Sustine imbunatatirea cadrului legislativ pentru pacientii cu TB

Susține îmbunătățirea cadrului legislativ din România, pentru respectarea drepturilor pacienților cu tuberculoză!

În România, în fiecare an, tuberculoza ucide 1.100 de persoane și atinge alte 16.000, majoritatea din rândul populației tinere și active. Bolnavii primesc diagnosticul târziu, nu beneficiază de tratament complet și de calitate și nici de măsuri de protecție socială. Pacienții nu sunt ajutați, prin suport psihologic și asistență socio-profesională, să facă față bolii și efectelor adverse ale tratamentului ori să se poată reintegra social după vindecare. Mai mult decât atât, milioane de români sunt expuse la tuberculoză (TB) și riscă să o dezvolte, întrucât populația nu este informată cu privire la afecțiune și la ușurința cu care se transmite.

România este țara cea mai afectată de tuberculoză, din Uniunea Europeană!

Lipsa unor măsuri de prevenire și control al tuberculozei, reglementate prin lege, precum și deficitul grav de fonduri alocate controlului TB sunt principalele probleme care nu doar împiedică eradicarea afecțiunii în țara noastră, ci amenință să facă din România focar de infecție pentru Europa.

Un proiect de Lege privind măsurile de prevenire și control al tuberculozei a fost elaborat, în cursul acestui an, în cadrul programului «Împreună pentru o Românie fără Tuberculoză!» desfășurat de Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR) și Fundația Romanian Angel Appeal (RAA).

Propunerea de act normativ a fost realizată pe baza rezultatelor cercetării privind nevoile pacienților cu tuberculoză din Romania (Raportul de cartografiere a nevoilor pacienților cu TB – iunie 2014) și a consultărilor cu factorii de decizie din domeniul controlului TB.

Proiectul de Lege privind măsurile de prevenire și control al tuberculozei cuprinde prevederi ce  reglementează:

  • accesul la diagnostic rapid şi tratament complet şi corect pentru toţi pacienţii cu tuberculoză,  până la vindecare

  • sprijin psiho-social acordat pacienților, pe perioada tratamentului, până la vindecare

  • dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare 

  • indemnizație lunară de hrană, pe toată perioada de tratament, până la vindecare 

 Dacă va fi adoptată, Legea privind măsurile de prevenire si control al tuberculozei (textul integral, aici) va însemna un pas important în lupta pentru eradicarea TB din România și pentru drepturile pacienților șsi persoanelor afectate de TB din țara noastră.

Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, cheltuiala de la bugetul de stat cu tratamentul și îngrijirile medicale acordate pacienților cu tuberculoză se va reduce cu până la 60%, proiectul fiind susținut și de o fișă financiară care cuprinde calculul impactului financiar al acestei legi asupra bugetului de stat.

Susține adoptarea proiectului de lege, dacă și tu vrei ca tuberculoza să rămână o boală a secolului trecut!

Îți mulțumim.


Fundația Romanian Angel Appeal    Contactați autorul petiției