Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #13519 GEREA NE MINTE SI NE ABURESTE DIN NOU: Printre subiectele discutate cu sindicaliştii Oltchim ...2013-12-05 15:08
Printre subiectele discutate cu sindicaliştii Oltchim s-au regăsit plata unor salarii restante şi planul de restructurare
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat pentru AGERPRES că a primit joi împreună cu ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, la Palatul Victoria, o delegaţie a sidicaliştilor de la Oltchim, printre principalele probleme discutate regăsindu-se plata unor salarii restante şi planul de restructurare al companiei. Am discutat despre situaţia actuală de la Oltchim. Totodată, am stabilit o dată de reîntâlnire undeva pe 15 februarie, a declarat ministrul Economiei.Despre problemele ridicate de sindicalişti în cadrul discuţiei, Andrei Gerea a precizat că au fost abordate trei aspecte principal. A fost chestiunea legată de restanţele salariale, cu menţiunea, însă, că e vorba de două luni venite din ianuarie, deci aproximativ un an de zile. Ei, totuşi, acum primesc salariile lunar. Sunt două luni rămase care nu s-au putut recupera, dar ei, de atunci, şi-au luat banii lunar. Inclusiv pe decembrie îşi iau banii, a declarat ministrul Economiei. Gerea a precizat că, în al doilea rând, reprezentanţii sindicaliştilor de la Oltchim, au dorit să afle o poziţie a Guvernului la zi despre planul de restructurare. Au dorit să se asigure că-l gestionăm şi că suntem cu ochii la societate. Şi al treilea subiect a fost legat de dorinţa lor de a avea o întrevedere şi cu premierul. În această privinţă le-am explicat că sunt şi eu şi doamna Pană şi şeful Cancelariei (Vlad Stoica - n.r.) şi că agenda este una încărcată şi nu tot timpul se poate să aibă loc astfel de întâlniri, a declarat ministrul Economiei. Întrebat dacă legat de plata restanţelor salariale invocate de sindicalistii Oltchim se are în vedere o decizie în perioada următoare, Andrei Gerea a spus că acest lucru este posibil numai în situaţia în care Guvernul găseste nişte bani de undeva. Nu avem de unde în acest moment. De exemplu, numai o lună a anului este undeva la două milioane de euro şi cifra de afaceri pe luna ultimă este de 11. Deci, suntem departe de a putea recupera. Este mare lucru să ne menţinem, să nu mai acumulăm restanţe. Asta este important. Trebuie ţinut cont că lunile ianuarie, februarie sunt foarte proaste în general, a declarat ministrul Economiei.
De unde scoate Gerea că e vorba de două luni (restante salariale) venite din ianuarie dcand noi avem trei luni si jumatate restante salariale (9 chenzine salariale: chenzina I / ianuarie 2013, chenzina I + II + tichete de masa / septembrie 2013, chenzina I + II + tichete de masa / octombrie 2013, chenzina I + II + tichete de masa / noiembrie 2013). Gerea a luat-o pe urmele lui Vosganian si dezinformeaza si guvernul si opinia publica: sa-i intre bine in cap, restantele salariale sunt de 3 luni si jumatate. Si, sa nu uite ca la disponibilizati mai sunt restante salariale de achitat (restante vechi de 6 luni de zile, care trebuia achitate pana pe data de 13.06.2013): avans luna ianuarie 2013, concediu / 2013 si salariile compensatorii.
|
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
O a doua sansa: GRATIERE 2025
8726 Creat: 2025-02-03
Convinge-l pe Ilie Bolojan sa candideze la Președintia României
262 Creat: 2025-03-02
Medicii veterinari sustin adoptarea OUG pentru modificarea art.37 din Legea 160/1998 in forma avizata de Comisia Europeana
1491 Creat: 2025-02-24
Încadrarea în condiții speciale de muncă
489 Creat: 2025-02-20
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
8249 Creat: 2024-10-08
Stop ajutor financiar și militar către Ucraina!
54 Creat: 2025-03-03
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
1181 Creat: 2025-02-25
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18402 Creat: 2023-10-23
Cerem Consiliului Local Sibiu să reaprobe prezența muzicanților stradali pe pietonala "Nicolae Bălcescu"
164 Creat: 2024-11-07
Reuniune muzicală Lala Band
55 Creat: 2025-02-28
Calin Georgescu Presedinte
1974 Creat: 2024-12-06
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
2258 Creat: 2024-11-27
Cerem menținerea liniei de zbor directe Nisa-Cluj | Demande de maintien du vol direct Nice-Cluj
796 Creat: 2023-08-20
#FacemFilmAcasă
346 Creat: 2025-02-25
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
29807 Creat: 2024-11-28
Vrem să cerem în instanță scoaterea Săptămânii Altfel și a Săptămânii verzi din structura anului școlar!
4100 Creat: 2023-08-15
NU VREM INTRAREA ROMANIEI IN RAZBOI CU RUSIA
2824 Creat: 2022-10-26
Stop lipsei de fair-play!
36 Creat: 2025-03-01
MAI MULTE SĂLI DE CLASĂ PENTRU COPIII DIN CRISTIAN
177 Creat: 2025-02-26
Arbitraje corecte pentru Petrolul Ploiești.
1653 Creat: 2025-02-16