Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Planul de reorganizare în cadrul procedurii insolvenţei impune condiţii prea restrictive?

http://legestart.ro/planul-de-reorganizare-in-cadrul-procedurii-insolventei-impune-conditii-prea-restrictive/

Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2006, cu completările şi modificările ulterioare, prevede – ca una din atribuţii – în sarcina administratorului judiciar, elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, în funcţie de cuprinsul raportului prin care se poate propune fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale.

Planul de reorganizare trebuie să respecte o seamă de condiţii, prevăzute prin art. 94 din lege. Astfel, următoarele categorii de persoane pot propune un plan de reorganizare:

- debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, în termen de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia formulării intenţiei de reorganizare, dacă procedura a fost declanşată de acesta, şi în cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori;

- administratorul judiciar, de la data desemnării sale şi până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia să îşi fi manifestat această intenţie până la votarea raportului prin care se va indica dacă există o posibilitate reală de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori, după caz, motivele care nu permit reorganizarea şi, în acest caz, va propune intrarea în faliment;

- unul sau mai mulţi creditori care şi-au anunţat această intenţie până la votarea raportului menţionat anterior, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, în termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe.

Nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval de 5 ani anteriori formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în baza prezentei legi şi nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau pentru infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996 sau ai cărui administratori, directori şi/sau asociaţi au fost condamnaţi definitiv pentru: bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii.

Pentru confirmarea unui plan de reorganizare de către judecătorul-sindic, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii de ordin formal. Art.101 din lege prevede, în acest sens, următoarele:

“(1) Judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui. Planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

A. cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele menţionate la art. 100 alin. (3), acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul;

B. în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul;

C. fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan;

D. vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă;

E. planul respectă prevederile art. 95.

(2) Tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului;

b) nicio categorie sau nicio creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale;

c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 100 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului.

(3) Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat.

(4) Confirmarea unui plan de reorganizare împiedică propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan.

(5) Modificarea planului de reorganizare se poate face oricând pe parcursul procedurii, cu respectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de prezenta lege. Dacă modificarea planului este propusă de debitor, ea va trebui să fie aprobată de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor.”

Or, aceste condiţii, pe care le-am citat din art. 101 din lege, au fost criticate ca fiind neconstituţionale, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe comerciale prin care s-a confirmat planul de reorganizare propus de administratorul judiciar al debitorului.

În esenţă, autoarea criticii a susţinut că dispoziţiile din art.101 nu conferă judecătorului competenţa de a cenzura şi, eventual, de a înlătura sau înlocui unele măsuri ale planului de reorganizare, chiar şi atunci când încalcă prevederi legale.

Această limitare severă şi nerezonabilă a competenţei sale în raport cu scopul legitim al bunei administrări a justiţiei sau cel al securităţii juridice este contrară prevederilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, înţeles ca un drept concret şi efectiv de a contesta în justiţie orice act care aduce atingere drepturilor sale.

În soluţionarea criticii cu care a fost sesizată, Curtea a arătat că, în scopul administrării eficiente a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare este confirmat de judecătorul-sindic după depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Înainte de confirmarea lui, judecătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului. În vederea confirmării planului de reorganizare, judecătorul-sindic analizează întrunirea cumulativă a celor cinci condiţii prevăzute la art. 101 alin. (1) lit. A-E din lege.

De altfel, atribuţia judecătorului-sindic vizează admiterea şi confirmarea planului de reorganizare după votarea şi aprobarea lui de către adunarea creditorilor. Curtea a apreciat că, din redactarea întregii legi privind procedura insolvenţei, rezidă principiul stabilit de legiuitor, potrivit căruia atribuţiile judecătorului-sindic sunt cele de verificare a legalităţii actelor de procedură, iar atribuţiile creditorilor privesc managementul procedurii. Astfel apare necesar un control de legalitate a actelor de procedură, în condiţiile în care nu toţi reprezentanţii creditorilor dintr-o procedură au pregătire juridică.

Nu se poate deduce că se încalcă dreptul creditorilor de a vota sau nu un plan de reorganizare atâta vreme cât la admiterea planului de către judecătorul-sindic sunt audiaţi şi reprezentanţii creditorilor, respectiv comitetul acestora, care, în orice procedură, este constituit din creditorii ce deţin cele mai mari creanţe şi care au astfel un vot hotărâtor în cadrul adunării generale a creditorilor, aşa cum este cazul şi în prezenta speţă.

De altfel, adaugă judecătorii Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 98 alin. (2) şi (3) din lege, care constituie norme de procedură a căror stabilire intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, voinţa acestuia a fost aceea de a asigura creditorilor votanţi un minim de cadru legal şi de conţinut pentru prezentarea unui plan serios şi realizabil. P

lanul de reorganizare trebuie să cuprindă informaţii suficiente care să ofere posibilitate creditorilor de a-şi forma o opinie cu privire la modalitatea de realizare a acestuia. Prezentarea generală a unor intenţii nu poate fi calificată ca informaţie certă, planul trebuind să prevadă în mod concret resursele de finanţare şi fluxurile sale financiare, profitul şi lichidităţile estimate din care urmează a se achita atât datoriile curente, cât şi cele anterioare deschiderii procedurii.

Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 148/2012, publicată în Monitorul oficial nr. 286 din 2 mai a.c.