Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #27650 Surse: urmează Verestoy Attila. Hrebenciuc adus cu jandarmii la DNA Brașov.

2014-10-15 09:36

http://www.curentul.info/

Viorel Hrebenciuc a fost adus la DNA Brașov cu jandarmii și a fost pus sub acuzare în dosarul privind retrocedarea a 90.000 de hectare de pădure. Ilie Sârbu, a fost și el pus sub acuzare alături de Ioan Adam, deputat PSD. CSM a încuviințat arestarea soției deputatului PSD Adam, judecătoare la Tribunalul Brașov, emițând următorul comunicat de presă privind încuviinţarea arestării preventive, a arestării la domiciliu, precum şi a percheziţiei imobiliare a magistraţilor Adam Roxana Anca, judecător în cadrul Tribunalului Braşov, Ordog Lorand Andraş şi Uţă Gabriel, judecători în cadrul Tribunalului Covasna.
În şedinţa din data de 13 octombrie 2014, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu a magistraţilor  Adam Roxana Anca, judecător în cadrul Tribunalului Braşov, Ordog Lorand Andraş şi Uţă Gabriel, judecători în cadrul Tribunalului Covasna.
Totodată, Secţia a încuviinţat efectuarea percheziţiei la locul de muncă al doamnei Adam Roxana Anca, judecător în cadrul Tribunalului Braşov, precum şi  efectuarea percheziţiei domiciliare şi la locul de muncă cu privire la domnii  Ordog Lorand Andraş şi Uţă Gabriel, judecători în cadrul Tribunalului Covasna.

Hotărârea Secţiei pentru judecători  a C.S.M. a fost luată în baza art. 42 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi art. 95 alin.1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Solicitarea a fost prezentată Secţiei pentru judecători a Consiliului de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov.