Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Contactați autorul petiției

Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

KRUK

#11826 care mai stiti ceva de flamanzii astia?

2013-11-17 17:59








Autor: Mihnea-Petru Pârvu, Raluca Florescu

Peste 1000 de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea şi al Apechim Piteşti au coborât, ieri, din 20 de autobuze, în buza Parcului Kiseleff, între Palatul Victoria şi expoziţia cu chinezi mumificaţi în silicon - \"Human Body\" - de la Muzeul \"Grigore Antipa\".
De când e din nou ministru, Varujan Vosganian a promis că va relansa Oltchimul și nici măcar n-a ajuns la Râmnicu Vâlcea

Portret de protestatar flămând. „Vâlcea va fi a doua Vale a Jiului”
Cei 1.000 de angajaţi ai Oltchim care au parcurs ieri sute de kilometri, de la Vâlcea la Bucureşti, pentru a-şi spune oful guvernanţilor, au rămas cu gustul amar că nu pot rezolva nimic. Îi pasc sărăcia şi viitorul incert

Destinul angajaţilor de la Oltchim s-a împletit, în ultimele decenii, cu cel al combinatului. Cei mai mulţi i-au trecut pragul ca operatori chimişti sau simpli muncitori, înainte de a fi luaţi în armată. Părinţii lor au pus pietrele de temelie la Oltchim şi Arpechim, acum zeci de ani. Pe atunci lucrau în combinat peste 8.000 de oameni, acum au rămas doar 3.300 şi se vorbeşte despre 1.100 de disponibilizaţi. Cei care pleacă ar fi privilegiaţi ai sorţii dacă ar lua compensatoriile asigurate prin contractul colectiv de muncă. Se dau până la 18 salarii. Dar nu îi mai duce nimeni cu vorba. Combinatul nu a produs nici cât pentru plata salariilor curente, darămite pentru zeci de mii de salarii care ar trebui date la disponibilizaţi. Îi sperie gândul că au acasă copii de întreţinut şi că au case luate prin credit, pe care le vor pierde dacă nu achită rata.
SUMARUL ARTICOLULUI

A DAT „FIRUL PROTESTELOR” ÎN PIAȚA VICTORIEI. „Am crezut în promisiunile Guvernului! Numai minciuni”
Portret de protestatar flămând. „Vâlcea va fi a doua Vale a Jiului”
Istoria celor 20 de ani de căpușare

„Va fi vai şi amar şi de cei de la Ocnele Mari!”

Femeia fumează ţigară de la ţigară. O cheamă Tatiana Dinescu (foto), e operator chimist, are 48 de ani şi un copil minor în întreţinere: „De trei luni n-am luat un ban! Nu mai putem trăi din salariul de bugetar la primărie al soţului... Copilu’ e în clasa a XII-a şi trebe să meargă la facultate. N-avem bani nici de mâncare, darămite de meditaţii!”. Zice că speranţa moare ultima, dar la vârsta sa femeile nu prea îşi mai găsesc de muncă.

Îşi netezeşte cu grijă pardesiul alb: „O reconversie profesională, la vârsta mea nu ştiu dacă-şi mai are rostul...”. Decretează: „Dacă Oltchimul se închide definitiv, probabil că la Vâlcea va fi a doua Vale a Jiului!”. Cade pe gânduri: „Electroliza noastră se bazează pe saramura de la Ocnele Mari! Va fi vai şi amar şi de cei de acolo!”. Unde mai pui că cei mai mulţi muncitori de la Oltchim sunt navetişti!

Şomeri cu copii şomeri!

Declaraţia lui Varujan Vosganian, de la Antena 3, e aberantă, este concluzia unui nucleu de „oltchimişti”. Cel mai vehement e Adrian Cerneanu (foto), de 44 de ani, maistru chimist. A venit cu soţia, Cecilia, şi ea operator chimist la Oltchim. „Avem doi copii, unul la şcoală şi altu’ şomer! Şi rate la bancă...”, se îmbufnează omul. În picioare are o pereche de bocanci: „Mi i-au dat în 2008, de la muncă. Sunt de protecţie!”. Nevastă-sa e cochetă: „Ai mei au costat 25 de lei!”. Amândoi strigă pe aceeaşi voce: „La Oltchim trebuie angajaţi oameni, nu daţi afară!”.

Intră în detalii tehnice cum că alimentarea cu propilenă pe calea ferată nu va ridica capacitatea cu mai mult de 25 la sută” şi că e necesară repornirea „pirolizei” de la Arpechim. Au un of şi pe administratorul judiciar: „Piperea, ăsta, judecă judiciar nu economic! A venit să taie şi să restructureze!”.

„Vosganian? Un mincinos!”

Gheorghe Tâmplaru (foto) a început munca la Oltchim, ca ucenic, în 1974. Azi are 56 de ani şi 39 dintre ei şi i-a legat, indisolubil, de gigantul petrochimic de lângă Râmnicu Vâlcea. A ajuns lider sindical ca reprezentant al fabricii de PVC: „Degeaba! Trăiesc din pensia soţiei care s-a pensionat tot de la Oltchim. Şi mai e şi bolnavă!”. Are doi copii şi se bucură că, cel puţin ei, au serviciu bun. „E un caz fericit la mine. Da’ tot e greu să trăieşti, doi inşi, dintr-o singură pensie!”, spune omul.

Apoi, îşi varsă oful: „În Dan Diaconescu nimeni n-a crezut. Oltchim nu e butic să-l conducă o televiziune de apartament! Vosganian ne-a minţit că ne dă de la stat 20 de milioane de euro şi că mai ia de la bănci alte 20, să pornească 65% din combinat! Acum spune că UE nu-i dă voie că Oltchim ar mai fi luat ajutoare de la stat! De când e ministru nici n-a călcat pe la Vâlcea! Un mincinos!”.

„Am un copil pe drum”

Sorin Sârbu (foto) este şofer la Oltchim şi unii dintre cei mai „noi” salariaţi, în condiţiile în care majoritatea are în spate 20 sau chiar 30 de ani de muncă la combinat.

„Mă îngrozeşte perspectiva disponibilizării. Am familie, am un copil pe drum. Nu ştiu ce o să îi dau să mănânce. Vâlcea este un oraş mic. De unde locuri de muncă să înghită atâţia oameni care trebuie să plece?”, spune el. La vechimea lui, i-ar reveni în jur de opt salarii compensatorii, dar nu mai crede în promisiuni. Este unul dintre puţinii lucrători ai Oltchim care a „prestat” efectiv în ultimele zece luni, când combinatul nu a depăşit mai mult de 7-8% din capacitatea de lucru.

„Poate că asta înseamnă că mai este o speranţă să nu mă aflu pe lista celor care pleacă peste câteva zile”, spune tânărul.

„Bineînţeles că am credit”

Oltchimist din tată în fiu, Petre Păunescu (foto) este un hâtru pus pe glumă. Întreabă ce primeşte dacă vorbeşte cu presa, dar acceptă fără să facă nazuri să îşi spună păsul. Lucrează la rafinăria Arpechim de peste 20 de ani, o jumătate de viaţă: „Părinţii mei tot de aici au ieşit la pensie, copiii se pregăteau să vină să lucreze la Arpechim. Fiind şcoala şi locuinţa aproape de platformă, liceul de chimie aproape, am zis de ce nu. Ce a construit Ceauşeşcu în 25 de ani, au reuşit să termine ei, tot în 25”.

Priveşte situaţia combinatului ca un gospodar. Era simplu să nu se ajungă aici: „Ajungându-se la o datorie de 100 de milioane nu s-a luat nicio măsură s-a continuat cu pierderile astea foarte mari. Acum este deja prea târziu. Cine ia un colos cu datorii de 800 de milioane de euro”. Creditul la casă e bătaia de cap: „În ziua de azi şi ca să mergi la o stomatologie trebuie să faci împrumut bancar”.

„Magda Ciumac, manager de HR”

Livius Gete (foto) nu şi-a pierdut umorul nici în ultimele luni de agonie a Oltchimului. Descrie soluţia pe care o vede pentru combinat cu o precizie de chirurg, deşi are o funcţie modestă. Combinatul are nevoie de etilenă, propilenă, de benzină nafta, ţi se învârt termenii în cap când îţi vorbeşte. Ce a crezut despre Dan Diaconescu, când a câştigat licitaţia pentru Oltchim?

„N-am luat în serios, ne-am amuzat cu toţii. Dacă dădea şi banii o puneam pe Magda Ciumac director la Resurse Umane şi pe Tolea la pază, că e mai solid”. Când îl întrebi despre soarta Oltchim redevine serios. „Am crezut că noul guvern ne va da o soluţie mai bună, că vine cu o altă viziune, am avut speranţe. Acum nu ştiu ce să mai cred”. Are un copil acasă. Spune că el şi cu nevasta s-ar descurca, dar sunt îngrijoraţi că nu pot oferi un viitor copilului.

„Tata a construit Arpechim”

„În Arpechim sunt de 38 de ani. Acum 37 de ani era o bijuterie. Până la preluarea OMV a fost o unitate foarte bună şi vreo doi trei ani după ce s-a privatizat OMV. Oltchim era una din perlele economiei”, ne spune Romeo Floroiu (foto). Tatăl său a lucrat tot la Arpechim. „De fapt, tata a construit o mare parte din rafinărie”. Are doi copii care au la rândul lor copii. El îi susţine şi pe aceştia: „Nu prea îşi găsesc de lucru în vremurile astea”.

Viaţa s-a schimbat mult în ultimele luni când a primit doar „bucăţele” din salariu: „Aş mânca mai puţin, dar nu am cum”, spune el. Pentru Floroiu, soluţia la combinat e simplă. „Adică eu, statul am împrumutat Oltchim, care este tot de stat, cu dobândă. Nu pot şterge împrumutul?”

„Parcă nu ar fi ţara lor”

Ion Ioana (foto) este diriginte de şantier la Oltchim, în cadrul diviziei de investiţii. Îi vine să râdă când spune titulatura. „Ce investiţii să mai facă Oltchim?”. Este în combinat din 1980. L-a văzut în vremurile de glorie şi, exact, n-ar putea să spună de ce se stinge.

„Aducea o mulţime de profit pe vremuri dar parcă în ultimii ani nu a mai existat niciun interes ca să îl ţină pe picioare. Chiar nu îi înţeleg, parcă nu ar fi ţara lor”. Ca majoritatea colegilor, are un copil, dar care e deja pe picioarele lui.

„În schimb eu şi cu nevasta, care lucrează tot în combinat, am câştigat câte 400 de lei pe lună. Poate nici atât. De abia am avut să plătim întreţinerea la bloc. Dacă mai era şi un credit?”. Râde când îl întreb dacă la combinat a crescut producţia în ultimul timp, aşa cum a scris presa. „Ştiţi ce era în ziua când a apărut ştirea, la Oltchim? Tocmai se oprise combinatul, de tot”.


"

Citiţi mai mult: A DAT „FIRUL PROTESTELOR” ÎN PIAȚA VICTORIEI. „Am crezut în promisiunile Guvernului! Numai minciuni” > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-dat-firul-protestelor-in-piata-victoriei-am-crezut-in-promisiunile-guvernului-numai/pagina-articol/1.html#ixzz2kvXD6zNJ
EVZ.ro


Musafir

#11827 Re: Re: http://www.petitieonline.com/a/37559

2013-11-17 18:12

#11796: - Re: http://www.petitieonline.com/a/37559

A APARUT UN ANUNT PE ACEASTA PETITIE.

DATI CLICK PE AL DOILEA BUTON DE SUS AL ACESTEI PETITII { ANUNTURI (12)} SAU  ACCESATI LINKUL DE MAI JOS http://www.petitieonline.com/a/37559

 

https://encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQygX1Xqm9jtJ1T82SmzuxCUm-O...

 

 

Dimineata, dupa ora 7, omul  nostru  ajunse acasa.  Copiii erau in bucatarie cu bunicul ( batranu avu grija de ei). Un prieten  il suna pe mobil.

<< - Gheorghe, ai auzit ce va fi in locul platformei chimice ? >> Umbla zvonul ca se proiecteaza Raiul acolo unde s-a produs atata otrava! Este vorba de o suprafata de sere ecologice pentru judet si export ! Gheorghe , termina cu tristetea ta devastatoare. Vom avea ce manca in viitor !”

( va urma )

Musafir

#11828 Re: Re: NU TE CRED !!!

2013-11-17 18:12

#11825: - Re: NU TE CRED !!!

Bunicasa lui Spiru Ciobescu a fost directoare la CPL .......


Musafir

#11829 Re: Aici suntem AZI ......

2013-11-17 19:03

#11759: - Aici suntem AZI ......

COMUNICAT CONCEDIERE COLECTIVĂ OLTCHIM

15.05.2013

C O M U N I C A T

Obiectivul principal al consorţiului de administratori judiciari este reorganizarea activităţii Oltchim SA pe principii de performanţă şi productivitate, concomitent cu menţinerea în stare funcţională a activelor neutilizate. Pentru secţiile şi fabricile oprite (de ex. Arpechim este închis de 4 ani, Monomer de 4 ani, PVC de 2 ani etc), am decis revenirea la normalitate, respectiv păstrarea exclusiv a personalului necesar conservării.

Reducerea de personal vizează 929 de salariaţi (602 în Vâlcea şi 327 în Piteşti) şi are ca scop realizarea unei economii lunare de aproximativ 1.200.000 euro (14,4 milioane euro anual). Demn de remarcat este procentul mare (peste 60%) de salariaţi care au solicitat benevol să fie acceptaţi pe listele de disponibilizări.

Atenuarea impactului social al planului de disponibilizare se realizează prin dispozițiile legale în vigoare și prevederile Contractului Colectiv de Muncă al S.C. OLTCHIM S.A, iar criteriile de concediere sunt stabilite prin CCM Oltchim, Codul Muncii și Legea 85/2006 – privind procedura insolventei.

În ceea ce privește măsurile de protecție socială acestea se referă, în principal, la indemnizația de șomaj, venitul lunar de completare și nivelul salariilor compensatorii acordate conform Contractului Colectiv de Muncă Oltchim.

Conform art. 39 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:

a)  6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;

b)  9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;

c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

 

Conform art. 8, al. 2 din Ordonanţa de Urgenţă 36/2013, venitul de completare se acordă lunar pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de vechimea în muncă a persoanelor concediate, după cum urmează:

-      12 luni, pentru persoanele care au o vechime in munca intre 3 ani si pana la 10 ani;

-      20 de luni, pentru persoanele care au o vechime in munca intre 10 ani si pana la 15 ani;

-      22 de luni, pentru salariatii care au o vechime in munca intre 15 ani si pana la 25 de ani;

-      24 de luni, pentru salariatii care au o vechime in munca de cel putin 25 de ani;

 

De asemenea, conform art. 38, alin. b din Contractului Colectiv de Munca al S.C. OLTCHIM S.A. salariatii concediati vor beneficia de o indemnizatie de concediere in functie de vechime, astfel:

  1. 1. 17.106 lei pentru o vechime  intre 0 – 5 ani, reprezentând o suma netă echivalentă cu 6 salarii medii brute existente în S.C. Oltchim S.A., la data concedierii;
  2. 2. 34.212 lei pentru o vechime  intre 5 – 15 ani, reprezentând o suma netă echivalentă cu 12 salarii medii brute existente în S.C. Oltchim S.A., la data concedierii;
  3. 3. 51.318 lei pentru o vechime mai mare de 15 ani, reprezentând o sumă netă echivalentă cu 18 salarii medii brute existente în S.C. Oltchim S.A., la data concedierii;

 

De exemplu, un salariat Oltchim cu un salariu de 1.500 lei net şi 20 de ani vechime, va beneficia cu titlu de protecţie socială în urma concedierii colective, de următoarele facilităţi:

  1. Primele 12 luni va avea un venit lunar de 1.500 de lei compus din indemnizaţie de şomaj în valoare de 525 lei şi venit de completare de 975 lei,
  2. Următoarele 10 luni va avea un venit lunar de completare de 975 lei,
  3. La care se adaugă 51.318 lei reprezentând salarii compensatorii.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Comunicat de presă Oltchim S.A situaţia finaciara pe luna septembrie.

 

 

 

COMUNICAT DE PRESA

Oltchim S.A. a inregistrat in septembrie

cele mai bune rezultate  financiare lunare din ultimele 12 luni

 

RomInsolv SPRL, în consorțiu cu BDO Business Restructuring SPRL, administratorii judiciari ai S.C. Oltchim S.A. anunta ca societatea a inregistrat in luna septembrie cele mai bune rezultate  financiare lunare din ultimul an.

 

Cifra de afaceri a companiei s-a dublat in aceasta luna fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 11,43 milioane euro fata de 5,6 milioane euro in septembrie 2012. Pierderea din exploatare s-a diminuat in luna septembrie cu 7,9 milioane euro iar pierderea totala cu 11,9 milioane euro. Indicatorul EBITDA a inregistrat in aceasta perioada o evolutie pozitiva, ajungand la un minus de doar 707 mii euro fata de minus 8,45 milioane euro in septembrie 2012.

 

Cumulat, in primele 9 luni, cifra de afaceri a companiei Oltchim S. A. a ajuns la 81,54 milioane euro iar pierderea din exploatare in aceasta perioada s-a redus cu 50 milioane de euro in timp ce pierderea totala s-a diminuat pe primele trei trimestre cu 136 milioane euro.

 

Potrivit administratorilor judiciari ai Oltchim S.A., aceste rezultate au fost determinate atat de cresterea productiei, gradul de utilizare a capacitatilor de productie ajungand la 24,08% fata de o medie de 22% in lunile anterioare, cat si de reducerea stocurilor de produse finite, cu 328 mii euro fata de luna precedenta.

 

Totodata, administratorii judiciari ai companiei informeaza ca potrivit datelor preliminare, raportul de evaluare a activelor Oltchim S.A. indica o diferenta de 120 milioane de euro intre valoarea Oltchim S.A. rezultata din reorganizare si valoarea bunurilor obtinuta prin vanzarea fortata in procedura de faliment.

 

“De aici concluzia evidenta ca reorganizarea Oltchim este nu numai utila, dar si necesara. Tot de aici rezulta evident netemeinicia “argumentelor” celor care profetesc falimentul Oltchim.”, afirma Gheorghe Piperea, partener la RomInsolv SPRL.

 

In sprijinul afirmatiilor de mai sus, ca Oltchim nu se indreapta catre faliment – cel putin, nu in intentiile consortiului de administratori judiciari – acestia tin sa precizeze ca Oltchim S.A. este  la 10 luni de la deschiderea insolventei si functioneaza, cu dublarea cifrei de afaceri in aceasta perioada si chiar cu un profit operational in iulie. Totodata, chiar si in aceste conditii, Oltchim asigura un loc de munca pentru 2300 de persoane, precum si unui numar probabil de trei ori mai mare al celor care lucreaza in industria orizontala. Mai mult,  cei 960 de fosti salariati ai Oltchim, care au plecat in somaj in luna iunie – cei mai multi dintre ei, voluntar – au un venit minim garantat timp de 24 de luni de aproape 1600 de lei lunar.

 

“Activitatea, ajunsa acum la 24% din capacitate, a fost finantata din resursele proprii ale Oltchim, din credit furnizor si din astuparea conductelor magistrale prin care se scurgeau banii si contractele Oltchim catre clientela selecta a fostilor manageri.”, sustine Gheorghe Piperea, partener la RomInsolv SPRL

 

Dupa aprobarea raportului de evaluare a activelor Oltchim de catre organele colective ale creditorilor, procedura de vinzare prin reorganizare judiciara a companiei Oltchim intra in linie dreapta. Cu acordul si implicarea creditorilor, vor fi stabilite criteriile si termenul de selectie a investitorilor, precum si programul de plati din planul de reorganizare, astfel incat, intr-un interval optim si previzibil de 6 – 9 luni, sa fie finalizata aceasta procedura. In acest fel, noile conditii ale reorganizarii judiciare, setate de OUG 91/2013, care vor intra in vigoare in data de 25 octombrie, nu vor afecta sansele de salvare ale Oltchim.

 

Pana in prezent sunt inscrisi in procedura de preselectie pentru achizitia companiei Oltchim trei investitori, consortiul format din PCC si fondul de investitii Fortissimo Capital, consortiul condus de Chimcomplex Borzesti si compania rusa Oil Gas Trade. Acestia au inceput din 14 octombrie sa consulte baza electronica a societatii si propriile proceduri de due diligence.

 

Data: 22 octombrie 2013

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Precizare Comunicat de presa – Oltchim S.A. situatia financiara pe septembrie

Urmare a preluarii eronate a datelor financiare privind situatia economica a Oltchim S.A. comunicate de administratorii judiciari ai companiei in data de 22 octombrie a.c., va rugam sa corectati erorile aparute, astfel:

 

Pierderile totale ale companiei pe primele trei trimestre s-au diminuat cu 136 mil. Lei (nu Euro) si nu sunt de 136 mil. Euro, cum in mod gresit a fost redat. De asemenea, raportat la aceeasi perioada, pierderea din exploatare s-a diminuat cu 50 mil. Lei (nu Euro).

 

Formularea corecta privind pierderile inregistrate de Oltchim S.A. in primele 9 luni devine astfel:

 

Cumulat, in primele noua luni, pierderile totale ale Oltchim S.A. s-au diminuat cu 136 milioane lei, fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar cele din exploatare s-au redus in acest timp cu 50 milioane de lei. Calculate in euro, in primele trei trimestre, pierderile Oltchim au ajuns la 39 milioane de euro, la aproape jumatate fata de cele inregistrate in aceeasi perioada din 2012, cand se cifrau la 70 milioane de euro.

23.10.2013

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/ce-se-va-inttampla-cu-oltchim-pierderile-totale-s-au-apropiat-de-173-mil-lei-la-9-luni-188761.html

http://www.capital.ro/typo3temp/pics/04_Oltchim_22_011aa964ac.jpg...



Luni, ministrul Economiei declara, la Râmnicu Vâlcea, că a avut, la sfârşitul săptămânii trecute, o discuţie cu premierul Victor Ponta despre o variantă nouă de privatizare în cazul Oltchim. Și tot luni, oficialul spunea că situaţia economică a combinatului este ”una stabilă”.

Iar ”situație stabilă” poate fi privită din mai multe unghiuri, analizată împreună cu ultimele informații legate de cifrele înregistrate de combinat la nouă luni. Potrivit datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Oltchim Râmnicu Vâlcea a înregistrat pierderi totale de 172,74 milioane de lei în primele nouă luni ale acestui an, în scădere cu 44% faţă de pierderile raportate în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 308,5 milioane de lei. De asemenea, cifra de afaceri netă a scăzut, în perioada analizată, cu 48%, de la 693,65 milioane de lei la 359,48 milioane de lei.

Totodată, în aceeași perioadă, combinatul a raportat venituri totale în scădere la 400,233 milioane de lei, de la la 721,905 milioane, şi cheltuieli totale de 572,9 milioane de lei, faţă de 1,03 miliarde de lei în aceeași perioadă din 2012. În același timp, numărul de salariaţi înregistraţi la 30 septembrie 2013 era de 2.331 persoane, faţă de 3.307 la 31 decembrie 2012.

Altfel, combinatul a vândut, în primele nouă luni, produse chimice atât pe piaţa locală (aproximativ 40% din cifra de afaceri), cât şi pe cea internaţională (60%). De menționat că Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din ianuarie 2013.

Principalul acţionar al combinatului este statul român, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 18,31%, Polyolt Holding Ltd - 14,02%, restul acţiunilor fiind deţinute de persoanele fizice şi juridice.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT)

1. Oltchim SPV 20 noiembrie 2013
2. Depunere oferte privatizare 17 ianuarie 2014
3. Deschidere oferte privatizare 20 ianuarie 2014
4. Supraofertarea 23 ianuarie 2014
5. Selectarea investitorilor si ofertelor 23 ianuarie 2014
6. Tabelul definitiv de creante 24 ianuarie 2014
7. Finalizare 31 ianuarie 2014
8. Aprobarea de creditori si judecatorul sindic FEBRUARIE 2014

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Domnule Ministru,
Domnule Director General,

Mai nou, dupa ce s-a publicat Raportul Oltchim la 30.09.2013, aflam ca in perioada 30.09.2012 - 30.09.2013 conducerea Oltchim a facut datorii de 219 milioane de euro (in crestere cu 36% fata de pierderile intregistrate in data de 30.09.202) - datorii nejustificate mai ales ca nu s-au facut investitii, nu s-au prelungit autorizatii de mediu, nu s-au facut revizii tehnice nici la instalatii si nici la cisternele CF si nu s-au adus salarile la zi nici pentru salariati si nici pentru disponibilizati. Din acelasi raport mai aflam ca, desi s-a redus numarul de salariati prin disponibilizari colective in perioada iunie - septembrie 2013 (adica cu 33%), cheltuielile cu personalul la data de 30.09.2013 au scazut doar cu 7% fata de 30.09.2012 (adica cu 1,7 milioane de euro fata de 4,4 milioane de euro cat ar fi fost normal).

Daca s-ar fi redus numarul directorilor / sefi divizie - de la 21 la 8 - si s-ar fi realizat si economii din salariile acestora si din cheltuielile suplimentare cu autoturismele de serviciu, cu secretariatele, etc.

Haideti sa facem un simplu calcul: un director / sef divizie ne costa pe putin 25.000 de lei / brut pe luna (salariu + taxe, impozite, etc. - aferente salariului de baza + autoturism + secretariat).

Rezulta ca un director / sef divizie ne costa pe putin 300.000 de lei / an (25.000 de lei / brut pe luna X 12 luni).

Concluzie: daca s-ar fi redus numarul directorilor / sefi divizie - de la 21 la 8 - s-ar fi realizat o economie de cel putin 3.900.000 lei / an (300.000 de lei / an X 13 directori / sefi de divizie - potential redusi) adica, aproximativ 900.000 de euro.

Ce se putea face cu 900.000 de euro?
- Se putea plati un avans (prima chenzina) celor 2.300 de salariati aflati in prezent pe statele de plata la oLTCHIM.
- Se puteau plati salarile restante (mai putin salarile compensatorii) - avans (prima chenzina) luna ianuarie 2013, transport luna decembrie 2012, CO / 2013 - celor cca. 960 de salariati disponibilizati de la oLTCHIM.

Dar ce se putea face cu 219 milioane de euro - datorie facuta de Oltchim (de fapt de managementul Oltchim) intr-un an de zile? Unde s-au dus atatia bani in conditiile in care NE-AU JUPUIT PE NOI SALARIATII SI DISPONIBILIZATII - neplatindu-ne salariile, trimitandu-ne in somaj tehnic (pentru o asa zisa economie de 400 de mii de euro) si concediand o treime dintre noi  (pentru a face economii de 1,1 milioane de euro / luna).

Dar nu! Ei tin de scaune - scaune in care au ajuns (cu mici exceptii) nu pe criterii de competenta ci pe criterii de apartenenta politica. Tin cu dintii de privilegii (unii, care nici nu visau sa aiba la scara o masina de lux, acum se plimba cu doua masini de lux - cate una pentru fiecare membru de familie - masini dotate si cu scaune pentru copil mic).

Daca numarul salariatilor din Oltchim a fost redus cu o treime iar productia combinatului este de maxim 10% din capacitate (nu mai sustineti acest 24% - pentru ca este fals), de ce numarul directorilor executivi a crescut cu 50% (de la 6 la 9) si de ce sunt mentinuti in functie 21 de directori? Pentru ce si pentru cine?

Este cazul, ca urgent - inainte de infintarea Oltchimului 2, sa se indrepte aceste anomalii si sa se inchida robinetul datoriilor si sa se puna lucrurile pe fagasul lor normal!

Mireanul DPB

#11830 Mariusica traforici Pirvu

2013-11-17 19:13

Ne aducem aminte cu profund regret de juramintele mincinosului de Pirvu actualmente director politic la Oltchim cum se jura pe tot neamu ca in conditiile in care se vor disponibiliza angajati din DPB va fi primul care va demisiona.
Patetic esti Pirvule !!!!!!!!
Cei din DPB pe care i-ai disponibilizat cu sarg tu cu Dumitru al tau prietenul de wiskey stiu cat ai traforat la fier vechi si ce ai scos din combinat.Esti maestru in combinatii !!!!
Te stim toti. Esti bun manager la pacanele la intrigi si la combinatii.
AVIZ COLEGILOR DE LA VALCEA . V-ATI BAGAT PE DRACU IN CASA.
STATI ASA CA VINE CU LINGAII LUI DIN DPB SI O SA-I PROMOVEZE PE TOTI IN PUNCTE CHEIE.UNA ESTE BUDUNA NICOLETA MANCATOAREA DE SEMINTE TIMP DE ANI DE ZILE PE BANCUTA DE LA FUMOARUL PAVILIONULUI RAFISERV DPB, ALTUL ESTE DAN PREDA UN ALT IPOCHIMEN VANDUT PARVULUI........ SI LISTA CONTINUA...........
Augumentin

#11831 Memento Mori !!! Remember cine cum si incotro defileaza in conducerea actuala Oltchim

2013-11-17 19:16

Ce scurta e memoria multimilor !!!!
http://www.dinvalcea.ro/interes-general/angajatii-oltchim-scandalizati-de-noua-conducere-numita-pe-criterii-100-politice-si-de-nepotism
Circa 1500 de angajati din Oltchim suntem extrem de scandalizati de noua conducere Oltchim numita politic in data de 16.10.12.
Nu ne-am putut niciodata imagina ce nulitati manageriale au fost numite pe criterii politice recent la Oltchim.
Combinatul nu a fost repornit asa cum ni s-a promis de catre noul director general Balan Mihai si Cornel Cernev autoproclamatul conducator al comitetului de criza, ci numai o singura instalatie - electroliza cu membrana.
Desi se promitea de catre premierul Ponta si ministrul economiei Chitoiu ca se va asigura finantarea necesara pentru repornirea combinatului pana la data de 28.10.12, nu s-a asigurat nici o finantare.
S-a pornit numai instalatia de electroliza cu membrane, nu cu fonduri de la guvern, ci pe datorie (energia electrica este luata pe datorie si solutia salina - materia prima la fiind preluata de la Salrom tot pe datorie).
Asa a rezolvat guvernul USL reprezentat prin Mihai Balan noul director general problema noastra!!!
Vazand evolutia din ultima perioada, grupul de angajati Oltchim care va sesizeaza situatia de fapt, considera ca au fost martori la o mascarada totala timp de o luna si jumatate - cu referire la abordarea situatiei critice de la Oltchim prin prisma media.
Oltchim a fost prezentat ca fiind capusat de fostul director general, astfel incat USL sa isi creeze avantaj politic, iar apoi dupa ce in 22.08.12 au inchis Combinatul, l-au tinut oprit 2 luni de zile acumuland in medie 7 milioane euro/luna, nefunctionand (cheltuieli cu salariile si utilitatile s-au tot acumulat) si acum am fost socati sa constatam ca in loc sa reporneasca Combinatul si sa se faca restructurare au extins noua structura organizatorica cu noi functii de conducere bine platite la zi, iar noi salariatii suntem neplatiti de 2 luni de zile.
Toti managerii numiti in noua conducere sunt implicati politic si lipsiti de experienta manageriala si tehnica.

Au fost inscaunate in noua conducere Oltchim doua clanuri:
- sotii Ciobescu, lideri PNL - Tineret Valcea (el - Armand Ciobescu numit director Directia Comerciala, absolvent de Spiru Haret si fost distribuitor de Tic Tac - da ati citit bine Tic Tac, cafea, Maggi si ceai in Valcea) / ea - (Spiru Ciobescu Felicia fost Front Desk Office la cateva banci din Bucuresti) acum numita director general adjunct financiar;
- clanul Coclet (el - Coclet Ion a lucrat ca director termoficare la Cet Govora si a fost numit director resurse umane fara avea nici macar o zi experienta in acest domeniu - vedeti CV-ul sau pe link: http://cetgovora.ro/director-executiv-termoficare-urbana-ing.-ion-coclet; ea - Coclet Mihaela fost de asemenea angajata Cet Govora in prezent s-a infiintat un nou post in schema organizatorica Oltchim - acela de sef departament achizitii special pentru aceasta doamna.

Este strigator la cer cum Oltchim continua sa fie capusata de noua camarila USL, in timp ce noi salariatii asteptam solutii de repornire si asteptam salariile restante.
De fapt intelegem ca se urmareste strict mentinerea linistii sociale fortate la Oltchim pana la alegeri si apoi se intentioneaza dupa informatiile noastre falimentul.
Este dureros ca ultimul Combinat Chimic din Romania a incaput pe mana unor neaveniti si diletanti, iar angajatii vor ramane pe drumuri.
In data de 16.10.12 prin decizia Consiliului de Administratie al S.C. Oltchim S.A., consiliu condus de catre Traicu Rodin, lider PSD, s-a decis inlocuirea fostei conduceri a Oltchim cu o echipa, condusa de Mihai Balan, fost director al CET Govora. Noua conducere numita de curand pe criterii politice este formata din:
- Norocel Marinescu - Director Directia Tehnica Calitate Mediu, membru PNL Valcea;
- Mihai Talpasanu - Director General Adjunct Oltchim sustinator al Partidului Conservator impreuna cu liderul de sindicat nou promovat Cornel Cernev;
- Marius Pirvu - Director Directie Petrochimica unul dintre membrii de frunte ai Partidului Conservator Pitesti si sponsor in campania electorala a candidatului Daniel Constantin, care candideaza in colegiul din Pitesti. Am aflat de la colegii din Petrochimia Pitesti ca Pirvu nu a ocupat niciodata o functie de conducere in istoria combinatului Arpechim fiind angajat de tatal sau fostul Director Pirvu. De asemenea Pirvu Marius este un apropiat si al presedintelui Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu fiind partener de afaceri cu acesta.
- Valentin Popescu - Director Directia Energetica si Mecanica fost Director Mentchim este omul care a adus in insolventa firma S.C. Mentchim S.A. cercetat in anii 2006 si 2007 pentru spalare de bani si afaceri cu metalurgice impreuna cu fostul director Mentchim Serbulescu in relatia cu tiganii de la Strehaia, cercetat de DNA si DIICOT. Anexat prezentului articol am inclus si noua organigrama a Oltchim care nu este deloc restructurata de noul Manager General Mihai Balan, ci dimpotriva. Pozitiile noi sunt marcate cu sageti rosii de catre noi pentru a realiza cate posturi noi de conducere au fost create.

Este dureros ce se intampla!!!! Noi nu ne primim salariile, iar Ministrul Chitoiu cu acolitii sai si Ponta umplu schema de conducere a unui combinat in letargie cu functii de conducere noi.
Ce sa mai discutam de numirile noii echipe manageriale facute pe criterii de nepotism si criterii politice.
Va atasam mai jos link-urile inspre CV-urile celor din conducerea Oltchim.

Balan MIhaiBalan MIhai
Talpasanu Mihail
Ciobescu FeliciaCiobescu Felicia
Popescu Valentin
Pirvu Marius
Marinescu Norocel
Coclet Ion
Spiru Ciobescu Armand
Ilinca Daniel
- conducere Oltchim

Pinochio

#11832 Marius Pirvu Directorul ipochimen

2013-11-17 19:33

http://ziaruldevalcea.ro/2013/10/28/sparle-si-soparle-28-10-2013/

Marius Pîrvu, proaspătul director general de la Oltchim, nu este un om sărac…. Potrivit ultimei declaraţii de avere, Pîrvu are în judeţul Argeş un teren de circa 1.200 mp, trei apartamente (!), o vilă de peste 160 mp, iar în conturi bancare are suma totală de circa 100.000 euro. Anul trecut, numai din poziţia de şef al Diviziei petrochimice Bradu – Piteşti, Marius Pîrvu a ridicat peste 600 milioane de lei vechi, în timp ce soţia acestuia a trebuit să se mulţumească cu doar 110 milioane de lei vechi.

SIGUR........Mariusica Pirvu a facut acesti bani foarte cinstit ............
Si BMW -ul X5 aparut in ograda-i proprie a aparut "din banii de somaj tehnic de la Oltchim".
Ce dracu suntem prostii prostilor noi nu stim cine este acest pacalici cotizant al PNL-ului.

Musafir

#11833 Si "marile realizari" ale acestei echipe si ale acolitilor!

2013-11-17 19:34

#11831: Augumentin - Memento Mori !!! Remember cine cum si incotro defileaza in conducerea actuala Oltchim

In perioada 30.09.2012 - 30.09.2013 conducerea Oltchim a facut datorii de 219 milioane de euro (in crestere cu 36% fata de pierderile intregistrate in data de 30.09.202) - datorii nejustificate mai ales ca nu s-au facut investitii, nu s-au prelungit autorizatii de mediu, nu s-au facut revizii tehnice nici la instalatii si nici la cisternele CF si nu s-au adus salarile la zi nici pentru salariati si nici pentru disponibilizati. Din acelasi raport mai aflam ca, desi s-a redus numarul de salariati prin disponibilizari colective in perioada iunie - septembrie 2013 (adica cu 33%), cheltuielile cu personalul la data de 30.09.2013 au scazut doar cu 7% fata de 30.09.2012 (adica cu 1,7 milioane de euro fata de 4,4 milioane de euro cat ar fi fost normal).


Musafir

#11834 PASARI SI ANIMALE DE PRADA: CORBI (CIORI), VULPI, SACALI, LUPI ... !

2013-11-17 19:38

#11833: - Si "marile realizari" ale acestei echipe si ale acolitilor!

http://www.debanat.ro/wp-content/uploads/2013/11/ciori-430x230.jpg...

Daca s-ar fi redus numarul directorilor / sefi divizie - de la 21 la 8 - si s-ar fi realizat si economii din salariile acestora si din cheltuielile suplimentare cu autoturismele de serviciu, cu secretariatele, etc.

Haideti sa facem un simplu calcul: un director / sef divizie ne costa pe putin 25.000 de lei / brut pe luna (salariu + taxe, impozite, etc. - aferente salariului de baza + autoturism + secretariat).

Rezulta ca un director / sef divizie ne costa pe putin 300.000 de lei / an (25.000 de lei / brut pe luna X 12 luni).

Concluzie: daca s-ar fi redus numarul directorilor / sefi divizie - de la 21 la 8 - s-ar fi realizat o economie de cel putin 3.900.000 lei / an (300.000 de lei / an X 13 directori / sefi de divizie - potential redusi) adica, aproximativ 900.000 de euro.

Ce se putea face cu 900.000 de euro?
- Se putea plati un avans (prima chenzina) celor 2.300 de salariati aflati in prezent pe statele de plata la oLTCHIM.
- Se puteau plati salarile restante (mai putin salarile compensatorii) - avans (prima chenzina) luna ianuarie 2013, transport luna decembrie 2012, CO / 2013 - celor cca. 960 de salariati disponibilizati de la oLTCHIM.

Dar ce se putea face cu 219 milioane de euro - datorie facuta de Oltchim (de fapt de managementul Oltchim) intr-un an de zile? Unde s-au dus atatia bani in conditiile in care NE-AU JUPUIT PE NOI SALARIATII SI DISPONIBILIZATII - neplatindu-ne salariile, trimitandu-ne in somaj tehnic (pentru o asa zisa economie de 400 de mii de euro) si concediand o treime dintre noi  (pentru a face economii de 1,1 milioane de euro / luna).

Dar nu! Ei tin de scaune - scaune in care au ajuns (cu mici exceptii) nu pe criterii de competenta ci pe criterii de apartenenta politica. Tin cu dintii de privilegii (unii, care nici nu visau sa aiba la scara o masina de lux, acum se plimba cu doua masini de lux - cate una pentru fiecare membru de familie - masini dotate si cu scaune pentru copil mic).

Daca numarul salariatilor din Oltchim a fost redus cu o treime iar productia combinatului este de maxim 10% din capacitate (nu mai sustineti acest 24% - pentru ca este fals), de ce numarul directorilor executivi a crescut cu 50% (de la 6 la 9) si de ce sunt mentinuti in functie 21 de directori? Pentru ce si pentru cine?

Este cazul, ca urgent - inainte de infintarea Oltchimului 2, sa se indrepte aceste anomalii si sa se inchida robinetul datoriilor si sa se puna lucrurile pe fagasul lor normal!

Veritas

#11835 DNA a demonstrat ca Piperea a aparat tiganii penali care au devalizat Oltchim

2013-11-17 19:42

Piperea se dadea acu vreo saptamana de ceasul mortii pozand in victima a atacurilor Sindicatului Liber Oltchim. Acum cateva luni presa demasca ca Piperea este in conflict de interese aparand tiganii penali care au devalizat Oltchim prin Mentchim si fostul Director Serbulescu.
http://www.realitatea.net/activitatea-lui-gheorghe-piperea-la-oltchim-va-fi-monitorizata-de-ministrul-economiei_1190524.html
Nimic mai fals iaca DNA Pitesti a facut lumina si tiganii penali ai lui Piperea intra la Pirnaie.
NEA PIPEREA CE RAHAT MAI MANANCI ACUM??? TE-AI FACUT DE CACAT !!! PARCA DECLARAI MAI ACUM CATEVA LUNI CA TU NU AI SCHELETE IN DULAP SI CA ROIBU ARE.
CE MAI ZICI ACUM DE COMUNICATUL DNA DE MAI JOS???? AI RAMAS FARA RASUFLARE ......... BA TARTANEEEEEEEEEEE
http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=4450&jftfdi=&jffi=comunicat

Musafir

#11836 Re: DNA a demonstrat ca Piperea a aparat tiganii penali care au devalizat Oltchim

2013-11-17 19:53

#11835: Veritas - DNA a demonstrat ca Piperea a aparat tiganii penali care au devalizat Oltchim

Piperea spune in data de 15.08.2013, intr-un interviu dat pentru "ADEVARUL" (http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/adevarul-live-avocatul-gheorghe-piperea-despre-situatia-combinatului-oltchim-1_520c8a87c7b855ff56dc5deb/index.html) ca Oltchim a "tapit" rromii din Strehaia. Adica rromii din Strehaia au fost victimele Oltchim. Tot el spunea ca cei de la desfacere au vandut marfa rromilor din Strehaia fara documente.

Pentru cei interesati (cei de la desfacere) - urmariti inregistrarea video! S-ar putea sa fiti acuzati de Piperea & Co. ca ati livrat marfa fara facturi.

De fapt, acesta este si substratul mentinerii in functia de Director Mentenanta la Oltchim a lui Valentin Popescu (care este in acelasi timp Administrator Special si Director General la Mentchim) de catre Piperea. Vedeti si http://saptamana.net/articol/3179-avocatul-gheorghe-piperea-apara-tunarii-de-la-oltchim .

CONCLUZIE: OLTCHIM 1 VA PRELUA TOATE DATORIILE MENTCHIM CATRE DIVERSI SI TOATE DATORIILE DIVERSELOR FIRME CATRE MENTCHIM, PENTRU STINGEREA SI LICHIDAREA ACESTORA. ASTFEL ADMINISTRATORUL JUDICIAR, PIPEREA, VA REZOLVA SI CAZURILE CELOR PE CARE-I REPREZINTA CONTRA OLTCHIM (GEN FERO CHIM, LEROX, ETC.).

In Piperea Veritas

#11837 Comunicat DNA adevarul incepe sa iasa la iveala

2013-11-17 20:01

Ce sa mai zica acum Piperea legat de tiganii penali de la Strehaia pe care i-a aparat.
COMUNICATUL DNA DE MAI JOS ESTE GRAITOR IN ACEST SENS:
http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=4450&jftfdi=&jffi=comunicat
COMUNICAT

Prin decizia penală nr.1083 din 30.10.2013, Curtea de Apel Alba a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpata Crânguş Valentina, fost director economic în cadrul SC MENTCHIM S.A, la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Instanța a mai interzis inculpatei, pe o durată de 2 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Condamnă pe inculpata Budea Georgiana, fost director comercial în cadrul SC MENTCHIM S.A la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată. Instanța a mai interzis inculpatei, pe o durată de 2 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
Condamnă pe inculpatul Presură Drăghici, fost contabil şef în cadrul SC MENTCHIM S.A la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată. Instanța a mai interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Condamnă pe inculpatul Mihai Ion, administrator de fapt şi director general la SC GEN FERO CHIM SRL Bucureşti, la pedeapsa închisorii de 3 ani (revocând beneficiile suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2(doi) ani închisoare aplicată printr-o sentinţă penală a unei alte instanțe), urmând ca acesta să execute în final 5 ani închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată. Instanța a mai interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Condamnă pe inculpatul Aldescu Iliuţă Ionel administrator al SC GEN FERO CHIM SRL, la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu infracţiunea de corupţie. Instanța a mai interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Condamnă pe inculpatul Buştean Ion administrator la SC NEERAL IMPEX SRL Drobeta Turnu Severin, la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul DNA- Serviciul Teritorial Pitești la data de 19 august 2008, vezi comunicat nr. 215/VIII/3 din 19 august 2008.


CE MAI ZICI DOMNULE PIPEREA ACUM???? PARCA ACUM VREO CATEVA LUNI DADEAI DECLARATII IN ZIARUL ANCHETA CA OAMENII LUI ROIBU AU DULAPUL PLIN DE SCHELETE DAR TU ESTI VIRGIN CA FECIOARA MARIA.
EEEE !!! CUM ESTE ACUM COANE FANICA (PIPERICA) CE MAI ZICI ACUM CAND DNA A DEMONSTRAT CA TIGANII PE CARE II APARAI TU SI CARE FURASERA OLTCHIM PRIN MENTCHIM SUNT VINOVATI 100% SI MIHAI ION TIGANUL CARE TE-A PLATIT SA IL APERI VA FACE PARNAIE????
PIPERICA NU UITA CA SI IN CAZUL OLTCHIM MANGLELE TALE SI ALE LUI PIRVU + VOICULESCU, SEBASTIAN VLADESCU, DJ VULPESCU VOR IESI LA IVEALA CURAND.
TRAIASCA DNAAAAAAAAAAAAAAA !!!!!!!!

In Piperea Veritas

#11838 OLTCHIM A TEPUIT TIGANII DE LA STREHAIA BUNA GLUMA DOMN PIPEREA

2013-11-17 20:10

Tare faza ca Oltchim a tepuit tiganii de la Strehaia.
Cine nu crede sa acceseze:
http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/adevarul-live-avocatul-gheorghe-piperea-despre-situatia-combinatului-oltchim-1_520c8a87c7b855ff56dc5deb/index.html
Esti patetic domnule Piperea !!!!!!!!

Uite ca DNA spune altceva !!!!! Deci cum este pana la urma profesorul in insolventa apara bagabontii de la Strehaia.Misto nu????

Domnule Piperea iti reamintim comunicatul DNA:
http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=4450&jftfdi=&jffi=comunicat
COMUNICAT

Prin decizia penală nr.1083 din 30.10.2013, Curtea de Apel Alba a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul Mihai Ion, administrator de fapt şi director general la SC GEN FERO CHIM SRL Bucureşti, la pedeapsa închisorii de 3 ani (revocând beneficiile suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2(doi) ani închisoare aplicată printr-o sentinţă penală a unei alte instanțe), urmând ca acesta să execute în final 5 ani închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată. Instanța a mai interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Berzelius

#11839 Tiberius Pirnaie nu are ce face si publica si el comunicatul DNA legat de tiganii lui Piprea

2013-11-17 20:17

Pirnaie Tiberica nu mai are nici el ce minti si publica comunicatul DNA care atesta faptul ca tiganii de la Gen Ferochim din Strehaia aparati in procesul contra Oltchim de Piperea sunt PENALIIII !!!!!!!!!
http://ziaruldevalcea.ro/2013/11/17/intreaga-conducere-a-firmei-mentchim-gasita-vinovata-de-prejudiciul-de-18-milioane-euro/
Cum este nea Parnaie acu nu mai poti sustine ca Roibu i-a tepuit pe tigani asa cum sustinea Piperea.......
Bahhhhhhh vi se darama palatul de clestar pe care l-ati costruit numai pe minciuni.
SUNTETI VARZAAAAAAAAAAAAA !!!!!!!!! OPINIA PUBLICA REALIZEAZA DE LA ZI LA ZI CE MINCIUNI ATI PROPAGAT IN MASS MEDIA SI TU PIRNAU TIBERIU SI PIPEREA SI CERNEV..........

Justitiarul
Musafir

#11840 Ciocu' mic! Vreti sa fiti traşi într-un proces penal?

2013-11-17 20:31

#11838: In Piperea Veritas - OLTCHIM A TEPUIT TIGANII DE LA STREHAIA BUNA GLUMA DOMN PIPEREA

https://encrypted-tbn2.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcSXdiP7UkN9VGOlRU3FocEu7Icu...

 

http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/49-opinia-mea/20970-prima-ieire-in-public-a-domnului-piperea.html

{Atinge din voleu inclusiv presa, care nu-l priveşte cu simpatie, lăsând să se înţeleagă că la un moment dat adversarii săi vor fi traşi într-un proces penal şi-i va scutura de ultima leţcaie, din care va alcătui un fond pentru flămânzii copii ai salariaţilor de la Oltchim!}


Musafir

#11841 Comunicate Bursa de Valori Bucuresti (BVB)

2013-11-17 20:53


Musafir

#11842 IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

2013-11-17 22:04

http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=4450&jftfdi=&jffi=comunicat

http://www.pna.ro/img/dna.png...

 

 

 

 

 

 

 

COMUNICAT

Prin decizia penală nr.1083 din 30.10.2013, Curtea de Apel Alba a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpata Crânguş Valentina, fost director economic în cadrul SC MENTCHIM S.A, la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Instanța a mai interzis inculpatei, pe o durată de 2 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Condamnă pe inculpata Budea Georgiana, fost director comercial în cadrul SC MENTCHIM S.A la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată. Instanța a mai interzis inculpatei, pe o durată de 2 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
Condamnă pe inculpatul Presură Drăghici, fost contabil şef în cadrul SC MENTCHIM S.A la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată. Instanța a mai interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Condamnă pe inculpatul Mihai Ion, administrator de fapt şi director general la SC GEN FERO CHIM SRL Bucureşti, la pedeapsa închisorii de 3 ani (revocând beneficiile suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2(doi) ani închisoare aplicată printr-o sentinţă penală a unei alte instanțe), urmând ca acesta să execute în final 5 ani închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată. Instanța a mai interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Condamnă pe inculpatul Aldescu Iliuţă Ionel administrator al SC GEN FERO CHIM SRL, la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu infracţiunea de corupţie. Instanța a mai interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Condamnă pe inculpatul Buştean Ion administrator la SC NEERAL IMPEX SRL Drobeta Turnu Severin, la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul DNA- Serviciul Teritorial Pitești la data de 19 august 2008, vezi comunicat nr. 215/VIII/3 din 19 august 2008.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată. Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 19 august 2008

Unul

#11843 Minunatul gerea

2013-11-18 08:29

Minunatul gerea, cand a sosit la Oltchim lunea trecuta, declara ca se va acorda un credit in acea saptamana CEL TARZIU! Unde este creditul mai devreme mentionat????
Astia mint precum respira! Nesimtitii!
O sa se aleaga preful de Oltchim, astia de la conduecere nu stiu pe ce lume se afla!
Dar E SUPERB CA AVEM 21 DE DIRECTORI, CA NIMENI NU POMENESTE NIMIC DE EI!


Musafir

#11844 Fota

2013-11-18 08:31

Baaa Fota, du-te si te impusca, ai poluat forumul asta intr-un hal fara de hal! Injuri, vorbesti numai aberatii, scrii ca un retardat cu 2 clase!
Tu ai probleme reale cu capatana aia, stai potolit!

Musafir

#11845 Re: Mariusica traforici Pirvu

2013-11-18 08:37

Imi pare reu dar nu-mi plac semintele..............................Ce bine ma cunosti.....HA HA HA...............

Justitiarul

#11846 Re: Minunatul gerea

2013-11-18 08:44

Concluzie: daca s-ar fi redus numarul directorilor / sefi divizie - de la 21 la 8 - s-ar fi realizat o economie de cel putin 3.900.000 lei / an (300.000 de lei / an X 13 directori / sefi de divizie - potential redusi) adica, aproximativ 900.000 de euro.

Ce se putea face cu 900.000 de euro?
- Se putea plati un avans (prima chenzina) celor 2.300 de salariati aflati in prezent pe statele de plata la oLTCHIM.
- Se puteau plati salarile restante (mai putin salarile compensatorii) - avans (prima chenzina) luna ianuarie 2013, transport luna decembrie 2012, CO / 2013 - celor cca. 960 de salariati disponibilizati de la oLTCHIM.

Dar ce se putea face cu 219 milioane de euro - datorie facuta de Oltchim (de fapt de managementul Oltchim) intr-un an de zile? Unde s-au dus atatia bani in conditiile in care NE-AU JUPUIT PE NOI SALARIATII SI DISPONIBILIZATII - neplatindu-ne salariile, trimitandu-ne in somaj tehnic (pentru o asa zisa economie de 400 de mii de euro) si concediand o treime dintre noi  (pentru a face economii de 1,1 milioane de euro / luna).

Dar nu! Ei tin de scaune - scaune in care au ajuns (cu mici exceptii) nu pe criterii de competenta ci pe criterii de apartenenta politica. Tin cu dintii de privilegii (unii, care nici nu visau sa aiba la scara o masina de lux, acum se plimba cu doua masini de lux - cate una pentru fiecare membru de familie - masini dotate si cu scaune pentru copil mic).

Daca numarul salariatilor din Oltchim a fost redus cu o treime iar productia combinatului este de maxim 10% din capacitate (nu mai sustineti acest 24% - pentru ca este fals), de ce numarul directorilor executivi a crescut cu 50% (de la 6 la 9) si de ce sunt mentinuti in functie 21 de directori? Pentru ce si pentru cine?

Este cazul, ca urgent - inainte de infintarea Oltchimului 2, sa se indrepte aceste anomalii si sa se inchida robinetul datoriilor si sa se puna lucrurile pe fagasul lor normal!

#11843: Unul - Minunatul gerea

 


Musafir

#11847 Re: Mariusica traforici Pirvu

2013-11-18 09:16

#11830: Mireanul DPB - Mariusica traforici Pirvu

cine poate oase roade, tu poti ? ce, te oftici ? mereu au fost d-astia, ce crezi ca se termina vreodata ? tu ce ai face in locul lor sau mai bine ce faci tu acuma ?


Musafir

#11848

2013-11-18 09:18

vizavi de dna si dosare penale, stimatul vostru primar de Vilcea ce mai cauta in fruntea orasului ? vai de capul vostru, olteni timpiti, asta va e rasa !Ha, ha ,ha

Musafir

#11849 Re:

2013-11-18 09:43

#11848: -

Stai linistit ca si argesenii il au pe Şeful CJ Argeş, Constantin Nicolescu, condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare, cu executare, parnaias ! Primarul de Ramnicu Valcea condamnare la 4 ani cu suspendare si se judeca in continure....

https://encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTgI45TfEbnTOk5OxTy1d3kA5_7...

https://encrypted-tbn3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTJQXBVe_KXS3J7KY-TmrhlTfU-...

Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)

2013-11-18 11:41