34468: - OLTCHIM PIERDE DEFINITIV OCAZIA DE A FUNCTIONA INTEGRAT CU RAFINARIA ARPECHIM PITESTI 

 OLTCHIM PIERDE DEFINITIV OCAZIA DE A FUNCTIONA INTEGRAT CU RAFINARIA ARPECHIM PITESTI

 Data publicarii: 22-02-15

Capcana întinsă de administratorii judiciari salariaţilor şi disponibilizaţilor

Miercuri, 18 februarie, a avut loc la Prefectura Vâlcea prima întrunire a Comisiei de Dialog Social, pe tema disponibilizaţilor de la Oltchim. Deşi ar fi trebuit să aibă loc până în data de 15 februarie, nu este singura prevedere încălcată din protocolul semnat de reprezentanţii disponibilizaţilor cu cei ai administratorilor societăţii. La fel s-a întâmplat şi cu întâlnirea cu ministrul Economiei, care, până acum, nu a mai avut loc. Marii absenţi de la întâlnirea Comisiei au fost administratorii Oltchim şi parlamentarii vâlceni. Prefectura nu i-a ajutat, ca de obicei, pe disponibilizaţi, decât printr-un memoriu care va fi transmis la Guvern. Disponibilizaţii au cerut ca planul de reorganizare a combinatului să nu fie aprobat în varianta propusă de administratorii judiciari, pe care sindicaliştii îi bănuiesc că intenţionează să falimenteze combinatul vâlcean şi să trimită acasă, lunile viitoare, mii de salariaţi. Participanţii la şedinţa de Dialog Social s-au plâns inclusiv de capcanele întinse de administratori salariaţilor şi disponibilizaţilor, pentru a se aproba planul de reorganizare şi au solicitat, de asemenea, negocierea cu investitorii interesaţi de combinatul vâlcean, precum şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de situaţia de pe platforma chimică.

„Trebuie să propunem ministerelor ca banii să vină de la buget”

Liderul SLO, Mihai Diculoiu, a explicat punctul de vedere al disponibilizaţilor: „De doi ani, de când societatea a intrat în insolvenţă, instituţiile statului din Vâlcea au fost adormite, iar doi avocaţi, în persoana domnilor Gheorghe Piperea şi Nicolae Bălan, şi-au bătut joc de Oltchim, de salariaţi şi de tot judeţul. În discuţiile pe care le-am purtat, am solicitat să se facă o anchetă prin care să se stabilească cine este vinovat pentru situaţia celor peste 900 de persoane, cărora li s-au impus salarii compensatorii sub formă de creanţe. Protocolul semnat de locotenenţii domnului Piperea prevedea parcurgerea a trei etape de dialog social, în perioada 19 ianuarie – 15 februarie. Am depăşit acest interval. Nu înţeleg de ce Ministerul Economiei n-a dat un răspuns, iar premierul tace. Urmează Adunarea Creditorilor, şi nu se ştie dacă cele 8,6 milioane de euro, reprezentând salariile compensatorii li se vor da, după aceşti 3 ani de reorganizare. Nu trebuie să ai prea multă minte să-ţi dai seama că se vor mai disponibiliza încă 1.000 de salariaţi. Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii au semnat un protocol în care s-au angajat că vor găsi soluţii pentru Oltchim, dar, prin planul de reorganizare, au dovedit că nu au soluţii pentru plata salariilor compensatorii. Trebuie să propunem ministerelor ca banii să vină de la buget.”, a solicitat liderul de sindicat Mihai Diculoiu.