Votati pentru mentinerea religiei in scoli

Pedagogii laici spun că există o predispoziţie în om de a răspândi şi de a dărui zestrea înţelepciunii şi învăţăturii sale spirituale, dincolo de timp şi spaţiu, prin educaţie. Aceasta face ca omenirea să dureze şi să dăinuie. Educaţia este una din cele mai nobile si mai complexe activităţi umane. Darul învăţării altuia este deosebit de preţuit de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, modelul desăvârşit al Învăţătorului în Tradiţia creştina, potrivit spuselor Sale : „Cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5,19).
Din perspectiva creştină, educaţia şi formarea personalităţii sunt considerate preocupări de mare şi aleasă preţuire pentru om.
După Revoluţia din Decembrie 1989, s-a realizat un lucru minunat odată cu introducerea Religiei ca materie de învăţământ în şcoală şi situarea orei în trunchiul comun al disciplinelor ce se predau în şcoala primară, gimnaziu şi liceu. Ea constituie una dintre problemele de substanţă ale societăţii în general şi a politicii educaţionale în particular.
Una din marile provocări pentru lumea contemporană şi, în particular, pentru câmpul educaţiei, o constituie problematica religiei şi a educaţiei religioase. Simpla rostire a cuvintelor poate să vibreze cele mai fine resorturi interioare ale omului şi, totodată, să constituie un îndemn la căutare şi dialog, în primul rând cu propria conştiinţă. Graţie acestui tip de dialog, omul ajunge la descoperirea sau regăsirea propriului eu interior, a propriei trăiri afective.
Religia reprezintă legătura liberă, conştientă şi personală a omului cu Dumnezeu, fundamentată pe iubire şi libertate şi manifestată prin diferite forme de cinstire a lui Dumnezeu, în mod particular sau public: rugăciunea rostită sau cântată, aducerea de daruri, participarea la slujbe şi ceremonii religioase, practicarea virtuţilor.
Pentru om, existenţa religiei este dependentă de problema existenţei lui Dumnezeu, ale Cărui însuşiri – iubirea, infinitatea, atotputernicia, etc. - nu au semnificaţie dacă sunt înţelese pur intelectual, ca simple noţiuni, ci trebuie exprimate printr-o trăire personală, din care nu poate să lipsească cunoaşterea Lui .
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi cu scopul de a se face Învăţător al oamenilor, înălţând chipul învăţătorului până la ultima treaptă a desăvârşirii, prin îngemănarea cuvântului cu dragostea care formează, deci care educă.
Educaţia religioasă este acţiunea specific umană pe care educatorul o desfăşoară pentru dezvoltarea religiozităţii elevului, pe baza unor principii şi cu ajutorul unor metode şi mijloace specifice. Educaţia religioasă se fundamentează pe două adevăruri de credinţă, subliniate în Sfânta Scriptură: Întruparea Domnului Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu , Care S-a făcut om pentru a-i da omului posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, şi existenţa sufletului uman, care poate fi modelat prin educaţie.
Omul are nevoie de un sistem de valori religioase care să îl orienteze în demersurile de formare a propriei personalităţi. În absenţa lor, acest proces este limitat şi incomplet. Altfel spus, una dintre dimensiunile educaţiei – alături de cea intelectuală, morală, estetică, civică, etc. -, şi integrată organic cu acestea, o reprezintă educaţia religioasă. Dacă ne propunem ca prin demersul instructiv-educativ să urmărim realizarea unei educaţii globale, integratoare, atunci este absolut necesar ca aceea să cuprindă inclusiv elemente ale educaţiei religioase. O educaţie lipsită de dimensiunile religioase este incompletă, insuficient de cuprinzătoare şi lipsită de capacitatea de acoperire a aşteptărilor celor care se educă. În acest sens, J. Garrido consideră că: „Dacă pentru om este important destinul lui etern, înseamnă că educaţia nu poate ignora aceasta temă importantă” .
Este dreptul fiecăruia de a interacţiona cu valorile ştiinţifice, tehnice, culturale, sociale, religioase etc. cele mai diverse, de a discerne, de a le accepta şi interioriza pe cele aflate în concordanţă cu propriile convingeri şi cu propriul sistem axiologic. Este dreptul fiecăruia la educaţie, să cunoască valorile religioase ale comunităţii umane (naţiune, grup etnic etc. ) în care îşi desăvârşeşte educaţia. Astfel, în cunoştinţă de cauză şi în momentul în care ajunge la un anumit nivel de maturitate intelectuală, fiecare va putea realiza, analiza, îşi va cristaliza propriile opinii şi convingeri, va efectua judecăţi de valoare.
VA MULTUMESC
prof.Alina Simona Florei