Amenzi abuzive aplicate de DSP pentru completarea formularului digital PLF
Către,
Prim Ministrul României, Nicolae Ciucă
Ministerul Sănătăţii,
Institutul Naţional de Sănătate Publică,
Ministerul de Finanţe,
Având în vedere că zeci de mii de persoane au fost amendate abuziv pe motiv că nu au completat (deşi au completat şi transmis formularul) "Locator Form", formular necesar pentru declararea stării epidemiologice de intrare în România vă transmitem această adresă pentru a vă solicita în mod ferm să reglementaţi printr-un act normativ anularea acestor amenzi abuzive. Acestea vin ca urmare a faptului că instituţiile statului şi-au dovedit incapacitatea de a comunica între ele, aceste formulare neajungând niciodată la Ministerul Sănătăţii. Vă solicităm să verificaţi urgent și de îndată circuitul acestor formulare între instituţiile statului dat fiind faptul că între platforma - PLF și Alerte-MS a existat o eroare de transmitere a datelor. Numai persoanele care au completat formularele on-line au fost amendate spre deosebire de cei care le-au completat în format fizic (pe hârtie) care nu au primit amendă. Vă solicităm să acţionaţi cât mai urgent în consecinţă pentru a evita ca zeci de mii de români să fie nevoiţi să meargă în instanţă pentru recuperarea acestor sume de bani. Respectaţi timpul, banii şi resursele românilor şi veniţi în sprijinul acestora clarificând această eroare instituţională printr-un act normativ cu caracter urgent. Mulţumim anticipat şi urmărim cu interes soluţionarea acestei situaţii,
Adriana Mihaela Muresan Contactați autorul petiției