Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #28763 "Astăzi în Timişoara, mâine-n toată ţara"! Vrem alegeri libere"! "Ponta, nu uita, ..."!2014-11-09 14:06Agentiile de presa straine scriu despre protestele din Romania de dinaintea turului doi al alegerilor prezidentialePostat la: 09.11.2014 - 15:14 Principalele agenţii de presă străine scriu despre manifestaţiile care au avut loc sâmbătă în mai multe oraşe din România, în cursul cărora mii de persoane au acuzat Guvernul că a îngreunat votul românilor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale de la 2 noiembrie. REUTERS scrie că mii de persoane s-au adunat în oraşe de pe tot teritoriul României pentru a-i susţine pe compatrioţii din străinătate, care au fost "împiedicaţi" să voteze în primul tur. Protestatari din capitală şi din oraşele Cluj şi Timişoara, în vestul ţării, i-au cerut premierului Victor Ponta, clasat primul după turul întâi, să demisioneze, acuzându-l că a eşuat să asigure tuturor cetăţenilor dreptul de a vota. La Cluj, participanţii la proteste au agitat bannere pe care se putea citi: "Dreptul la vot" sau "Solidaritate cu diaspora" şi au strigat "Demisia" şi "România liberă", scrie agenţia. "O victorie a lui Ponta poate aduce mai multă stabilitate ţării cu 20 de milioane de locuitori, după o recesiune dureroasă şi ani de gâlceavă între el şi Băsescu, dar mulţi afirmă că sunt îngrijoraţi în legătură cu independenţa sistemului judiciar", comentează Reuters. Agenţia ASSOCIATED PRESS (AP), citată de postul Fox News, notează că acest protest faţă de Guvern, acuzat că ridică dificultăţi în calea votului românilor din străinătate, are loc cu o săptămână înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale. Români din Paris, Londra, Viena, dar şi din alte ţări au denunţat faptul că nu au putut să voteze din cauza cozilor lungi, pe 2 noiembrie, aminteşte postul american, adăugând că Guvernul a promis vineri să deschidă mai multe cabine de votare şi alte măsuri pentru accelerarea procesului de vot, dar protestatarii consideră că nu este suficient. Premierul Ponta îl înfruntă pe primarul Sibiului Klaus Iohannis pe 16 noiembrie, mai scrie Fox News pe site, adăugând că "Ponta este favoritul" şi că "în străinătate trăiesc aproximativ două milioane de români". Postul iranian PRESS TV scrie pe site că "românii au organizat demonstraţii în toată ţara pentru a protesta faţă de limitări ale votului compatrioţilor lor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale", precizând că "aproximativ 10.000 de persoane au ieşit în stradă în întreaga ţară sâmbătă pentru a-şi exprima furia faţă de un număr neadecvat de secţii de votare în ţări ca Franţa, Germania şi Marea Britanie". Rezultatele primului tur cresc posibilitatea ca Ponta să învingă, comentează postul. Agenţia rusească de presă RIA NOVOSTI afirmă că protestele vizează "proasta organizare a primului tur al alegerilor prezidenţiale", adăugând că protestatarii susţin că mii de români din străinătate nu au putut să voteze pe 2 noiembrie din cauza numărului insuficient de secţii de votare în scrutinul care-l va desemna pe succesorul preşedintelui în exerciţiu Traian Băsescu. "Majoritatea substanţială a alegătorilor din străinătate îl susţine pe Klaus Iohannis (46%), în timp ce Ponta a primit doar 18% din voturi", notează agenţia rusească. Agenţia BELGA, citată de site-ul Radioteleviziunii Belgiene Francofone (RTBF), şi AGENCE FRANCE-PRESSE relatează că mii de persoane au manifestat sâmbătă împotriva Guvernului, acuzat că a încercat să "împiedice" votul românilor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminica trecută, câştigat de premierul în exerciţiu Victor Ponta. Numeroşi martori au declarat că mii de români nu au putut să voteze pe 2 noiembrie din cauza numărului insuficient de secţii de votare din ţări ca Franţa, Germania şi Marea Britanie, notează cele două agenţii de limbă franceză. "Vrem alegeri libere" şi "Ponta, nu uita, tinerii nu te susţin", au scandat manifestanţii, aproximativ 7.000 potrivit Jandarmeriei, adunaţi în Piaţa Unirii de la Cluj (nord-vest). Aproximativ 1.500 de persoane au cerut demisia premierului în centrul Timişoarei (vest), oraşul în care a izbucnit revolta anticomunistă din decembrie 1989 care a condus la îndepărtarea dictatorului Nicolae Ceauşescu, scrie RTBF pe site. "Astăzi în Timişoara, mâine-n toată ţara", au scandat manifestanţii, la fel ca protestatarii anticomuniştii, în urmă cu 25 de ani, continuă postul, adăugând că sute de persoane s-au adunat, de asemenea, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la Oradea (nord-vest) sau Constanţa (est). AFP continuă că preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu a îndemnat sâmbătă la demisia ministrului Afacerilor Externe, acuzându-l de "dezinformare". Titus Corlăţean, care a anunţat o mai bună organizare a turului doi în străinătate prin creşterea numărului cabinelor de votare, a afirmat că Ministerul nu poate să creeze secţii de votare suplimentare, deoarece îi interzice legislaţia, ceea ce Biroul Electoral a dezminţit. Ponta a obţinut victoria în primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 40,44% din voturile exprimate, iar candidatul dreptei Klaus Iohannis a obţinut un scor de 30,37%. Însă Iohannis a obţinut 46% din sufragiile alegătorilor români din diaspora, fiind considerat favoritul dreptei, în timp ce Ponta a obţinut 18%, adaugă AFP. "Alegerile prezidenţiale din România sunt considerate cruciale pentru această fostă ţară din blocul comunist, în care există temeri puternice cu privire la o acaparare a justiţiei de către puterile politice, în cazul unei victorii a lui Ponta", mai scrie AFP. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Poziția Facultăților de Istorie din România față de noile planuri-cadru. Memoriu
5863 Creat: 2025-02-05
Și eu susțin GEOGRAFIA!
12116 Creat: 2023-05-13
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
1629 Creat: 2025-02-06
O a doua sansa: Sustine legea gratierii in Romania in anul 2025!
1397 Creat: 2025-02-03
Fluidizare Trafic Prelungirea Ghencea
396 Creat: 2025-01-31
Petiție împotriva polițistei Oana Melinte care a abuzat pe cetățeanul Mihalescul Sorin și luarea de măsuri urgente pentru remedierea și îmbunătățirea serviciilor publice la Direcția de Înmatriculări
139 Creat: 2025-02-06
Reconsiderarea planului cadru legat de înjumătățirea orelor de Educație Plastică și Educație Muzicală la liceu
144 Creat: 2025-02-05
RAR NEAMT efectueaza controale tehnice la masinile auto doar in localitatile Roznov si Savinesti
113 Creat: 2025-02-06
ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII „MIHAI EMINESCU” ÎN BOTOȘANI
152 Creat: 2025-02-02
Susține disciplina ARTE! 🎭 Susține introducerea Educației Teatrale în licee!
139 Creat: 2025-02-04
Istoria Românilor în locul Istoriei evreilor în liceu
4552 Creat: 2023-11-03
Nu vrem eliminarea Istoriei din programa școlară!
107 Creat: 2025-02-01
PETIȚIE PUBLICĂ PENTRU CHEMAREA ÎN JUDECATĂ A FOSTULUI PRIMAR COCOVEICĂ MIHAI
37 Creat: 2025-02-06
Solicitarile medicilor privind modificarea legii cabinetului medical prin OUG
591 Creat: 2025-01-24
Alegeri libere
24467 Creat: 2024-12-06
Fizica este disciplină fundamentală care trebuie menținută în trunchiul comun la toate clasele
31 Creat: 2025-02-05
Solicităm redeschiderea discuțiilor privind modificarea OUG 49/2019 și susținerea drepturilor taximetriștilor!
379 Creat: 2025-02-03
Susțineți Educația Plastică și dezvoltarea creativității în școli
8513 Creat: 2020-08-07
PETIȚIE pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor Internatului și Sălii de festivități,din cadrul Colegiului Național Mihai Viteazul Sfântu Gheorghe
753 Creat: 2025-01-29
Excluderea din Parlamentul European al d-nei Diana Iovanovici-Șoșoacă
948 Creat: 2025-01-29