Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

În timp ce importurile de gaze ale României reprezintă doar 10% din consum, ţara noastră aduce de peste graniţe aproape 60% din ţiţeiul brut folosit, dar şi o mare parte de carburanţi direct rafinaţi în alte state.

Producţia de ţiţei a României s-a înjumătăţit de la Revoluţie şi până în prezent, reducându-se puternic, de la aproape 8 milioane de tone de petrol extrase în 1990 până la 4 milioane de tone în 2013, „aurul negru“ fiind, în fapt, zona cea mai sensibilă a României în privinţa importurilor energetice, şi nu gazele naturale. În anii ’40, ţiţeiul românesc susţinea uriaşa maşinărie germană de război, în vreme ce forţele aliate bombardau rafinăriile de pe Valea Prahovei. România extrăgea 6,59 de milioane de tone în anul 1938, maximul de producţie fiind atins în anii 1976 şi 1977, când totalul ajungea la 14,7 milioane de tone şi, respectiv, 14,64 milioane de tone, potrivit datelor furnizate pentru „Adevărul“ de către Institutul Naţional de Statistică (INS). De altfel, România a înregistrat constant producţii anuale de peste 13 milioane de tone între perioada 1967-1978. Ulterior, epuizarea zăcămintelor a început să-şi spună cuvântul, iar producţia a început să scadă gradual, anul 1989 prinzând România cu o producţie totală de ţiţei de 9,1 milioane de tone. Primii doi ani de după Revoluţie au dus la scăderi masive, de câte un milion de tone pe an, astfel că în 1992 producţia era de doar 6,6 milioane de tone. De altfel, acest nivel a fost menţinut timp de aproape un deceniu, până în anul 2001.

Din 2004, însă, societatea naţională Petrom a fost privatizată, pachetul majoritar fiind achiziţionat de către grupul austriac OMV, iar statul român a păstrat o cotă de 20,6%. Declinul zăcămintelor a continuat, de la 5,4 milioane de tone de ţiţei exrase în 2004 la 3,86 milioane de tone în anul 2012. Abia anul trecut a fost înregistrată o creştere de producţie, la 3,98 milioane de tone, potrivit datelor transmise de INS. România a importat anul trecut 5,3 milioane de tone de ţiţei Actualele niveluri ale producţiei nu mai asigură nici măcar consumul intern al României. Conform datelor INS, consumul intern de ţiţei a fost anul trecut de 9,1 milioane de tone echivalent petrol (tep), din care importurile s-au ridicat la 5,29 milioane de tone echivalent petrol. Astfel, importurile reprezintă 58% din consum. La aceste cantităţi se adaugă produsele petroliere de import, care au fost de 2,1 milioane tone echivalent petrol. Tot ceea ce se extrage din subsolul ţării abia ajunge pentru necesarul rafinăriei Petrobrazi, deţinută de Petrom, în vreme ce restul companiilor petroliere recurg la importuri, fie de ţiţei, fie direct de carburanţi. Pe lângă Petrom, în domeniul distribuţiei de combustibili mai activează şi Rompetrol, Lukoil, MOL şi nou-intratele SOCAR – compania petrolieră de stat din Azerbaidjan şi Gazprom Neft – braţul petrolier al gigantului Gazprom. Partea bună este că România nu este dependentă de o singură sursă de importuri, aşa cum în domeniul gazelor naturale suntem dependenţi de gigantul rus Gazprom. Războiul redevenţelor Scăderea extracţiei de ţiţei subliniază şi mai mult importanţa negocierilor pe care Guvernul le derulează cu principalele companii petroliere şi de gaze naturale din ţară privind regimul redevenţelor din 2014. Redevenţele se situează între 3% şi 13,5% din valoarea producţiei şi au fost stabilite în 2004, la privatizarea Petrom, neputând fi schimbate timp de zece ani. În acest moment, Petrom realizează cvasi-totalitatea producţiei interne de ţiţei, însă mai multe companii au acorduri petroliere în vigoare cu statul român pentru explorare şi, eventual, exploatare. Între acestea, Petrom şi Exxon explorează câteva zone din Marea Neagră. De altfel, Petrom anunţa în luna iunie descoperirea unui zăcământ de ţiţei în zona de mică adâncime din Marea Neagră, producţia putând începe în trei-patru ani. Testele au indicat că zăcământul poate produce 1.500-2.000 de barili echivalent pe zi, în vreme ce producţia medie zilnică a Petrom este de 78.000 bep/zi. Tot în Marea Neagră mai caută hidrocarburi şi grupul rus Lukoil, în vreme ce Gazprom Neft şi MOL explorează perimetre din vestul ţării. Decăderea rafinăriilor româneşti Declinul producţiei a fost urmat îndeaproape şi de probleme în sectorul de rafinare din ţara noastră. De altfel, în perioada de vârf , România avea o capacitate de rafinare de 34 de milioane de tone pe an şi un număr de zece rafinării: Petrobrazi Ploieşti, Arpechim Piteşti, Petromidia Năvodari, RAFO Oneşti, Petrotel Ploieşti, Astra Română, Steaua Română, Vega, Dărmăneşti şi Suplacu de Barcău. Dintre toate acestea, mai funcţionează cele de la Petrobrazi (Petrom), Petromidia (Rompetrol) şi Petrotel (Lukoil), în vreme ce la Vega grupul Rompetrol produce bitum. Dintre celelalte, Arpechim, deţinută de către Petrom, este în conservare. Statul speră ca aceasta să se redeschidă după ce va vinde combinatul chimic Oltchim către un grup care să opereze la pachet şi Oltchim şi Arpechim. Oltchim este dependentă de Arpechim pentru furnizarea de materie primă. Consorţiul chinez Baota Petrochemical – Junlun Petroleum doreşte operarea în comun a celor două entităţi, următoarea licitaţie pentru Oltchim urmând să aibă loc în data de 15 decembrie. De asemenea, RAFO se află într-o perioadă de modernizare, dar aceasta nu a mai produs vreun litru de motorină sau benzină din anul 2008. RAFO este deţinută de către Petrochemical Holding, un vehicul investiţional din Austria controlat de către omul de afaceri rus Iakov Goldovski. Totuşi, speranţa ca activitatea să fie reluată este mică, având în vedere necesarul mare de investiţii şi faptul că proprietarii nu îşi mai permit.

Citeste mai mult: adev.ro/ncnbt8