Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #31369 OLTCHIM, SUB SPECTRUL FALIMENTULUI2014-12-22 15:32http://www.impactreal.ro/2014122118277/Oltchim-sub-spectrul-falimentului.html OLTCHIM, SUB SPECTRUL FALIMENTULUI Sindicaliştii de la Oltchim solicită intervenţia premierului Victor Ponta şi a preşedintelui ales, Klaus Iohannis, în cazul Oltchim, altfel, în luna aprilie a anului viitor, combinatul vâlcean va intra în faliment. "Era un eşec previzibil procesul de privatizare, cei care s-au ocupat de procesul de privatizare nu au făcut-o în mod profesionist, de aceea s-a ajuns aici. Nu s-a prezentat în acest plan istoria combinatului, importanţa lui în prezent, perspectivele de dezvoltare. Normal că cei care ar fi fost interesaţi de combinat nu au mai depus nicio ofertă. În acest caz, trebuie ca atât autorităţile locale, cât şi partidele politice să se implice pentru a solicita guvernului o strategie", a declarat luni pentru AGERPRES liderul sindicatului liber Oltchim, Mihai Diculoiu, potrivit Agerpres. El susţine că este necesară o implicare a prim-ministrului şi a preşedintelui ales pentru redresarea combinatului. |
|
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem oficial retragerea definitva a licenței de funcționare a postului de televiziune Antene 3 CNN
3235 Creat: 2024-11-27
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
2638 Creat: 2024-11-28
PEDAGOGII SOLIDARI
832 Creat: 2024-11-23
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
8035 Creat: 2024-10-08
Închiderea postului Antena 3
222 Creat: 2024-11-28
Suplimentare locuri rezidențiat Farmacie și Medicină Dentară 2024
2385 Creat: 2024-11-18
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17496 Creat: 2023-10-23
Scădere prag minim de promovare a examenului de rezidențiat de la 60% la 59%
176 Creat: 2024-11-21
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2716 Creat: 2024-01-29
Petiție privind atragerea la răspundere în conformitate cu legislația Republicii Moldova a persoanei cu pseudonimul de pe Tiktok ”Ahuevshîi”- în rusă, la moment- ”PERSONALITATEA”
86 Creat: 2024-11-23
Organizarea sesiunii speciale a examenului de rezidentiat in mai 2025
77 Creat: 2024-11-22
Petitia Anti Georgescu
75 Creat: 2024-11-26
Declarare nulitatii acordului cu Ucraina, neutralitate, pace
13271 Creat: 2024-07-22
Interzicem TIK TOK in Romania
287 Creat: 2023-03-17
Recunoașterea pașaportului ca echivalent juridic al cărții de identitate în România
53 Creat: 2024-11-25
Suplimentare locuri Medicina de Familie - Rezidentiat Medicină 2024
54 Creat: 2024-11-21
Dreptate pentru Diana Iovanovici Șoșoacă
8775 Creat: 2024-10-07
Refacerea referendumului pentru redefinirea familiei
179 Creat: 2024-11-15
Fluidizarea traficului în zona Baciu-Cluj-Napoca prin introducerea de autobuze școlare
460 Creat: 2024-10-18
STOP! Reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridorul: cartier Tudor Vladimirescu – cartier 22 Decembrie 1989
95 Creat: 2024-11-19