Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #28504 În Consiliul Judeţean s-a ajuns la concluzia că: Platforma Chimică trebuie să fie salvată - Director

2014-10-31 18:20

În Consiliul Judeţean s-a ajuns la concluzia că: Platforma Chimică trebuie să fie salvată - Directorul general al CET Govora a prezentat toate variantele posibile

În şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea de ieri, situaţia CET Govora şi a datoriilor istorice pe care Oltchim le are către aceasta a fost lămurită atât de către directorul Mihai Bălan, cât şi de reprezentanţii Oltchim, administrator judiciar, administrator special, directorii ai societăţii. Prezenţi la şedinţă au fost inclusiv reprezentanţii USG. Asta pe lângă informarea făcută de Consiliul Judeţean privind situaţia economică de la Societatea Comerciala CET Govora. „În situaţia în care Oltchimul se opreşte, CET-ul are o diminuare de venituri de 64 milioane lei, pe care nu o poate suporta. V-o spun cu toată responsabilitatea. Depăşeşte valoarea fondului de salarii”, a spus clar directorul general al SC CET Govora SA, care a explicat toată situaţie economică pe variantele existente la această oră, ţinând cont că lucrurile sunt într-o dinamică.

Trei scenarii posibile, doar unul viabil

„Eu personal am avut un conflict cu Consiliul de Administraţie de la CET. Din fericire l-am avut ca şi aliat pe domnul preşedinte Ion Cîlea, căruia îi mulţumesc pentru faptul că a fost alături de mine şi a înţeles exact problematica. Am avut acest conflict pentru că s-a dorit oprirea Oltchimului. Eu v-am prezentat în material trei scenarii. Varianta unu: Oltchimul se opreşte. Într-o variantă intermediară, adică se mai livrează încă 5 MW şi 10 tone pe oră, care nu înseamnă funcţionarea Oltchimului, dar pentru CET înseamnă un cost, aproximativ un milion pe lună, deci tot o pierdere. Bineînţeles că Oltchimul nu mai are nici o şansă să se mai privatizeze, după părerea mea, cred că ar urma falimentul (n.r.: fapt întărit de administratorii judiciari de la Oltchim). Varianta doi: Nu mai dăm nimic Oltchimului, nici energie electrică, nici abur. În momentul respectiv suntem toţi în pericol. Am asistat la această variantă în septembrie 2012, dacă vă amintiţi, când Oltchimul s-a oprit. În momentul respectiv, vechea conducere a USG a realizat, prin Ambasadă, un protest la Ministerul Economiei, am fost chemaţi acolo, a fost şi domnul preşedinte Cîlea, iar dânşii au spus foarte clar: în condiţiile în care nu se externalizează Priza Olt, care asigură apa pentru USG, pentru CET şi în cazul în care creşte preţul la sare, la saramură, noi ne retragem. Acum trec la cifre. În situaţia în care Oltchimul se opreşte, CET-ul are o diminuare de venituri de 64 milioane lei, pe care nu o poate suporta. V-o spun cu toată responsabilitatea. Depăşeşte valoarea fondului de salarii. Acum, haideţi să vedem toată conjunctura, pentru că lucrurile sunt într-o dinamică. Nu putem să luăm nişte decizii radicale în momente în care lucrurile sunt într-o evoluţie şi către o evoluţie favorabilă şi pozitivă. Aşa o consider eu. Acum vorbesc de varianta actuală, ce se întâmplă şi care este dinamica lucrurilor. În luna iunie, Oltchimul plătea din factura de energie electrică şi energie termică, 7,6 milioane lei. În luna septembrie, Oltchim a plătit 11,5 milioane lei, pentru că tot în luna septembrie Oltchimul a reuşit să pornească încă o secţie, Oxoalcooli şi are în vedere ca în luna noiembrie să pornească o nouă secţie. Săptămâna trecută am fost împreună cu domnul preşedinte Ion Cîlea la ministrul Niţă şi ne-a asigurat de două lucruri. Că aceste două secţii pornesc şi avem aici cei care coordonează activitatea de la Oltchim şi care confirmă acest lucru. Aceasta înseamnă şi pornirea celei de-a doua secţii şi că Oltchimul poate să plătească factura curentă şi ceva din restanţă, indiferent de ce se întâmplă în sensul că poate să aibă loc privatizarea pe 15 decembrie – şi există în momentul de faţă doi posibili ofertanţi – sau poate să nu aibă loc privatizarea în decembrie, iar domnii administratori au un plan care merge către redresarea Oltchimului”, a spus directorul general Mihai Bălan.

Nu se iau minele, ne paşte insolvenţa

Apoi, directorul general al SC CET Govora a explicat de ce este necesar ca societatea să preia minele de la Berbeşti-Alunu. „În paralel cu această acţiune, am întreprins demersurile pentru preluarea minelor de cărbune. De ce este necesară şi de ce este obligatorie această preluare. Pentru că avem de încasat de la Oltchim o sumă, avem de dat către Complexul Energetic Oltenia o sumă care este purtătoare de penalităţi. Aceste penalităţi ne pot băga în situaţia de insolvenţă. Şi atunci, prin preluare, avem două avantaje. Vom încerca să negociem o valoare cât mai mică, ca valoare de preluare – astăzi, după ce se termină şedinţa, voi pleca la Tg. Jiu, pentru că are loc şedinţa Comitetului de Supraveghere a CO Oltenia, în care se aprobă acest transfer şi voi reveni, probabil, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean, să prezint care este valoarea cu care preluăm şi care sunt condiţiile în care preluăm. Ceea ce pot să vă spun în momentul de faţă, pentru că am avut cu cei de la Complexul Oltenia o negociere prealabilă, vom avea aproximativ 3 ani de graţie, în care vom plăti din preţ o sumă modică de 2 milioane lei şi 7 ani în care vom plăti această sumă de transfer. Acesta este avantajul pe care îl avem. De asta vreau să spun că nu trebuie să luăm nişte decizii radicale în momentele în care lucrurile sunt în dinamică. După părerea mea este o greşeală majoră şi vom distruge toată Platforma Chimică, dacă vom lua decizia de oprire a Oltchimului. După părerea mea trebuie să dăm o şansă Oltchimului, trebuie să preluăm minele de cărbune. Nu spun că este un lucru uşor, trebuie să ne reorganizăm toţi, toată platforma, dar trebuie să existăm. Pentru că numai aşa va exista în continuare economia acestui judeţ”, a concluzionat directorul general Mihai Bălan.

Mai multă transparenţă de la Oltchim

Profitând de prezenţa administratorului judiciar şi administratorului special de la Oltchim, Gheorghe Piperea şi respectiv Niculae Bălan, consilierii ACL au solicitat câteva răspunsuri la întrebări pertinente legate de situaţia datoriilor combinatului către CET Govora. Reprezentanţii Oltchim au fost, de această dată, destul de transparenţi în a informa opinia publică asupra situaţiei Oltchim, ba chiar şi-au făcut mea culpa pentru că până acum n-au prea comunicat bine. „Pe data de 19 noiembrie vom depune la judecătorul sindic aşa numitul tabel definitiv al creditorilor. Este un act de procedură care depinde de multe elemente, inclusiv de evaluarea bunurilor şi a garanţiilor, iar din momentul în care acest tabel definitiv se afişează, conform legii, pentru cei care nu ştiu, sunt 30 de zile, termen în care trebuie să depui planul de reorganizare. Noi ne-am anunţat această intenţie cu mult înainte. Acest plan de reorganizare este gata de destul de multă vreme. Nu vom aştepta cele 30 de zile pentru a depune proiectul planului. Un rezumat al acestui proiect al planului îl vom depune chiar pe 19 noiembrie. Sigur, la momentul acela mai sunt şi alte discuţii de făcut, mai mult tehnice decât economice. În legătură cu creanţa pe care CET o are contra Oltchim. Ea se compune din două mari categorii, care au un regim juridic extrem de diferit. Mai întâi este vorba de 137 milioane de lei, care reprezintă creanţa anterioară deschiderii procedurii de insolvenţă şi care figurează în tabelul creanţelor. Deşi în mod normal este o creanţă chirografară şi ar trebui să aibă soarta tuturor celorlalte creanţe chirografare, pe care vă anunţ încă de pe acum că sunt în proporţie de 99 la sută zero, creanţa Oltchim faţă de CET Govora va fi tratată într-o categorie specială, creditări esenţiale. Creanţa va primi, în momentul în care se va realiza planul, un procent pe care îl estimăm în momentul de faţă la 30 – 35 la sută. În legătură cu creanţa cealaltă, de 63 milioane de lei, este una curentă. Conform legii, aceasta se plăteşte pe măsură ce devine scadentă. Din păcate, până în momentul de faţă, numai o foarte mică parte din această sumă s-a plătit. Este vorba de o plată făcută în septembrie, în jur de 10 milioane lei. Important este de spus că pe luna octombrie, conform cu previziunile noastre, se va efectua o plată de 13 milioane lei, ceea cea înseamnă că începând din luna octombrie ne plătim toată factura, atât cea de energie, cât şi cea de abur tehnologic. De asemenea, fără să aşteptăm planul de reorganizare, vom începe să plătim, după un plan agreat cu CET Govora, astfel încât toată această creanţă să fie achitată până la sfârşitul anului 2015”, a spus administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea. Explicaţiile directorului general al CET Govora, Mihai Bălan, cât şi asigurările date de reprezentanţii Oltchim, i-au convins pe consilierii judeţeni că Platforma Chimică trebuie salvată şi aceştia şi-au dat votul pentru informarea prezentată. Gabi Bercea