Ministrului educatiei si cercetarii stiintifice

București, 10 aprilie, 2015

 

        Domnule ministru,


        În conformitate cu Legea Cercetării (OG57/2002 cu completarile ulterioare), desfăşurarea normală a activităţilor CDI în România ar fi trebuit să decurgă astfel:
        (1) Întrucât fosta strategie CDI, precum şi Planul Naţional II, 2007–2013 (PN-II), urmau să expire în 2013, în 2014 trebuia să intre în vigoare noua strategie, pentru perioada 2014–2020, noul Plan Naţional, PN-III, pentru această perioadă, şi celelalte instrumente ale strategiei.
        În 2014, trebuia să se desfăşoare prima competiţie de proiecte din PN-III, 2014–2020 aşa cum în 2007 s-a desfăşurat prima competiţie din PN-II (2007-2013).
        (2) Ulterior adoptării strategiei, Guvernul, acelaşi Guvern care a adoptat strategia prin HG, urma să îşi aplice propria strategie, stabilită, în definitiv, unilateral, prevăzând în bugetul de stat sumele anunţate conform strategiei şi luând toate celelalte măsuri necesare implementării, aşa cum s-a făcut în 2007.
        (3) În 2015 ar fi trebuit să fie, deja, în desfăşurare, a doua rundă de competiţii, pentru proiecte care să înceapa anul acesta sau cel târziu în ianuarie 2016. Competiţiile, sumele alocate şi calendarele acestora, pentru următorii 1–2 ani cel puţin, ar fi trebuit să fie deja cunoscute.


        Ce se întâmplă, însă, în realitate:
        (1) Elaborarea formei preliminare a strategiei naţionale a avut loc în 2013, dar Strategia Naţională 2014–2020 a fost adoptată abia în octombrie 2014. Principalul instrument de implementare, Planul Naţional 2014–2020 nu a fost adoptat nici până în aprilie 2015.
        (2) La o lună de la adoptarea prin HG a strategiei naţionale, guvernul a propus un buget de stat care prevede pentru cercetare, pentru 2015 şi urmatorii ani, sume cuprinse între 1/2 şi 1/4 din cele prevăzute pentru cheltuieli publice de cercetare în propria strategie, ceea ce anulează conținutul acestei strategii, ale cărei ţinte nu mai pot fi, astfel, atinse, din capul locului!
        Această întârziere, de peste un an, prejudiciază grav statul român, economia naţională şi sistemul de cercetare.
        Nu a existat nicio circumstanţă de forţă majoră care să justifice această întârziere: nu au avut loc cataclisme, nici crize, nici alte evenimente care să tulbure în vreun fel activitatea ministerului sau a organismelor subordonate.


        În aceste condiţii, vă solicităm să precizaţi public:
        A) Ce acte au fost întocmite cu întârziere, sau defectuos, şi cine este raspunzator de (ne)întocmirea lor.
        B) Ce măsuri aţi dispus pentru corectarea situaţiei.
        C) Ce plan de acţiune are ministerul pentru reintrarea în legalitate şi când se va produce aceasta.
        D) Când se va respecta obligaţia legală, şi ţinta strategică declarată şi asumată a României, de a asigura un nivel al investiţiilor publice anuale în cercetare de minimum 1% din PIB.

 

        Dlui Sorin Mihai Cîmpeanu, ministru al educației și cercetării științifice

 

Asociația Ad Astra

 

Folosește câmpul de mai jos pentru a semna scrisoarea.


Asociația Ad Astra    Contactați autorul petiției