Prodplast se luptă cu blestemul economiei românești: lohn-ul industrial

Compania Prodplast București și-a îmbunătățit semnificativ activitatea operațională și este pe cale să încheie cel mai bun an din istoria sa pe bursă, dar încă nu a atins masa critică de producție pentru a oferi câștiguri consistente acționarilor într-o industrie cu marje mici. Suspendarea activității la Oltchim și închiderea rafinăriei Arpechim au afectat compania care își erodează marjele, transportând din Europa Centrală materia primă necesară producției. „Nu e valoare adăugată”, spune Tudor Georgescu, directorul companiei. 

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor este convocată pentru miercuri la Prodplast București (PPL), iar pe ordinea de zi figurează achiziționarea cu până la 9 milioane de lei (aproximativ 2 milioane euro) de terenuri și facilități industriale în zona Buftea pentru relocarea producției. Propunerea vine în contextul în care actualele hale din parcul industrial Faur nu mai corespund capacității majorate a producției producătorului de materiale plastice.

Este o măsură prin care managementul vizează eficientizarea activității unei companii ce operează într-o industrie cu marje mici și costuri de 70-85% cu materiile prime, a explicat pentru Profit.ro Tudor Georgescu, directorul general al Prodplast.

Este durerea societății că randamentele în industrie sunt mici și că nu are nici masa critică pentru operațiunile sale de procesare a PVC și a polietilenei. Pe lângă costurile ridicate ale materiei prime, aceasta este adusă în cea mai mare parte din import, după suspendarea activității la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) și închiderea rafinăriei Arpechim din Pitești, de unde era cumpărată polietilena.

„Nu luăm din România”, zice Georgescu.  „E o problemă reală pe care o avem.” Importurile se realizează, în cea mai mare parte, din Europa Centrală, iar 2-3% din cheltuieli merg pe transport, erodând încă și mai mult marjele.

Este un fel de lohn, vine observația noastră, confirmată dintr-o suflare de manager: „Exact asta este! Nu e valoare adăugată. Importăm materii prime ca să fabricăm alte materii prime.” Aceasta nu-l împiedică să creadă în business, el cumpărând constant din piață acțiuni ale companiei pe care o conduce. Mizează pe o echipă tânără în formare pentru creșterea activității operaționale a unei companii debalansate într-o perioadă către tranzacțiile financiare și fructificarea moștenirii imobiliare.

Un mall în locul fostei fabrici

Vizita publicației noastre nu începe în parcul Faur, unde Prodplast își desfășoară activitatea, ci pe locul de unde a plecat totul. În spatele pieței Obor, lângă fabrica Aversa, se construiește Veranda Mall, antrepriză imobiliară demarată de Prodplast Imobiliare, firmă desprinsă din Prodplast București și care a avut ca aport în proiectul comercial terenul vechi al fabricii de mase plastice, un gigant în timpul regimului socialist, acum 3 decenii.

Termenul de livrare era stabilit pentru octombrie, iar antreprenorul general Bog’art lucrează intens. Dumitru Miheș, investitor la Prodplast Imobiliare, cu care am vorbit ieri, se îndoiește – având în vedere stadiul actual al lucrărilor – că va putea fi inaugurat în 2 luni. „Partea de finisaje ia mult”, ne-a declarat el, adăugând că a trecut chiar duminică după-amiaza pe la șantier, moment în care, fiind târziu, nu lucra nimeni.

Prodplast București are o deținere de 10% din Prodplast Imobiliare și atunci când proiectul comercial va deveni operațional urmează să primească fluxuri de numerar care să-i amelioreze profitabilitatea. Directorul Georgescu este, însă, mai concentrat pe partea de producție, despre care spune că, în anul 2012, când a fost relocată firma, puțini mizau că se va relansa.

Când se vor muta la Buftea, vor ține cont de lecția dureroasă a relocării precedente

La relocarea în parcul Faur, planul de business prevedea capacități de 2.400 de tone de polietilenă pe an în 1.500 de metri pătrați și a 8.400 de tone de PVC pe an în 4.500 de metri pătrați. În prezent, producția a depășit respectivele repere. Este unul dintre motivele pentru care Consiliul de Administrație solicită acționarilor mutarea la Buftea.

Spre deosebire de mișcarea de acum 4 ani, compania nu mai vrea să repete greșeala de a opri producția. Mutarea se va face gradual, astfel încât livrările să fie constante pentru clienți. În 2012 a fost o sincopă în activitatea de producție ce a condus la pierderea unor legături comerciale, foarte greu de refăcut ulterior. 

Mihail Dragne, director de investiții, lucrează în Prodplast din anul 1988 („toată viața la Prodplast”, zice directorul general), și a trecut ușor peste relocarea respectivă. „Evident că ți se pare ciudat la început.” Spune că s-a obișnuit și răspunde prompt când îl întrebăm de anticipata mutare la Buftea: „Nicio problemă. Nu consider neapărat un inconvenient.”

Georgescu spune că cea mai mare parte a angajaților Prodplast locuiau în zona Obor sau în cartierul Baicului pentru a fi aproape de fabrică. Parcul industrial Faur este la 25 de minute de casele lor, în timp ce Buftea va fi la 30 de minute. „Nu îi văd renunțând la contract”, a zis directorul adăugând că intenționează să preia și forță de muncă din Buftea.

Găsirea de personal calificat este grea, dar și păstrarea acestuia. „Concurezi cu unii mult prea tari.”

Recrutarea personalului calificat a reprezentat principala problemă a companiei, conform reprezentanților conducerii cu care ne-am întânit. În special tinerii sunt greu de atras. „Nu mai vin să muncească în fabrici”, spune directorul economic Gheorghe Luca, care nici nu mai știe câte contracte și rezilieri a semnat în ultimii ani. Își amintește că au avut, pentru 6 luni, un stivuitorist foarte bun. Avea 30 de ani și câștiga un salariu decent pentru România, de 1.500-2.000 de lei. A primit 1.500 de euro în Germania și a plecat pentru că voia să întemeieze o familie. „Nu am avut ce să facem”, ne zice. „Concurezi cu unii mult prea tari.”

„Este foarte greu să aduci noua generație să se mai uite la producție”, afirmă și Georgescu. „Principala problemă pe care o are firma în momentul de astăzi e că nu găsim forță de muncă suficientă care să aibă calificare”, continuă el.

O grijă majoră era înlocuirea unor persoane foarte specializate, care aveau experiență încă din perioada regimului socialist în care Prodplast era un gigant. „Ce facem când se pensionează doamna X?!”, venea întrebarea. Satisfacția sa este că a reușit să găsească de fiecare dată un înlocuitor și să contureze o echipă.

Echipa de la laborator, întregită prin recrutarea stagiarilor

În mod particular este mulțumit de personalul foarte tânăr de la laborator, cu media de vârstă de 30 de ani. Compania organizează periodic stagii de pregătire și de îndată ce managementul vede talent recrutează după încheierea acestora. Laboratorul este și acum considerat a fi un avantaj competitiv pentru Prodplast. „Am intrat în joc repede și bine”, spune Luca.

Alina Mustățea este director al laboratorului de PVC. Ne enumeră tipurile de teste efectuate: de duritate, de stabilitate termică, de rezistență la frig, de rezistență la tracțiune, de alungire la rupere, de densitate, caracteristicile după îmbătrânire termică și comportamentul la propagarea flăcării. Compania ține legătura cu clienții pentru a se asigura că produsele își păstrează calitatea.

Fugăriți de câini

Șefa laboratorului Mustățea nu este printre cei care se plâng de câinii din curtea parcului industrial Faur. „Acum nu mai sunt probleme. Poate colegii care merg pe jos să mai fie afectați”, ne spune. Dragne completează că în incinta de 96 de hectare a fostei 23 august sunt haite de câini, iar dificultățile sunt pentru membrii personalului care merg între fabrica de polietilenă și cea de PVC. „E un kilometru de aici până dincolo. Noaptea nu e chip să meargă decât cu mașinile”, adaugă directorul de producție.

O altă problemă apare iarna, când se adună troienele. La un moment dat a fost înzăpezit accesul către hala de producție pentru procesarea polietilenei. Existența a 3 puncte de lucru în actuala locație face ca activitatea să fie suboptimă. În mod normal, dacă ar fi o singură fabrică, așa cum se va întâmpla la Buftea, ar fi de ajuns un singur lăcătuș, un singur mecanic, un singur electrician. „Sunt absolut convins că vom avea cheltuieli administrative mai mici, dacă vom avea toate unitățile într-o locație”, a declarat Georgescu.

Gheorghe Luca apreciază că mutarea se face în condiții bune pentru Prodplast: „Prețul e foarte bun”, a declarat el adăugând că achiziția se va face în baza unei evaluări profesioniste. Ideea de a construi pe terenul de la Belciugatele (județul Călărași) a fost abondonată, în contextul în care construcția de la firul ierbii a întregii facilități ar fi nu numai costisitoare, dar ar amâna o mutare pe care Georgescu o vrea cât mai rapidă. „E o problemă să stai cu chirie”, ne spune.

Departe de masa critică la care să fie eficienți

Concentrarea activității într-un singur spațiu ar urma să optimizeze cheltuielile într-un business cu marjă mică și în care Prodplast are volume mici. Pentru procesarea de PVC, cantitatea vândută ar trebui să fie cel puțin dublă. Directorul general vorbește despre 25.000-30.000 tone de PVC procesat, de unde compania ar deveni eficientă, dar completează că aceasta este o țintă îndepărtată, de 10 ani. „E greu”, spune acesta.

Între timp, compania va încerca să dezvolte segmente de produse finite, cu volume mai mici, dar cu valoare adăugată mare. Au dezvoltat o fabrică pentru produse destinate agriculturii, vor să investească într-o nouă instalație destinată exclusiv fabricării granulelor speciale (transparente), iar după mutarea la Buftea, undeva în iarnă, va deveni operațională o facilitate de fabricare a materiilor prime pentru imprimatele 3D. „Ne uităm cu interes la posibilitățile de dezvoltare a acestui produs”, zice Luca, completând că deja au fost achiziționate 2 imprimante 3D pentru teste.

Au pierdut pe drum investitori

Miheș a vândut cea mai mare parte a acțiunilor și a rămas numai cu o deținere reziduală, de 100 de titluri, echivalentul a aproximativ 50 de euro. La Prodplast Imobiliare nu a putut subscrie la majorarea de capital pentru că a fost metoda „primul venit, primul servit”, deși se dusese la sediul casei de brokeraj încă de la ora 12.00 noaptea.

Ne explică de ce și-a lichidat deținerea de acțiuni. „Am zis că nu mai stau cu ele. Când închide, când deschide...” Prodplast a pierdut la relocare, așadar, nu numai parteneri comerciali, ci și investitori, ambele categorii influențate de incertitudini. „A fost o perioadă grea după relocare”, zice și directorul economic Luca.

Avocatul Remus Borza, preşedinte Euro Insol, a explicat că imediat după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva CET, a demarat discuţii şi negocieri cu cei doi parteneri stategici Oltchim şi USG (Uzinele Sodice Govora) în vederea obţinerii unor preţuri corecte şi echitabile care să genereze venituri suplimentare - condiţie esenţială în promovarea cu succes a unui plan de reorganizare, potrivitdcnews.ro.

Oltchim, o societate cu capital de stat şi în insolvenţă, a acceptat o creştere de preţuri semnificativă de la 94 de lei Gcal la 106 lei Gcal abur industrial de 13 bari.

Ulterior, Euro Insol a notificat USG-ul că începând cu data de 1 august 2016 opreşte furnizarea de abur industrial. Acest lucru s-a întâmplat după mai multe negociere eşuate în care conducerea USG nu a acceptat să plătească preţul cerut de CET Govora, chiar dacă era unul mai mic în comparaţie cu cel cerut de la Oltchim. Decizia de denunţare a contractului a fost luată pentru a reduce pierderile CET Govora care anul trecut au ajuns la 97 milioane de lei.

"Întotdeauna, după '90, am stat în poziţia de drepţi în faţa unui ambasador. M-aţi întrebat de Uzinele Sodice. Au venit ministrul Energiei, ambasadorul Poloniei şi premierul să întrebe de nebunul care şi-a permis să închidă robinetul pentru că eu asta am făcut. (...) Am pierdut 67 milioane de euro subvenţionând doi agenţi economici, polonezii şi Oltchim. CET Govora a dus în spate doi elefanţi: Oltchimul şi Uzinele Sodice. Prima dată am negociat contractul cu Olchim şi le-am crescut preţul. (...) Nu m-a sunat nimeni pentru Oltchim, în schimb, când le-am închis robinetul polonezilor şi i-am chemat să dea preţul măcar în al 12-lea ceas... mi s-au înroşit telefoanele, m-a sunat inclusiv vicepremierul Borc. M-a sunat îngrijorat pentru că polonezii au lins clanţa la cabinetul vicepremierului şi la cabinetele altor ministere", a zis Remus Borza la interviurile acordate DC News.

Strategia poloneză pentru USG şi Oltchim

USG face parte din Ciech Group din decembrie 2006, când a fost achiziţionată de la fostul proprietar într-o stare aproape de faliment.

Cat priveşte Oltchim, este singurul producător din de sodă caustică lichidă din partea aceasta de Europa şi singurul producător din România de clor şi polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70% din producţia sa. Statul român deţine un pachet de control de 54,8% în cadrul societăţii. În ianuarie 2013, Oltchim a fost declarată în insolvenţă.

Grupul PCC își manifestase și în trecut interesul pentru combinat, însă a pierdut licitația organizată de statul român pentru privatizarea Oltchim, acum câțiva ani, în fața lui Dan Diaconescu, fapt care a declanșat atunci un adevărat scandal, presărat cu acuzații grave la adresa autorităților române.

De remarcat că afacerea numărul unu a grupului PCC în Polonia, combinatul Rokita, are în bună măsură acelaşi tip de producţie ca şi Oltchim. Este legitimă întrebarea daca nu cumva s-a dorit anihilarea concurenţei duin România. PCC şi-a făcut intrarea pe piaţa românească deschizându-şi o filială la Ploieşti, în 1998, anul în care a început proiectul iniţiat de Banca Mondială şi aplicat de Guvernul României de restructurare a coloşilor industriali, inclusiv cei din domeniul petrochimic.

În anul 1998, când a avut loc înfiinţarea filialei PCC de la Ploieşti, şeful SRI pe judeţul Prahova era nimeni altul decât colonelul Corneliu Păltânea. Amănuntul este extrem de important având în vedere că Păltânea continuă să aibă şi astăzi relaţii strânse cu anturajul reprezentanţilor PCC în România, susţin surse apropiate serviciilor secrete, scria România Liberă în 2011.

Compania feroviară de marfă din Polonia a copiat strategia GFR

Şi încă un exemplu, mai recent, din noiembrie 2015. Compania feroviară poloneză PKP Cargo, listată la bursă, pune la cale ”o rută prin Europa Centrală și de Est prin intermediul achizițiilor, consorțiilor și acordurilor pentru acces pe piață, într-o acțiune inteligentă de a-și spori poziția dominantă pe piața poloneză și de a se extinde în regiune”, scrie același cotidian britanic. Polonezii de la PKP Cargo au cumpărat 80% din acțiunile celei mai mari companii private de transport marfă pe calea ferată din Cehia, AWT. Tot în 2015, polonezii au semnat un acord de cooperare cu compania feroviară de marfă croată HZ Cargo, pentru a primi acces în porturile Rijeka și Ploce, de la Marea Adriatica. CEO-ul de la PKP Cargo a lăsat să se înțeleaga ca acest lucru întră în planurile sale. Polonezii au început să coopereze cu chinezii în 2013, când au început să opereze transporturi între Lodz si Chengdu în 12 zile, de trei ori mai puțin timp decât pe mare.

Toate aceste activităţi al PKP sunt lăudate pentru vizionarismul lor de către Financial Times. Ce nu au scris britanicii a fost că PKP copia strategia companiei româneşti GFR şi profita de războaiele în justiţie din România.

Cam tot prin același an, românii de la GFR aveau planuri similare cu cele pe care polonezii de la PKP Cargo le au azi, anunțate într-un mod admirativ de Financial Times. O companie românească aproape că perfectase cu guvernul croat, în 2013, preluarea HZ Cargo. Și mai negocia și același drept de acces la porturile adriatice ale Croației, acolo unde se știe că se vor contrui terminale pentru gazul lichefiat din Qatar, o oportunitate pentru transportatorii pe calea ferată. Se avea în vedere și potențiala crestere a cererii pentru transportul carbunelui în această parte a Europei. Și afacerile unei companii românești mergeau și mai departe, către Kazahstan și China, cu același scop pe care polonezii îl expun acum – legătura feroviară cu China. GFR mai dorea sa achizitioneze și compania de transport feroviar de marfă din Bulgaria și să obțină acces la porturi din Grecia (acum, in 2015 un consorțiu româno-american la care participă GFR dorește să cumpere compania elenă Trainose).

Totul a picat: afacerea cu statul croat a căzut la începutul lui 2014, la fel și cea cu bulgarii, la fel și privatizarea CFR marfa, iar Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru corupție. Pentru companie aceasta a însemnat decredibilizarea pe piețele externe.

Idila România-Polonia

Polonia este partenerul strategic al Romaniei. A fost subliniată necesitatea aprofundării acestui parteneriat strategic şi în discursul preşedintelui, şi în cel al premierului, şi în cel al ministrului de Externe, cel puţin la recenetele Zile ale Diplomaţiei Române. A fost lăudată trilaterală Polonia-Romania-Turcia. Au fost lăudate şi întâlnirile liderilor din statele Flancului Estic al NATO al Bucureşti, cu Polonia şi România în prim-plan. Pare să fie o adevărată “idilă” România-Polonia.

Însă asta rămâne valabil la nivelul relaţiei din NATO. Când vine vorba de relaţiile economice, lucrurile stau aşa cum se vede mai sus şi pot merge şi mai departe pe această linie, pentru că actualul guvern conservator de la Varşovia este unul mult mai “naţionalist” din punct de vedere economic, eurosceptic şi nu se poate întâlni cu viziunea României decât în planul NATO.

Având în vedere actualele evoluții din Polonia și România, va fi aproape imposibil pentru companiile noastre să facă față concurenței și să fie sprijinite de stat când vine vorba de strategii ”inteligente”, cu bătaie lungă.