Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #28896 Privatizarea Oltchim bate pasul pe loc. Investitorii nu sunt dispuși să plătească prețul stabilit ..2014-11-11 09:37Privatizarea Oltchim bate pasul pe loc. Investitorii nu sunt dispuși să plătească prețul stabilit de evaluator
Autorităţile nu şi-au dat acordul pentru reorganizarea Combinatului Oltchim, deşi planul este finalizat de un an de zile.
Costurile pentru desprinderea din combinat a secţiilor viabile, singurele care vor fi privatizate, ajung la un milion de euro, bani pe care compania nu îi are. Administratorii speră ca, până la finele anului, Oltchim să ajungă cu pierderile pe zero. Oltchim ar putea fi vândut cu peste 300 de milioane de euro, preţul stabilit de evaluator, însă până acum niciun investitor nu s-a arătat dispus să plătească aceşti bani. Soluții pentru Oltchim„Oltchim reprezintă un obiectiv pentru Guvern. Dacă nu-l privatizăm nici în 6 iunie vom reuşi altă dată. (...) Să nu-şi închipuie cineva că vom închide această fabrică”, declara în vara aceasta Constantin Niţă într-un forum pe teme energetice. Ministrul spunea că Oltchim trebuie să nu mai acumuleze pierderi, iar pentru a realiza acest obiectiv trebuie să găsească finanţare pentru a pune în funcţiune una sau două linii de producţie. „Există investitori care vor să ia la pachet Oltchim şi Arpechim (principalul furnizor de materii prime pentru Oltchim, controlat de OMV Petrom, n.r.). Avem discuţii şi cu OMV Petrom”, spunea Niţă. Multiplele încercări de vânzare a Oltchim din ultimii ani au eşuat. Cea mai recentă a fost în luna martie, când statul nu a primit nicio ofertă de cumpărare. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim. Combinatul a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013 În primul trimestru, combinatul a înregistrat o cifră de afaceri de 136,2 milioane lei (30,2 milioane euro), cu 64,7% mai mare decât în primele trei luni ale anului trecut, când a raportat 82,7 milioane lei, şi pierderi de 56,2 milioane lei (12,5 milioane euro), în scădere cu 34,6% faţă de rezultatul negativ de 86 milioane lei din perioada silimară a anului trecut. Aproape 67% din cifra de afaceri a Oltchim, respectiv 91,1 milioane lei, este generată de activitatea de petrochimie. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
O a doua sansa: Gratiere 2025
2885 Creat: 2025-02-03
Și eu susțin GEOGRAFIA!
14793 Creat: 2023-05-13
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
4739 Creat: 2025-02-06
Susține Educația Teatrală și disciplina ARTE în licee!🎭
939 Creat: 2025-02-04
Fii ANTREPRENOR!
266 Creat: 2025-02-07
3 ore de Limba și literatura română în Trunchiul Comun
346 Creat: 2025-02-08
Stop Eutanasiere câini capturati Techirghiol
186 Creat: 2025-01-29
Poziția Facultăților de Istorie din România față de noile planuri-cadru. Memoriu
7146 Creat: 2025-02-05
Deversare ape uzate Caro, Gilau Vest
72 Creat: 2025-02-10
Fizica este disciplină fundamentală care trebuie menținută în trunchiul comun la toate clasele
562 Creat: 2025-02-05
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
740 Creat: 2024-11-27
STOP desființării liceelor economice
5166 Creat: 2022-11-02
Cerem angajarea doar a asistenților sociali licentiați în toate serviciile sociale
483 Creat: 2025-02-08
Petiție împotriva polițistei Oana Melinte care a abuzat pe cetățeanul Mihalescul Sorin și luarea de măsuri urgente pentru remedierea și îmbunătățirea serviciilor publice la Direcția de Înmatriculări
492 Creat: 2025-02-06
Alegeri libere
24534 Creat: 2024-12-06
Reintroducerea trenurilor pentru navetiști
22 Creat: 2025-02-10
Salvati satul Voia! Spuneti NU releului GSM in mijlocul satului!
186 Creat: 2025-02-08
Probleme retea de curent in Comuna Balotesti, jud. Ilfov
94 Creat: 2025-01-19
ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII „MIHAI EMINESCU” ÎN BOTOȘANI
250 Creat: 2025-02-02
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
5139 Creat: 2023-12-09