Solicităm respectarea Dreptului Președintelui la credința proprie
Această petiţie este un drept la replică, faţă de următoarea Petiţie: http://www.petitieonline.com/botez_presedinte
Constituţia României spune:
În ARTICOLUL 29 Libertatea conştiinţei Drepturile şi libertăţile fundamentale
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
Detalii: http://legeaz.net/constitutia-romaniei/articolul-29-constitutie
Într-un stat european, într-o Românie modernă, nimeni nu poate cere altcuiva convertirea religioasă.
Chiar dacă simplul botez ar însemna şi convertirea, nimeni nu poate cere sau impune altcuiva aderarea la un cult religios.
Premisa de la care porneşte Petiţia "Solicităm Botezul Ortodox al Președintelui (potrivit Legii Pământului)" este una falsă si care dezinformează:
Scriptural vorbind, creştinii sunt chemaţi să se roage pentru cei aflaţi "în stăpânire", indiferent de apartenenţa religioasă:
1. Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii,
2. Pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţă,
3. Că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
4. Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. 1 Timotei 2, 1-4, http://bibliaortodoxa.ro.
Biserica Ortodoxă Română este doar unul dintre cultele religioase recunoscute în România, cu aceleaşi drepturi ca şi celelalte, meritând acelaşi respect ca şi acestea.
Solicităm respectarea dreptului la libertatea alegerii apartenenţei religioase.
Solicităm toleranţa şi respectul acestor alegeri.
Credem că acum, după alegerea unui Preşedinte român de etnie germană şi de confesiune Luterană, este momentul în care societatea românească poate fi educată în spiritul înţelegerii şi toleranţei reciproce. Credem că acum este momentul ca discriminarea să dispară.
Doamne-ajută!
Solicit respectarea dreptului la credinta proprie.
Alexandra Giula Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |