APELUL SOCIETATILOR ROMANE DE CARDIOLOGIE SI PNEUMOLOGIE
3 Noiembrie 2015
SOCIETATEA ROMANA DE CARDIOLOGIE
SOCIETATEA ROMANA DE PNEUMOLOGIE
APEL CATRE
DOMNUL KLAUS IOHANNIS, PRESEDINTELE ROMANIEI
GUVERNUL ROMANIEI
PARLAMENTUL ROMANIEI
In contextul tragicelor evenimente din aceste zile Societatea Romana de Cardiologie si Societatea Romana de Pneumologie solicita modificarea imediata a legii nr. 349/2012 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului de tutun in sensul interzicerii totale a fumatului in toate spatiile publice (incluzand in aceasta categorie, in mod explicit, restaurantele, barurile, cluburile, etc.). Adoptarea noii legi trebuie insotita de impunerea imediata a montarii in aceste spatii a instalatiilor de detectie si combatere automata a incendiilor.
Amintim ca initiativa legislativa de modificare a acestei legi, votata in plenul Senatului Romaniei in martie 2015 a fost blocata la mijlocul acestui an in cadrul Comisiei pentru Sanatate si Familie. Nu putem sa nu ne imaginam faptul ca in situatia existentei unei astfel de legi si a reglementarii mai sus amintite tragedia care a debutat la 30 Octombrie la Clubul „Colectiv” ar fi fost evitata !
Interzicerea totala a fumatului in spatiile publice este impusa si de Legea nr. 48 din 2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare (publicata in Monitorul Oficial nr. 69 din 31 ianuarie 2002) Lege care la Art. 1 aliniatul 2 precizeaza faptul ca ”Principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi” intre care figureaza si „Dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate socială şi la servicii sociale” (punctul (d)(iv). Actualele prevederi ale legii 349/2012 nu garanteaza respectarea acestui drept in restaurante, baruri si cluburi dat fiind faptul ca separarea completa a fumatorilor de nefumatori este imposibila in astfel de spatii. Odata intrati in restaurante, baruri si cluburi nefumatorii devin victime ale unei agresiuni permanente fiind siliti sa devina fumatori pasivi. Drept urmare dreptul la sanatate prevazut in legea 48/2002 este permanent incalcat, tolerandu-se discriminarea permanenta a majoritatii nefumatoare (75% din populatie) de catre minoritatea fumatoare. Singura modalitate de inlaturare a acestei discriminari CU CONSECINTE GRAVE ASUPRA STARII DE SANATATE A POPULATIEI este interzicerea totala a fumatului in spatiile publice.
Atragem atentia ca, in conformitate cu datele statistice europene romanii au, alaturi de bulgari, cea mai redusa speranta de viata din Comunitatea Europeana. De asemenea Romania se afla pe primele locuri in ceea ce priveste mortalitatea prin boli cardiovasculare, 60% dintre romani decedand prin aceste boli.Prin comparatie, mortalitatea prin boli cardiovasculare a romanilor cu varsta de 60-65 de ani este identica cu cea a francezilor la varsta de 75-80 de ani. Este bine stabilit, de foarte multi ani, ca fumatul este un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare. Cauza imediat urmatoare de mortalitate (21%) este cancerul, maladie pentru care fumatul este, de asemenea, un factor de risc major. Este binecunoscut faptul ca 90% dintre cancerele bronhopulmonare se datoreaza fumatului.
Actuala stare catastrofala de sanatate a populatiei Romaniei, cu consecinte economice si sociale deosebite, se datoreaza ignorarii masurilor de prevenire a bolilor cronice si in special a celor cardiovasculare si bronhopulmonare. In acest context absenta unei atitudini legislative si administrative ferme care sa conduca la interzicere fumatului in spatiile publice are o importanta majora.
Suntem convinsi ca si Dumneavoastra, Domnule Presedinte al Romaniei, Doamnelor si Domnilor Ministri si membri ai Parlamentului Romaniei constientizati necesitatea adoptarii imediate a unor decizii majore care sa se concretizeze in inlaturarea gravelor probleme de sanatate ale populatiei, adevarate atentate la siguranta nationala a Romaniei. Implementarea unui Program de preventie a bolilor cronice devine, in acest context, o problema de interes national. In acest sens, adoptarea imediata a legii care interzice complet fumatul in spatiile publice este un prim pas care TREBUIE facut.
Dr. Gabriel Tatu – Chitoiu Prof. Dr. Florin Mihaltan Presedinte, Societatea Romana de Cardiologie Presedinte, Societatea Romana de Pneumologie
Conf. Dr. Ioan Mircea Coman
Presedinte, Fundatia Romana a Inimii
Gabriel Tatu-Chitoiu Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |