Scrisoare deschisă către Presedintele României pentru a trimite legea antisemitismului la Parlament spre revizuire

Excelența Voastră, Domnule Președinte al României,

Subsemnatul, Mihai-Silviu Chirilă, cetățean român, fiu al lui Gheorghe și al Mariei Chirilă, mă adresez Excelenței Voastre, în calitatea pe care o dețineți de Președinte al României, abilitat cu promulgarea legilor emise de Parlamentul național, conform art. 77 din Constituția României.

Am luat la cunoștință cu deosebită îngrijorare de apariția unei noi legi¹ cu privire la prevenirea și combaterea antisemitismului, prin aprobarea de către Parlamentul României, într-un regim de maximă urgență, a proiectului de lege B135/29.03.2018, fără o dezbatere publică sau parlamentară serioase, ceea ce a făcut ca, în opinia mea, legea să sufere de grave lacune ce fac ca unele prevederi ale sale să fie neconstituționale. Voi detalia considerentele pentru care cred că legea încalcă prevederi ale Constituției României.

Suprareglementarea

În legislația română există mai multe legi care combat eficient antisemitismul. Principiul combaterii antisemitismului este stipulat în Constituția României, în care se vorbește despre interzicerea instigării la ură și discriminare pe criterii etnice sau religioase, și este prevăzut în detaliu de legile care guvernează buna organizare a vieții sociale în această țară: Legea 60/1991, OUG 31/2002, Legea nr. 217/2015 etc.). De altfel, aproape toate prevederile legii nou-votate de Parlament se regăsesc deja în OUG 31/2002, preluate apoi în Legea nr. 217/2015 și în Noul Cod Penal.

Suprareglementarea în această speță riscă să încalce reglementările constituționale ale articolului 16 al Constituției, care prevede că “cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, creând, pe de o parte, o comunitate pe criterii etnice care beneficiază de mai multe drepturi legate de apărarea propriei demnități și integrități decât populația majoritară, iar pe de altă parte, o discriminare față de alte comunități etnice din țară, neapărate de drepturile care sunt stipulate pentru populația de origine evreiască sau de drepturi similare.

Riscurile suprareglementării le-au remarcat și membrii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care au dat un comunicat în care se spune: “De asemenea, prin legea B135/29.03.2018, poporul evreu devine singurul popor din lume pe care nu ai voie să-l critici fără să riști închisoarea”².

Inoportunitatea legii

Măsura suprareglementării în domeniul combaterii antisemitismului vine într-un moment în care în România nu se întâlnesc cazuri flagrante de atacuri la adresa reputației publice, a integrității fizice, a vieții, proprietății sau locașurilor de cult ale comunităților evreiești sau membrilor acesteia, protejate oricum de legislația în vigoare existentă în România. Din toate estimările oficiale, comunitatea evreiască din România este alcătuită dintr-un număr de câteva mii de persoane, multe dintre ele în vârstă. Recensământul din 2011 ne prezintă o populație de 5785 evrei pe teritoriul României³, reprezentând 0,02% din populația țării, aflată în declin demografic probabil din cauza vârstei înaintate a multora dintre membrii acesteia. Din afirmația deputatului armean V. Pambuccian, unii dintre aceștia s-ar putea declara evrei fără a fi membri ai comunității: “În ceea ce priveşte numărul armenilor, din datele pe care le-am obţinut şi noi de la biserică, vă pot spune că este relativ constant. Cifrele vor arăta probabil un număr puţin mai mare deoarece există persoane care se declară armeni, dar nu fac parte din comunitatea noastră. Fenomenul se întâmplă şi în cazul evreilor”⁴.

Promovarea în mediul online a unor informații cu privire la evrei, grupate sub genericul de “teorii ale conspirației”, trebuie să se supună reglementărilor generale ale activității online, ale Codului Penal și legislației existente deja cu privire la pedepsirea oricărei incitări la ură de rasă, inclusiv împotriva evreilor, sau la acțiuni de ură împotriva acestora, păstrând însă intact dreptul constituțional prevăzut de articolul 30 al Constituției la liberă exprimare a unor idei, mai ales când ele sunt documentate științific sau mediatic și când nu îndeamnă la acțiune de ură de rasă împotriva evreilor, altminteri existând riscul interzicerii prin lege a unor idei, fapte sau realități care se pot fixa numai prin dezbatere publică academică, nu prin reglementarea prin lege a unei versiuni oficiale de interpretare a lor (așa cum din păcate s-a întâmplat și în cazul unor prevederi ale Legii 217/2015).

Prejudicierea libertății de expresie garantate de art. 30 din Constituția României o reclamă și membrii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care, în comunicatul lor, vorbesc despre “«decesul» libertății cuvântului”: “Căci iată până unde se întinde «harta» conceptuală a antisemitismului, în expunerea de motive a proiectului de lege: «Potrivit Definiției de lucru a antisemitismului adoptată de IHRA (Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului n.r.), unele exemple contemporane de antisemitism în viața publică, media, în școli, la locul de muncă și în sfera religioasă pot include, luând în considerare contextul general, dar fără a se limita la acestea: […] Utilizarea de simboluri sau imagini asociate cu antisemitismul clasic pentru a caracteriza statul Israel sau cetățenii acestuia (de exemplu, acuzații că evreii l-ar fi ucis pe Isus sau acuzarea acestora de comiterea de ucideri rituale)». Nicio clipă nu se pune problema adevărului sau neadevărului acestor acuzații. Deci, dacă așa se pune problema (sau așa se intenționează, conform abordării IHRA, invocată în expunerea de motive), nu ne rămâne decât să declarăm «decesul» libertății cuvântului⁵”.

În acest context, fac precizarea că eu însumi am fost supus de curând unei campanii de denigrare intensă tocmai pentru motivul că aș fi evreu, cu consecințe serioase la nivelul imaginii mele publice. Nu am simțit nicio clipă nevoia de a mă adresa justiției, în baza legilor antidiscriminare existente deja, sau de a fi protejat de încă o lege precum cea votată zilele acestea de Parlamentul României.

Ambiguitatea și arbitrarul legii

Linia generală pe care pare a merge legea este de suprimare a oricăror afirmații care îi pun într-o lumină defavorabilă pe evrei: se face referire la “mitul despre conspirația mondială a evreilor sau despre controlul de către evrei a mijloacelor de informare în masă, a economiei, al guvernului sau al altor instituții ale societății”, la “acuzarea cetățenilor de origine evreiască că sunt mai loiali Israelului sau presupuselor priorități mondiale ale evreilor decât intereselor propriilor lor națiuni”, preferându-se o interzicere prin lege a afirmațiilor și o condamnare la ani grei de închisoare a celor care le fac în locul unei dezbateri de idei în care să triumfe adevărul cu care evreii acuzați în mod nedrept să se poată apăra (deși articolul 5, alin. 3 pare a exonera de răspundere penală pe cei ce fac aceste afirmații într-un context academic).

Găsim în textul expunerii de motive și un standard dublu folosit când vine vorba de transpunerea în situația dată a principiului răspunderii personale pentru faptele comise, formulat în maniera următoare: “[Interzice] acuzarea evreilor ca popor ce ar fi responsabil pentru faptele reale sau imaginare comise de un singur evreu sau de un grup de evrei sau chiar pentru fapte comise de neevrei”, în condițiile în care activistul evreu Ellie Wiesel și-a permis să pună crimele de război comise de un grup de oameni pe seama unei națiuni întregi, în celebra afirmație “România a ucis, a ucis, a ucis!⁶”.

Există o puternică contradicției între unele articole ale legii și enunțarea de motive⁷, care pune într-un oarecare paradox tot mecanismul legii: pe de o parte, se susține că legea este adoptată pentru a suprima afirmații de genul “mitului conducerii lumii de către evrei” sau “utilizarea de simboluri sau imagini asociate antisemitismului clasic” etc., pe de altă parte, ea permite toate aceste manifestări, dacă se fac “în interesul artei sau științei, cercetării sau educației sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public” (art. 5, alin. 3). Cine și cum decide când o afirmație de genul “evreii conduc lumea” sau “cărturarii și fariseii iudei l-au adus pe Iisus la Pilat pentru a fi judecat” este făcută pentru a-i prejudicia pe evrei sau în scopul științei, cercetării sau dezbaterii publice pe o temă de interes general? Arbitrarul care se creează este foarte riscant și nu se află în concordanță cu principiile clare ce trebuie să guverneze actul legislativ.

Încălcarea dreptului la exercitarea libertății de expresie religioasă

Cea mai riscantă prevedere a acestei legi se referă, în opinia mea, la posibilitatea folosirii ei pentru a afecta dreptul la liberă expresie religioasă a populației creștine din România.

În expunerea de motive, se spune că unul dintre considerentele pentru care această lege intră în vigoare este de a suprima “utilizarea de simboluri sau imagini asociate cu antisemitismul clasic pentru a caracteriza statul Israel sau cetățenii acestuia (de exemplu, acuzații că evreii ar fi ucis pe Isus sau acuzarea acestora de comiterea de ucideri rituale)” (s.n.).

Ambiguitatea formulării din expunerea de motive, dar și din articolele legii, poate permite interpretarea legii în sensul interzicerii unor paragrafe din Sfânta Scriptură sau Biblia creștină, a unor imagini iconografice, a unor referiri cu privire la evenimentul răstignirii Mântuitorului Hristos sau a unor cântări liturgice legate de acest eveniment (este de notorietate scandalul creat în 2014, când în mass-media s-a prezentat un colind popular vechi în care se cânta despre răstignirea lui Hristos de către iudei).

Nu se explică în lege, de exemplu, la ce face referire “antisemitismul clasic”: la referințele biblice și istorice cu privire la evenimentele care au condus la punerea pe Cruce a Mântuitorului lumii Iisus Hristos sau la acuzațiile ulterioare aduse unora dintre evreii trăitori în diverse comunități creștine din diverse epoci istorice? Precizarea este capitală, atunci când cineva atacă o temă atât de sensibilă și nu lasă loc la nicio urmă de ambiguitate, deoarece o simplă privire pe Wikipedia, de exemplu, ni-l prezintă pe marele orator creștin Sfântul Ioan Gură de Aur ca “având un rol în dezvoltarea antisemitismului creștin”⁸, pentru simplul fapt că avut o polemică teologică cu creștinii iudaizanți din epoca sa. Astfel de exemple pot continua.

Cum spiritul legii pare a fi de condamnare și suprimare a oricăror afirmații considerate defăimătoare la adresa evreilor și pedepsirea cu ani grei de închisoare a celor care le fac, consider îndreptățită teama că această lege ar putea fi folosită pentru a se suprima din scrierile creștine sau din predica publică a Bisericii chiar și afirmația generală, fundamentată istoric și biblic, conform căreia fruntașii evreilor din primii ani ai secolului I d.Hr. au participat la acuzarea și ulterior condamnarea la moarte a Mântuitorului Iisus Hristos.

Într-o luare de poziție împotriva unei colinde difuzate public în urmă cu câțiva ani, în 2014, profesorul român Andrei Marga face următoarele afirmații: “Procesul lui Iisus și deznodământul de pe cruce? Acest proces a fost instrumentat copios pe scara istoriei, pentru a-i acuza pe evrei de deicid. Azi se cunoaște prea bine, de la B. Travers Herford (1923) și Paul Witner (1961) încoace, că procesul lui Iisus a fost un proces roman. Evreii nu aveau nici procedura, nici permisiunea de a o aplica în preajma unei mari sărbători, nici condamnarea unui coreligionar și nici crucificarea în abordarea proprie a litigiilor. Mai trebuie adăugat că este greu să-i întreci pe evrei în credința în Dumnezeu și, cum se observă și din enciclica comună a Papei Benedict al XVI-lea și a Papei Francisc (2013), faimoasa emunah evreiască continuă să inspire. Mai este nevoie să amintim că Dumnezeul lui Iisus este același cu Dumnezeul lui Abraham, Itzak, Jacob, cum ne asigură chiar Evangheliile despre Iisus?”⁹.

Această interpretare a profesorului Marga, corelată cu afirmațiile din paragrafele anterioare, în care Îl prezintă pe Iisus ca fiind în deplină armonie cu iudeii din epoca sa, pare a lansa ideea că evenimentul condamnării și crucificării Mântuitorului Iisus Hristos a fost unul pur roman, fără nicio implicare din partea fruntașilor evrei din acea perioadă. Scopul afirmației pare a fi demontarea ceea ce autorul a numit “instrumentarea copioasă la scara istoriei pentru a-i acuza pe evrei de genocid” și recuperarea de către mediul cultural iudaic a lui “Iisus cel istoric” și integrarea sa ca patriot evreu și personalitate a istoriei acestui popor. Profesorul Marga se înscrie astfel într-o tendință culturală mai nouă, despre care se pot citi multe dintre cărțile recomandate de domnia sa în articol, dar poate fi ilustrată mai succint și mai la îndemână și cu un film de prezentare pe youtube¹⁰ a Imnului de stat al Israelului, Hatikvah, în care alături de personaje biblice și istorice precum Avraam, Moise, Iisus Navi apare și o scenă dintr-un film despre Iisus Hristos, urmată de prezentarea unor imagini contemporane ale Holocaustului, Războiului de Șase Zile etc., toate pe acordurile frumosului cântec moldovenesc devenit imn național israelit¹¹).

Cel mai faimos istoric evreu, Josephus Flavius, în scrierea sa Antichități iudaice, volumul I, consemnează: “În vremea aceea a trăit Isus, un om înțelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni și învățătorul oamenilor care erau bucuroși să afle adevărul. A atras de partea lui o mulțime de iudei, dar și o mulțime de păgâni. Acesta a fost Hristos. Chiar dacă Pilatus, datorită acuzațiilor aduse de fruntașii poporului nostru, l-a țintuit pe cruce, n-au încetat să îl iubească cei ce l-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăși viu, așa cum au zis profeții trimiși de Dumnezeu, înfăptuind și o mie de alte miracole. De atunci și până astăzi dăinuie poporul creștinilor, care își trage numele de la dânsul”¹².

Josephus Flavius confirmă Evangheliile pe care le citește Biserica, afirmând că, într-adevăr, procesul a fost unul roman, dar el s-a desfășurat ca urmare a acuzațiilor aduse lui Hristos de către fruntașii de atunci ai poporului evreu biblic. Nu a fost vorba pur și simplu despre un litigiu între Hristos și puterea romană de atunci, dovadă fiind faptul că Pilat l-a găsit nevinovat pe Iisus de acuzațiile aduse și “căuta să îl elibereze” (Ioan 19,12), ca pe unul care nu a săvârșit niciuna dintre faptele pentru care legea romană pedepsea cu crucificarea (revoltă, crimă, tâlhărie etc.), ulterior răstignindu-L ca urmare a acuzației de trădare pe care cărturarii i-au adus-o lui Pilat însuși: “Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului” (Ioan 19,12).

Chiar dacă academicianul Răzvan Theodorescu dă glas, în prefața cărții lui Josephus Flavius, opiniei că unii au considerat acest paragraf al cărții lui Josephus Flavius ca fiind o interpolare târzie, Editura Hasefer, a Federației Comunităților Evreiești, nu își permite să îl suprime sau să îl marcheze în vreun fel care să sugereze că nu ar aparține lui Josephus Flavius. Pentru a vedea netemeinica pregătire a legii, Editura Hasefer însăși ar putea cădea sub incidența articolului 5 al legii proaspăt aprobate, dacă pasajul din Josephus Flavius ar fi interpretat ca nefiind în scopul științei sau educației, cum prevede alin. 3) al art. 5, ci al propagandei antisemite.

Dacă Josephus Flavius confirmă Evangheliile, atunci el confirmă inclusiv cuvintele Mântuitorului “Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Lc. 23,34), prin care Mântuitorul îi iartă pe cei ce l-au pus pe Cruce, romani și evrei, dându-le pildă de iertare și toleranță și creștinilor care au venit după El și anulând astfel folosirea acestui eveniment ca prilej de răfuială antisemită.

Profesorul Andrei Marga propune și o “ieșire din ignoranță” în doi pași: “Primul constă în lansarea, de către teologi, filosofi și istorici pricepuți a unei competente dezbateri asupra lui «Iisus istoric» și a corelației dintre «Iisus istoric» și «Iisus eschatologic». Al doilea pas constă, oricât de incomod pare, în revizitarea liturghiei, al cărei text are, prin natura lucrurilor, mare răspândire. Știm prea bine că, de pildă, Papa Paul al VI-lea a decis în cele din urmă renunțarea în liturghia catolică la formulările ofensive față de evrei, care au fost înțelese ușor, în decursul istoriei, ca formulări antisemite. Această operație trebuie făcută și în liturghia de la noi. Ar trebui ținut seama de împrejurarea că fragmentele din Evanghelia după Ioan, care se invocă frecvent, au fost elaborate în cadrul unei polemici ce avea deja un trecut înăuntrul iudaismului și riscă mereu (desigur, adesea datorită slăbiciunilor exegezei) să fie înțelese pe dos, ca formulări antisemite, ceea ce nu a fost și nu este nicidecum cazul”.

Cu alte cuvinte, profesorul transilvan propune nici mai mult nici mai puțin decât suprimarea din serviciul liturgic a pasajelor pe care domnia sa le consideră “antisemite”. Deja, sub presiunea unor legi ca cea votată de curând de către Parlamentul României, Patriarhia Română a scos din cultul ortodox unele referiri la evenimentele biblice legate de viața, judecarea, condamnarea și răstignirea Mântuitorului Hristos. Suprimarea din cult a tuturor referirilor biblice legate de moartea pe Cruce a Mântuitorului ar fi un abuz care ar silui de-a dreptul conștiința oricărui creștin ortodox din România, lucru pe care statul român nu îl poate permite.

Corelarea dintre textul legii și expunerea sa de motive poate să conducă la concluzia că însăși Biserica Ortodoxă Română poate cădea sub incidența articolelor 3, 4, 5, 6 ale acestei legi, în condițiile în care simpla afirmare a pasajelor evanghelice ale judecării și răstignirii lui Hristos ar putea fi considerate ca “promovare de acuzații mincinoase, dezumanizante, ce demonizează evreii” sau ca “antisemitism clasic”. O astfel de interpretare ar încălca grav articolul 29 din Constituția României care garantează libertatea de conștiință religioasă.

Pentru toate aceste motive, respectuos Vă rog să utilizați prerogativa conferită de art. 77, alin. 2 și 3 din Constituție și să retrimiteți legea în Parlamentul României pentru verificarea tuturor aspectelor sesizate, organizarea unei dezbateri publice și parlamentare serioase pe tema propusă de lege și punerea prevederilor sale în acord cu prevederile Constituției României.

Vă mulțumesc.

22 iunie 2018 Cu deosebit respect,

Mihai-Silviu Chirilă

Excelenței Sale, Domnului Klaus Werner Johannis, Președintele României

OrtodoxINFO.ro    Contactați autorul petiției