VREM ADEVARUL DESPRE AURUL FURAT DE LA ROSIA MONTANA

VREM ADEVARUL DESPRE ISTORIA NOASTRA,DESPRE  AURUL FURAT DE LA ROSIA MONTANA SI DISPARITIA A DOI MARTORI OCULARI

Noi, semnatarii prezentei petitii, solicitam Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, Primului Ministru al Romaniei,Victor Viorel Ponta, Comisiei Juridice a Parlamentului Romaniei, conducerii SRI, precum si Ministerului Minelor Petrolului şi Geologiei,sa se demareze o ancheta privind aspectele pe care vi le vom semnala mai jos, si care au aparut in presa online, solicitand totodata sa ni se comunice concluziile cat si masurile intreprinse in acest sens.
Pentru o mai buna intelegere a situatiei, redam articolul aparut in presa,in acest articol fiind inclusa si declaratia unui martor ocular al evenimentelor descrise mai jos.

"La Roșia Montană există un secret păstrat timp de 36 de ani. Mărturia unui miner care a fost acolo este uluitoare. În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi româno-canadiană, urmărind rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană, a făcut din întâmplare o descoperire care ar putea răsturna istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capătul dreptunghiular al unei lespezi aurii, care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, rezultatele de laborator au arătat că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obţinută după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale.


Faptul este cu atât mai surprinzător, cu cât galeria unde a fost semnalată lespedea, supranumită şi Galeria hiperboreeană şi aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roşia Montană, fusese cercetată în urmă cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 şi, în urma uluitoarelor descoperi arheologice şi antropologice, practic de neconceput pentru acea vreme, a fost închisă şi sigilată la comanda Securităţii. Printre mineri încă se mai vorbeşte în şoaptă despre această galerie şi nu puţini sunt cei ai căror taţi sau fraţi mai mari, foşti mineri la Roşia Montană, care au luat parte la consolidările şi săpăturile arheologice din galerie la acea vreme, au dispărut de-acasă şi s-au întors după câteva săptămâni.


Între timp, cei mai mulţi dintre ei au murit din cauza bolilor profesionale. Cei patru martori rămaşi în viaţă nici măcar nu mai vor să-şi amintească. Unul dintre ei, domnul Moiş, fost şef de echipă pe timpurile acelea, după o îndelungă chibzuială, s-a hotărât totuşi să rupă tăcerea.

 

Iată relatarea faptelor petrecute atunci, aşa cum le-a trăit martorul ocular Ion Moiş:


„Poate că n-ar trebui să zic nimic, că doară am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac. Uite cum a fost: În iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galerie 13, rămasă închisă încă de pe vremea austro-ungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă aşa neexploatată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum spuneau ei.
E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar e limpede că s-au lămurit repede şi au abandonat. Lucrările de consolidare şi electrificare au durat până în vara lui ‘76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât vâlvele din mină, cât şi electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu mai văzusem niciodată. După ce l-am arătat directorului minei, el l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montană, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui? Câţi am intrat şi câţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări, ca să ne sperie şi să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toţii, iar după ce ne-au pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei.


Când treaba noastră a fost terminată, au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşa, ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el, a venit o echipă întreagă de civili dar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnaserăm declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină.


Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă, da’ ce vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densuşianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul a sărit cu gura mare că să-şi vadă de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologul cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scăpat una cum că scheletul ăla era de hiperborean şi că ar putea fi chiar strămoşul nostru! „Nu se poate tavarişce! Ce hiperborean visezi!” – a răcnit la el unul gras în haină de piele şi cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit tu maimuţă de 10 metri? Gata! Scheletul ăsta pleacă la Moscova! Ia luaţi-l pă reacţionaru’ ăsta d-aici!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. „Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă!”. Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi cu căratul.


S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde, nu ştiu. Dar ştiu că am mâncat bătaie şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii iar pe mine mă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac... Nici cu ortacii mei n-am mai vorbit despre asta.


Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu, când l-am văzut, mi-a îngheţat sângele în vine. „Uite Ioane, - mi-a zis - şi eu sunt moţ ca şi tine. Şi tot ca şi la tine, neam de neamul meu au fost băieşi la Roşia Montană. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului. Acum e la Moscova. Ca şi tine, am fost și eu martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poză. Să ştii de la mine că acolo, în galerie, era scheletul unui dac, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap, pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar de noi, ăştia din securitate, care nu ne speriem aşa de uşor, se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?” 
„Da, am priceput!”. S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă. Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată. În schimb, nu mai am poza cu hiperboreanul de la el”.


Dar să revenim la lespede... Ne aflăm în luna aprilie 2012. În urma discuţiilor purtate cu uşile închise la Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei, partea canadiană a opinat ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă de urgenţă. Partea română a fost de acord cu păstrarea secretului, dar a insistat să continue cercetările şi să trimită o a doua echipă, de data aceasta de arheologi, condusă de unul bătrân, cu o cicatrice în colţul ochiului stâng. Timp de 3 luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult, deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriaşului dac, aflat acum la Moscova, iar parte din munca cu săpatul rocii şi cu decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au stabilit faptul că lespedea, perfect şlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lăţime de 6 metri şi o înălţime de 3 metri, cântărind cu aproximaţie 1.700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată „piatra femeii însărcinate”, respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conţinut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape 300 de ori mai mult decât s-ar fi putut obţine prin reciclarea integrală, timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roşia Montană în urma exploatărilor aurifere, şi de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafaţă şi din toate galeriile de agatârşi pentru daci, de romani, de austro-ungari şi de români la un loc.


Zona a fost imediat închisă cu sârmă ghimpată şi pusă sub pază, iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puţ care să ajungă până la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012. La sfârșitul lui iunie lespedea a fost scoasă la suprafaţă, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere şi transportată de noaptea, sub escortă militară, către o destinaţie necunoscută. Totuşi există unele informaţii din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi şi că au fost deja topite şi transformate în lingouri de aur şi wolfram, dar locul unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaşte.
Faptul că lespedea a dispărut şi nu s-a păstrat nici măcar o fotografie e lesne de înţeles. Un lucrător care a participat la dezmembrarea ei susține că există totuşi un set de fotografii făcute de un bătrân arheolog român de prestigiu, și că au fost date spre studiu unui paleolingvist care a atras atunci atenţia autorităţilor că lespedea prezintă o valoare culturală şi istorică inestimabilă pentru poporul român şi pentru umanitate, infinit mai mare decât valoarea ei economică. Ca argument, arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa că toată suprafaţa ei era acoperită de o scriere în basorelief de un verde smarald, total necunoscută, după spusele lui, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă. Se pare că autorităţile române au rămas insensibile la aceste atenţionări şi dovezi şi au dispus tăierea şi topirea lespezii, urmând ca după vânzarea aurului să verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului şi a metalelor rare ale zonei.
„Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când – declară reputatul arheolog, al cărui nume, din motive de siguranţă, nu-l putem face public – la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri, în interiorul căruia cobora o scară elicoidală, ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme din uimire, în afara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni n-a mai avut curajul să coboare ca să vadă ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi era deja prea târziu. Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui, au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi a fost închisă gura puţului exterior, precum şi intrarea în galeria săpată în vremuri imemoriale de agatârşi. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii și la descoperirea puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea ‘secretului de stat’ şi am plecat cu toţii, speriaţi, înapoi pe la casele noastre”.
La sediile Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, aşa cum de altfel era şi de aşteptat, nimeni nu ştie nimic. Peste aceste evenimente s-a aşternut tăcerea. Există voci care afirmă că persoane suspuse de la Guvern au muşamalizat afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheolog şi cu lucrătorul martor a fost în după-amiaza zilei de 28 iulie 2012. După această dată, aceşti doi martori care au rupt tăcerea n-au mai putut fi găsiţi la domiciliu. De fapt, ei n-au mai putut fi găsiţi nicăieri.


Sursa articolului poate fi gasita la link-ul de mai jos:
http://www.realitatea.net/soc-si-groaza-pe-facebook-scheletul-unui-dac-inalt-de-zece-metri-descoperit-la-rosia-montana_1003197.html

Fata de situatia relatata, dorim clarificari privind urmatoarele aspecte:
1-Ce s-a intamplat cu scheletul uman descoperit in anul 1976? Unde se afla acesta si de ce, noi, cetatenii romani nu am fost informati cu privire la aceasta descoperire.Daca acest schelet se afla la Moscova, asa cum reiese din articol, solicitam sa faceti demersurile necesare pentru repatrierea lui, acesta apartinand poporului roman


2-Va rugam sa ne confirmati sau sa ne infirmati privind descoperirea de la nivelul anului 2012, privind lespedea despre care se face vorbire in articolul de mai sus.

Este adevarat ca aceasta a fost dusa la fostul combinat siderurgic Galati unde a fost transformata in lingouri de aur despre a caror soarta, noi, cetatenii Romaniei nu stim nimic?In cazul in care cele relatate sunt reale, solicitam ca aceste lingouri sa fie recuperate si sa intre in patrimoniul statului roman

3-Va rugam sa demarati o ancheta privind disparitia misterioasa a celor doi martori oculari despre care se face vorbire in articol, si sa ne comunicati rezultele acesteia, iar daca acestia sunt in viata si sunt bine sanatosi, solitam dovezi in acest sens

Dat fiind faptul ca autoritatile romane manifesta o atitudine duplicitara fata de situatia existenta la Rosia Montana, favorizand firma canadiana, mai ales prin refuzul tacit de a se organiza un referendum national privind exploatarea acestei zone,toate acestea coroborate cu informatiile expuse in articolul de mai sus,consideram ca avem dreptul sa stim adevarul.


In conformitate cu prevederile OG 27/2002 privind legea petitiilor, va rugam sa dati curs petitiei noastre in termenul legal, fie si numai pentru a ni se comunica faptul ca ati luat cunostiinta de doleantele noastre, urmand sa primim un raspuns concludent si pertinent dupa finalizarea cercetarilor.

 

Cu consideratie